Istoric
Am pus repede la un loc toate cele câte au trebuit să fie întocmite pentru mine şi viitorul meu. Eram în transă când m-au luat de prost,
Umilința
Căutătorul de nimicuri plecă foarte repede către nicăieri, pentru că de acolo îşi lua el informaţia, în cea mai tainică, pustie, chiar anostă aş putea spune, revelaţie a lui. Eram atât de creduli,
Doza de stres
Întotdeauna mi-a fost foarte greu să mă întorc, mai ales atunci când trebuia să întorc spatele cuiva, latura aceasta de părăsire din mine, parcă-mi spunea că nu mai sunt persoana care trebuie să
Speranța
Mă simțeam despărțit de tot și de toate. Eram eu neguțătorul vieții mele, dar nu știam pe ce aș mai putea pune preț. Totul era un pustiu fără rost ce
Frâiele pierute
M-am străuit de-atâtea ori să lupt! Și… ce-am câștigat sau pe ce am pus mâna, ca să zic așa, să-mi rămână drept amintire, pentru totdeauna… nimic și nimicul acela m-a durut într-atâta încât am
Pălăvrăgeala
M-am dus tot o fugă să cumpăr și… n-am apucat mai nimic; a… ba da, am luat o răceală de zile mari, de care trag și acuma. Cu ce m-aș arăta mai mulțumit sau cu ce aș munci mai mult în toată tărășenia
Viața ca un război
Eram îndrăgostit și focurile mă cuprinse ca un clește ducându-mă la altar. Așa am avut ocazia să fiu alături de buna mea ocrotitoare. Și vai și-amar pentru că
Lăsați-mă să-mi bag picioarele în mare
Doar așa de dragul vostru aș vrea să fiu mai optimist, dar cum aș putea să mă conjur cu atâta supremație și toată la un loc. Suntem înconjurați! Da!… și partea proastă este că ne dăm seama prea
Universul
M-am îndreptat cu viteză uimitoare către nimic și nimicul acela m-a urmărit de când m-am născut. Eram parcă prins în cleștele lui și nimic nu m-ar fi putut desprinde. Se reglau conturile și nu
Balanța sufletului
Am plecat ca un fraier către țările calde și nu mi-au dat nimic la schimb, oare de ce! M-am bucurat ca un copil pentru că am putut pune degetul pe rana aceea adâncă, fără să dau socoteală nimănui.
Piedestalul
Părăsit de orice speranță am înghițit pastila făcătoare de minuni. Nu mi-a fost ușor, dar a trebuit să o fac. M-am aplecat la marginea piedestalului și am fost cutremurat de atâta ignoranță, dar a
Ascensiunea
Mă cațăr ca un copil și mă prind de un jnepen care tinde să iasă din rădăcini neputincios. Sunt gata să mă predau; simt că nu mai are niciun rost toată lupta. Oare de ce vrem să ajungem tot mai sus
Nu-mi place
Oare ce joc aș putea pune în fața tuturor ca să pot fi crezut că sunt eu; pentru că nici măcar nu mă pot recunoaște, nu pot admite că sunt persoana aceasta cuminte, care admite lumea așa cum este
Mantia neagră
Mai mult nici că puteam zice despre dumnealui, care mi-a fost ca un frate și m-a ținut în palmă sa precum o mamă un pui flămând. Toate se petreceau pe când eram copil și abia deschideam ochi
Visul unui bețiv
M-am gândit să dau de știre tuturor că m-am îmbogățit. Da… să le spun așa… sprijinit de capota unei mașini… sunt boier mă! Da,… și, și, ei să sughițe toți de ciudă, așa cum fac… mă rog, mai… toți
O luptă aprigă
M-am ridicat și am pus stop situației! Așa nu se mai putea discuta despre normalitate, nu trebuia să mai fie nimeni hulit în niciun fel! De ce și pentru ce, atâta bătaie de joc, fără niciun drept,
Singur pe groază
Am stat liniștit și mi-am zis într-o bună zi. Cine m-a văzut pe mine, în toate prostiile pe care le-am făcut eu, cu voia și fără voia mea? Oare voi putea să
Serenada
O serenadă, este aproape întotdeauna bine primită de o femeie căreia nu i-a păsat niciodată de sentimentele iubitului ei. Că altfel, la ce bun serenada. De obicei se petrece seara sau la începutul
Picnic de toamnă
Picnic de toamnă Paralel, mă întind la soare și accept să fiu bătut fără milă de micii lui dinți. E toamnă, gândul la iarna nemiloasă mă pune iar pe
O datorie placuta
O datorie plăcută Nu ști niciodată ce-ți aduce pasul următor. Te duci cu decență la persoana pe care ai cunoscut-o în parcul din stațiune și îi ceri
Măsura unui biet tangou
Măsura unui biet tangou Niciodată n-am crezut că atingerea poate aduce atât de multe emoții. Sunt în pragul disperării și nu pot emana această energie. De ce eu am fost cel ales și de ce eu am
Lantul
Lanțul Estompat de zaua puternică care îl ține legat în bezna trecută, se așează pe banca din parc, urmărindu-și copiii. Nimic din această
Ne simtim bine!
NE SIMÞIM BINE! Ascunse sunt căile Domnului cu tot ce cuprind ele
Egoismul
Egoismul Nesimțirea se instalează repede. Te apropi tiptil, de cel pe care îl iubești și uiți că mai există. Pui preț pe ultima ta
