Poezie
Lumini nebănuite
1 min lectură·
Mediu
Treizeci de arginți! – zice.
E bine?
era seara și gândul la tine îmi desena nedumeriri sub gene
Unde ai lasat-o pe Margareta?
În clipă?
uneori seara seamănă teribil a răsărit de lume nouă sub tâmplă
Spre Serendip? – mă întreabă
Ce cauți?
seara mâna uită ce caută … și te caută pe tine
De patruzeci de zile plângi?
Îl știi pe luntraș?
numai seara îmi apropii mâinile căci inceputul dragostei este întotdeauna rugăciune
Nu privi in urmă! Ai s-o pierzi!
apusul de umbră răsfrânt între genele tale-l aprind-călăuză spre somn
Dai babei un ban? Râul ăsta are un nume ciudat…
crepuscul uitat – pasul tău… totdeauna întors
Le-ai lipit cu ceară? – zice
Rău ai făcut!
căderea serii mă asurzește. Mă mai auzi?
Zeii păgâni și nepăgâni reinventează între arsurile tâmplelor mele lumini nebănuite
053699
0
PI
