Nonciu Dragoş

- Broască, ţine-mi te rog haina! Sunt atât de vlăguit! - O, da ce s-a întâmplat, domnule! - Domn, e tactu’ bă! - Mă rog, acolo e mai mult drept, dacă… - Lasă mă, amănuntele! - Tot nu mi-aţi

Căutătorul de nimicuri plecă foarte repede către nicăieri, pentru că de acolo îşi lua el informaţia, în cea mai tainică, pustie, chiar anostă aş putea spune, revelaţie a lui. Eram atât de creduli,

mă bizui pe amare jocuri căci tuturor le dau ceva e ca la joc nu altfel să simtă ea puţin să simtă el niţel dar mai privesc din colţ c-aşa e bine uneori privindu-ţi masa patul altfel gândeşti

Statuile… doar cele nalte Se mai văd, Când dau ocolul lumii. Bărbați, copiii cu mamele lor, Privesc năuci din pragul serii, Nu știu ce ia lovit în neam, Pe timpul bun al vrerii. I-ascult… se

Sunt șanse tot mai mari să-mi fac check inul, Mă pun să beau din apa vieții, Să cer o amânare pe proces. De-a lungul vieții-am învățat, Că nu fac eu traseul, doar merg… Ca un nătâng bătând câte

O pradă uşoară, Mi-am căutat aseară, Am luat-o acasă, Cu tot cu remarcă, În damful iubirii etilic. Doar dimineaţă, Nu, una! Ci două! Mi-au dat plăsmuirea dorită. Erau iubite fete,

În simţ aud, Că vrei să vi la mine, Să-mi spui că mă iubeşti Nespus pe buze şi sprâncene. Ascult tăcut ce ai de zis, Sunt numai ochi Şi alte simţuri. Acum mă simt mai obosit, Lovit de

O dimineaţă de vară atât de frumoasă, în pomul din faţa blocului păsărele zglobii, ce s-au sculat dimineaţă bineînţeles, se certau pe viermişorul găsit din greşeală, probabil pe craca de hotar.

Căutam ca un câine turbat, ziua în care am intrat cu frică în ceea ce se numește viață. N-am știut nici o clipă că eu sunt de vină pentru aceasta, că eu am pus totul greșit la cale, spre

Ultimele 24 de ore, erau decisive pentru Madlen, tabăra lor, conţinea numai cunoştinţe apropiate, Matei îşi dădu arama pe faţă sau poate că totul nu a fost decât pentru intimidarea adversarului,

Madlen, intră în acelaşi birou, din care plecase epuizată cu o seară înainte ajutată de Sergiu, care o abandonă pe mâinile lui Sofia, singura în stare să le mai aline suferinţele. Se aşeză în

Dormitorul dădea în grădina frumoasă, plină cu flori, ciripitul păsărilor era necontenit, unele ciripeau de bucurie, altele se certau între ele, în orice caz, fiecare avea câte ceva de spus în

Maşina gonea în noaptea târzie ca speriată. Obrajii Madlenei, erau umezi de lacrimi interminabile. Un drum mizerabil, într-o mahala de la marginea oraşului, o făcu să mai uite de durere,

Picătura de sânge căzu pe marmura albă. Madlen, îşi băgă imediat degetul în gură furioasă, uitându-se în toate părţile, neştiind ce să facă. Lama cu care vroia să deschidă plicul, căzu de asemenea

Pe o fereastră largă la etaj, Stăteai pitită şi-aşteptai, S-apar nud crăias-o. De ţi-am plăcut să-mi dai, Un semn, că am şi restul. Mirandinov mă mişc şi sper S-apari, dar tu n-o faci, Căci

Pe tron, singur m-am așezat, De prima dată am despicat Firul, mlădițe-n patru. Ca pentru mine-așa, că-mi place. M-am pus pe ceartă neîncetat, Căci numai unul poartă sceptru, Să știe suflarea

Nu mă mai puteam despărţi de casa aceea enormă de lângă ocean. Plaja particulară nu mă obliga să stau îmbrăcat, iar despre mâncare nu mai spun, Gloria avea grijă să-mi trimită prin administrator

Nu mi-am dat niciodată seama că omul poate fi atât de schimbător, poate este legat de chimia din el sau de cei din jur, dar un lucru e clar, o fiinţă umană poate deveni un monstru la un moment

Astăzi, era să cânt… Pe limba unei doamne, Mai veche prietenă de-a mea. Fiorii ei nicicum nu sunt… Nu, nu de răceală-i vorba, Doar al durerii gust îl simt. I-am dat binețe, se cuvine… De

Parcă un foc nebun mă cuprinse, nu mai aveam somn, munceam până la epuizare, pregătind scule pentru vânzare. Fangos era din ce în ce mai puţin prezent printre noi, controla alte filiere. În una