Locul meu
M-am străduit din toate puterile să-mi găsesc locul, dar niciodată nu am știut unde poate fi acel loc, pentru că de fiecare dată am fost consternat de faptul că m-am simțit bine peste tot acolo
De scris
Eram ca un cal fără stăpân; greu de zis că cineva ar putea pune căpăstrul pe mine. Nu sunt decât un bolnav fără margini ce-și vrea drepturile! Dați-mi medicamentele și vă arăt eu vouă! Îmi venea
Sub emoție, am uitat să pun semnul pe I
Eram treaz, eram eu și chiar nu am priceput nici până astăzi ce s-a petrecut. Doar o mică lipsă de atenție și nimic, da nimic nu a mai putut fi ca înainte. Am pus piciorul pe prag și dintr-o dată
Liniște și pace
Mă simt ofensat și chiar bătut uneori, astfel încât nici nu apuc să pun piciorul pe prispa casei că aud strigăte și tot felul de miaune sau alte lătraturi. În fiecare dimineață bordeiul meu este
Vorbe
Când toată viața ai în față doar lipitori, e greu să-i mai crezi pe purtători.
vorbe
Muncă multă viață scurtă.
Vorbe
Să iubești tot ce-a fost zbor. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat iubirea și pace să o pot vedea.
Vorbe
Hora privită din afară pare un dans ușor.
E de bine
E de bine fata supărată și-a luat șorțulețul într-o mână și a plecat așa preț de vreo două ceasuri în șura de pe deal că-i liniște zicea ea și pace musca doar mai bâz ea câteodată da ce
vorbe
Lucruri pentru noi importante, stau și putezesc în locuri degradante.
Locuri de basm
LOCURI DE BASM Doar câteva zile am luat la pas dealurile Ardealului. Locurile copilăriei mele sunt fastuase. Le-am văzut cu ochi copilăriei mele de atunci
VORBE
Vezi lumina, dar asta nu înseamnă că poți ajunge la ea. Toată viața artist, dar fără scenă.
Emerge
EMERGE M-am suit în avion și am zburat. Nu mi-a fost prea greu, eram la prima abatere, către zorile cele albastre. Atunci am simțit fiorul, ce m-a detașat de tot și de toate, am
Sonet
SONET La șoapte migale, risipă se face pe zale. Succes au fierarii să umple, De fier giolatele goale. De urlet pământul, să scape zăludul. Ce crampe panii, în câmpuri se-ascund, ce umblă
Sonet
SONET Ce vibrație pripită mă cuprinde, Sunt cu totul uluit, amețit. Nu mai salt să zic așa, din ce am; lăsat o dată la petrecerea sfruntată. Eu sunt: bată-l pe pământ, să-l bată, altă dată…
Sonet
SONET Ce vibrație pripită mă cuprinde, Sunt cu totul uluit, amețit. Nu mai salt să zic așa, din ce am; lăsat o dată la petrecerea sfruntată. Eu sunt: bată-l pe pământ, să-l bată, altă dată…
