Negru Vladimir

Redau vorbelor tale chipul mincinos al sangelui intorcandu-se la inimă asemeni fiului risipitor

mă rog în templul tău tăcuto presar nisip pe ochi cuminți de preot străina între clipe ingânată te-am aflat stinsă în jăraticul inimii

pe fiecare dintre noi ne așteaptă o cruce cu brațele întinse de măicuță ce-și strigă încă fiul plecat la război pe fiecare dintre noi ne așteaptă un pat de pământ o femeie care poate ne-a

ronțăia dintr-o pungă de biscuiți atentă la pantofii celor care treceau cântărindu-le mersul mai romantică decât orice altă femeie îndrăgostită el nu mai avea decât răspunsuri trăia din

credeam în puterea de a rata viata prăbușind-o în clipele de carne ale unor amintiri șerpești învelind pustiul în jar veneai dezvrăjind luna printre ramuri eliberând uitate vrăbii pe

De dimineata ai uns dunele desertului cu roua palmelor impreunate Draga mea sa ne mancam timpul si spatiul iluziile celor in trup

în suflet lumina ascunsă precum un djin așteptând porunci de înălțare egregor captiv în moscheea trupului contemplu pașii celui ce crede celui ce se îndoiește timpul mă urmează ca o

sunt un culoar strâmt prin care trece uneori o femeie mușcându-și buzele îmbibate de gustul picant al plăcerii îmi pictează peste mască un chip desfrânându-se în focul rugului meu îmi unge

Mă întrebi cum e cu dragostea? uite... ia niște sentimente cu mâna stângă flexată romantic pe cuadratura inelului se consumă pereche la ore fixe din noapte puse la inimă până se albăstresc după

și pe timpul lu\' împușcatu cădeau blocuri îmi ziceai dând cu mătura peste segmentele retezate ale canarilor abrupt împlântați în spaima mea de idei ți-am spus atunci sunt hotărât voi hiberna într-o

femeia intră în cameră lovindu-mi câinele cu piciorul o întâmplare teribilă îmi escaladează fereastra își întinde mâna tentacul de sepie albastră zidurile își reneagă vopseaua anormalul

Plete înaripate se joaca pe nisipul rece Luna iubeste cu patima maslinii ce-i strajuiesc rasarirea. Picuri dulci de somn plâng pe fruntea ta. Te ating si olimpul viselor se

Sunt lutierul unei viori cu strune niciodată atinse cântecul ei de dor jelit întotdeauna ascuns în cuibarul palmelor albe ca lacrima de măiastră îmi e singur auz al timpului răsucit ca o cobră cu

de veghe primului vis gardian ferice al somnului copilei ce râde

Ca un copil de măr rotit e trupul tău azvârlit în timp de clopot strigat muezinului cu gene false Părăsit de viață doinesc dorul ce-mi crește în gură ca mormântul Mă invârt în cerc ca un