De vorba cu Scamatorul

A apărut de nicăieri. Nu-l așteptam, îl uram chiar într-un anume fel. ─ Bună dimineața, ce mai faceți, am auzit că ați fost avansat, felicitări! (ăsta mi-a luat postul pe care îl vânam de două săptămâni… ufffff) Și în loc să-mi răspundă domnul Miron aud o replică destul de tăioasă: ─ E unu’ de-i zice Sache, îl știi? Am rămas perplexă. Care Sache, ce Sache? Cine vorbește? ─ Hmmm…, zice, poți să pretinzi oricât că n-aș exista, te privesc întotdeauna peste umăr. ─ Ah! zic și-mi plesnesc o palmă peste frunte. Se uită la mine și zâmbește mulțumit și plin de sine. ─ Ne mai întâlnim! Care va să zică Sache. Da domne’, m-am gândit, regulile astea. În plus, e joi. Trebuie să înțeleg o dată și o dată ce e cu joia asta. Zi de joi agitată, plină de lucruri de făcut, aglomerație, autobuze ticsite de lume pestriță, cozi interminabile la abonamente, fast-food (niciodată n-avem timp!). În sfărșit ajung acasă. Sun la ăia de la cablu – ce dracu’ se-ntâmplă cu HBO-ul? ─ Bună ziua, fiți draguță ce se întâmplă cu postul HBO? ─ De la noi nu e nici o problemă, îmi răspunde o voce pițigăiată, uitați-vă mai bine dacă nu e vreo problemă la dumneavoastră acasă. ─ Domnișoară (probabil o doamnă zbârcită!), să știți că nu prea sun fără să verific. Dându-mi seama, însă, brusc, de tonul cam tăios mă înmoi – trebuie să rezolv problema. ─ Dumneavoastră sunteți firmă serioasă (te faci frate cu dracu până treci puntea). Dar m-am gândit că poate se lucrează la îmbunătățirea rețelei sau ceva. Înțeleg că totul este de fapt în regulă? ─ Hehe – iarăși vocea ciudată răsărită de nicăieri! (Ah, nu tu, nu iarăși!) Îl ignor. ─ Vă mulțumesc, sunteți tare drăguță. Credeți că s-ar putea, totuși, să verficați? A5, apartament 21. ─ Hehe… ia mai bine închide telefonul ăla și hai să stăm de vorbă. Înlemnesc. Așez instinctiv telefonul în furcă. ─ Hai, ia colea o țigare și pune de-o cafea. Hai să stăm la taifas. ─ Nu te cunosc și nu mă cunoști. Lasă-mă-n pace! ─ Ehei – zice – mă cunoști prea bine. De-aia m-ai chemat și d’aia mi te adresezi la pertu. Nu-i chip să-l fac să plece. Pun de cafea. Să-mi zică ce are de zis și să plece o dată! ─ Fumezi? zice, întinzându-mi un pachet de Pall Mall. ─ Nu, mulțumesc. ─ Uite, vezi, iar mă chemi! Are dreptate. Întind mâna și iau o țigare. O aprind cu teamă. ─ Așa mai merge. ─ Ce vrei de la mine? ─ Un singur lucru. Să accepți că exist și că nu poți fără mine. ─ Te înșeli. Nu prea mă interesează nebuniile astea cu socializarea, gura lumii… Râde. Râde vulcanic a mângăiere pe creștet. ─ Bine, zice, ai dreptate. Vezi că sună telefonul. ─ Alo, da mamă, sărumâna, da, și mie mi-era dor de tine. Îl pufnește râsul. Zâmbesc. Termin conversația și îl invit să servească din cafeaua care încă scotea aburi. ─ Nu, cafeaua era pentru tine. Eu n-am nevoie. Sorb lacom. Mă simt ca un școlar prins cu lecția neînvățată. ─ Și zici ca nu mă cunoști, deci… zâmbește malițios. Și totuși azi m-ai chemat de cel puțin zece ori. ─ Eu n-am chemat pe nimeni. Când? ─ Păi hai să sistematizăm: la coadă la bilete când te-a îmbrâncit imbecilul ăla libidinos, la birou când te-a chemat șeful să-ți zică de plecarea la Cluj, la ieșirea din bloc când te-ai văzut cu vecina aia nesuferită cu pălărie roșie… mai știi ce i-ai zis? ─ Gata, ajunge! Ok, nu-i chip să scot cu tine meci egal. Fie, exiști. ─ Nenene… Nu-mi faci nici o concesie. Exist și ai nevoie de mine! Îl simt dominator, autoritar, aș vrea să scap de el cât mai repede. Mă simt stingheră și goală, parcă mi-ar citi cineva în suflet. Îmi pun un pulover pe mine fără să-mi fie frig. ─ Hai să-ți mai zic. ─ Nuuuuu… ajunge! strig rugător și simt cum se ridică lacrimile încet către colțul ochilor. ─ Draga mea, nu e nimic rușinos. Toată lumea are nevoie de Scamator. Numai că nu-mi place când lumea asta ipocrită e ipocrită și cu mine. Lângă Scamator oamenii n-au nevoie de măști. Ia colea jobenul, scoate două politețuri și trei encomioane și du-te și cumpără cadouri. Mâine e Craciunul. Și de Craciun, mai mult ca oricând, o să ai nevoie de mine. Îmi aduc aminte brusc că mâine e Craciunul, că trebuie să merg în vizite la rude și deci trebuie să cumpăr cadouri și să îmi pun o mască surâzătoare. …………………… Noaptea trece greu, nu pot să dorm, parcă îl văd pe Scamator în fiecare gest al meu de peste zi. …………………… ─ Bine ai venit, iubita! Te-așteptam, uite ce de bunătăți ți-am pregătit. Zâmbesc tâmp, întind cadoul și simt două ventuze umede pe obraji. În spatele mătușii se ridică încet și șugubăț un joben…