Nicoleta Tase

Întâlnirea cu Ioana se derulă altfel decât prevăzuse și asta îl punea pe Andrei într-o încurcătură vizibilă. Filmul fusese atât de neinspirat ales încât nici nu deveni subiect de conversație pentru

Prăpăstii de gânduri sub gene înduioșate prin lacrimi se scriu și-n cuvinte mă întorc prin somn către euri și numai presimțirea lor mă tresare în vis adăst în răstimpuri în câte-un cuvânt să-l

În ziua următoare, Andrei se duse la birou fără chef și-și îndeplini toate obligațiile de serviciu automat, o rutină învățată pe de rost care nu-l mai încânta ca altădată. Ziua trecu destul de greu,

Uneori ni se întâmplă să ne îndrăgostim ca și cum am mânca o portocală. Ideea ne încântă mai tare decât fructul în sine. Uneori ni se face o poftă teribilă de portocale și cumpărăm din primul chioșc

Cerșetorul acela ciudat ținea ochiul întins și mâinile împreunate-a rugăciune i-am aruncat treizeci de arginți (cocoșul cântase deja de trei ori) și am trecut mai departe indiferentă strada

Beție de noroaie în mlaștină înot fără spor apa mă cuprinde cu totul mă scufund mă întunec mâinile se zbat neputincioase noroaie ca nisipuri mișcătoare mă copleșesc mâl negru dansează violete

Ca și cum m-ai citi netăcut ca și cum azi privirea se-nșală ca și cum m-ai iubi din greșeală ca și cum am mai fi la-nceput ca și cum ca și cum ca și cum între palme târziu m-aș întoarce când

Azi ușa teatrului stă deschisă pot să fug fără să privesc înapoi să uit nopțile de insomnie în care îmi repetam la nesfârșit replicile alese cu grijă să uit cum am învățat să zâmbesc înafară și

Hai să ne-aruncăm în munte ca-ntr-un ocean în scorburi vineții să căutăm furnici pe un sărut să-ți vând apusul simplu volute-ntortocheate desenându-ți pe frunte rază ori mână – totuna – hai

Am să-ți scriu astăzi o scrisoare despre un cal sălbatic îmblânzit fără voie cal negru lucios potcovit cu doruri străine Am să-ți mai scriu și un “buna dimineața” învățat pe de rost și

Mi-ai desenat ieri umbre chinezești peste gânduri… o pisică, un cangur, apoi o pasăre cu aripi deschise, un zbor din mâinile tale… apunând căprui pe obrazul meu încă nedesenat umbre

Și te țineam de mână simplu ca un copil adormit între două anotimpuri târzii mi-era somn și te strângeam de mână simplu zăpada îmi desenase acuarele sub gene îmi spuneai ceva despre

A apărut de nicăieri. Nu-l așteptam, îl uram chiar într-un anume fel. ─ Bună dimineața, ce mai faceți, am auzit că ați fost avansat, felicitări! (ăsta mi-a luat postul pe care îl vânam de două

Pe planeta asta lucrurile nu prea mi-au ieșit dă-mi mâna și hai să mergem pe o planetă mai apropiată de soare unde ciupercile salută reverențios ridicându-și jobenul unde scoicile se

amarul îl impart deopotrivă și marea și albastrul înlăcrimat al ochilor tăi târzie aruncare de pe faleze de gând în neant și iarăși urcuș către tine… maree se desprind și se-nalță la marginea

astăzi te-am suspendat între două virgule explicație deseori de prisos între ghilimele te-am pus citat învățat pe de rost în nopți de insomnie între paranteze te-am trecut la altele… în coadă

hai să ne jucăm un pic de-a fericirea dă-mi mâna numai astăzi hai să jucăm șotron cu o bucată de cretă mai perisabilă decât ziua de azi de mâine… de mâine mă fac om serios dar astăzi hai…

Geometrie gândurile noastre s-au obișnuit de la o vreme să fie necoplanare Muzică oricâte becaruri arunci pe portativ bemolul de la cheia mea rămâne trist și minor

îți amintești Rachel? era mereu trist cu barba roșcată mi-am plecat urechea să ascult pasul lui Paul mă întreba cât de înalte sunt stelele și ți-am adus prinos în noaptea

Treizeci de arginți! – zice. E bine? era seara și gândul la tine îmi desena nedumeriri sub gene Unde ai lasat-o pe Margareta? În clipă? uneori seara seamănă teribil a răsărit de lume nouă sub

Tandrețe infinită. O lacrimă se prelinge ușor pe obraz. Ah, mâinile tale... mirosul de cozonac proaspăt. Te văd pe prispa casei - întotdeuna loc de joacă - și în cireșul din spatele grădinii unde mă

Numai duminica bisericile cresc înalte. Înalte și țuguiate. Goticul se azvârle în arcuiri de ogivă, dar gândurilor le place să rămână mici și meschine, plutesc lângă noi. Fețele oamenilor devin