RaIad în prima noapte
de după moartea-ndrăgostirii ei
a-mbrăcat rochia albă a mamei.
cea păstrată de zestre,
plină de molii la fel de frumoasă
ca acum...
RaIad cânta "fericiți cei cu
Ei ! Ce frumos era când trăiam
eram înalt , dolofan și cu visuri multe
plimbam străzile-n lung și-n lat
și iubeam fiecare unghi de femeie,
cu fiecare centimetru de voință din
mi și ne.
îți
în amfiteatre cea mai
frumoasă epopee începe cu vlăduț și ștefan
care dau și scot și bagă.
priveam,
studenți teleghidați,
programați spre mai bine,
violet.
Oh , eu nu mi-am învățat
să mergem cu 62 , fără bilet , până la gară
să scăpăm de amendă alergând controlorii
pentru încă una. doar cei aleși știu
că astfel pot anula orice contravenție
a naturii.
să privim prin
cad pereții grei de vise
și clopotele bat în gol
să plece caii bătrâni de grabă,
și moară păcatele sub tropotul lor.
plâng icoane părăsite
de vântul care suflă prin altar,
candelabre negre,
mi-e tare teamă când urmăresc mașina de spălat în acțiune
e ca și cum mi-ar stoarce întreaga ființă de culoare
ca să o facă,chipurile,mai pură.
e drept , mereu când mă joc printre
prima literă e mereu cea care plânge.
cea care stinge lumina.
ce trist e sufletul meu
când toamna se arată la față
doar celor buni,neprihăniți.
miroseam vița de vie
înainte de ziua
sunt câteva vise care refuză să moară ,
în pofida faptului că noi murim
și ochii mei se înspăimântă
de cuvintele ce-mi ies din mână .
mă las condus, abandonat și sedus
de tine
fiindcă aproape
și știu c-are să vină iarna,
iar ai mei nu au centrală
nici sobă sau măcar crengi uscate,
fiindcă ai mei nu mai sînt.
era bătrână ș-avea perfuzii multe,
și mi-a spus că deși locuia-n
toate se schimbă la țară
dacă vii primăvara și te mai întorci abia spre toamnă
iubirile pierdute care păstrează-n ele
amintirea și parfumul tău de copil
se căsătoresc.
bătrânii,astăzi și mai
oamenii ies din mine zâmbind
și fluturi zboară cu primavara-n sânge
și-n obraji.
și m-am gândit ,când toamna s-a coborât făra veste
pe străzi,sub tropotul hain
al bărbaților din săptămâna
ar trebui să-nvățăm
să ne luăm la timp pastilele.
ar trebui să-nvățăm
să respectăm lumânările care ard
și tămâia parfumată a-dor
și aerul morților când
se odihnesc la o cafea
înainte de marea
m-am gândit înainte să adorm
după ce am privit nepăsător
la arșița ce topea sufletele necredincioșilor
ducându-le într-un cuptor înfometat
ca glasul dulce al embrionului,
în care se zbate întâia
atunci când merg la țară
și mă-ntâlnesc cu bunicii
le spun cailor întotdeauna adevărul
voi fi mereu sincer cu ei
ei adesea mi-au spus că mă vor lovi,
și au fost sinceri mereu ,
dar eu nu i-am
în poeziile mele eu nu vorbesc niciodată cu mine
și mi-am spus că la capătul străzii poate mă aștepți...
zburau corbii deasupra-mi ,
și stele mici,înghesuite
din podeaua de la metrou .
vibrau
Natalia își spuse...
”și Dumnezeu ține lumea-n El”
și privind piramidele imaginare din clepsidră șopti..
că parcă nu-s cuvintele ei.
Dar cine să fi vorbit oare ?
e vorba despre intersecția
În țara mea, câinii nu mor niciodată,
iar ceasurile au în culcușul lor
câte un pitic care face
tic-tac...tic-tac...tic
tic..
tic
tac.
învață să vorbești
semne de circulație și
mai ales să
din gara pe care o iubesc eu
nu mai pleacă decât unșpe trenuri pe zi.
la ore aproape fixe , aproape coapte.
navetiști . copii fără încățări.
-sudoare-
pungi colorate, zarzavaturi, fructe
mă gândesc c-o eternitate fericită,
într-un paradis fără griji.
ar fi o povară.
iubesc,deci Doamne, pământul din care
m-ai făcut cu trudă,
și eu ca o Iudă,
repede te-am vândut.
deci
e frumoasă iar.
ce trist că are chelie.
se-mparfumează grăbită c-un șprei ieftin
cred că era rexona,
era frumoasă iar.
când ochii plini de lacrimi
se contopesc într-un sărut
cu zarea - ori cu
azi au fost 41 de grade
și ea mai avea 13 kilometri până acasă,
dar vai într-o clipă de uitare
s-a dus în zări,
răstignită de dorurile
pe care și le-a șlefuit cu grijă și melancolie
ca să
ca-ntr-o zi de doliu,
făclii aprinse-n amiezi,
și pâclă și flori uscate,
și doruri moarte prin livezi.
pe bulevard,lâng-o casă dărâmată
un steag cu Iisus,
și niște flori uscate,
într-un bol
halele obor , piețe pline.
agitație,caniculă.
Șine-ncinse de tramvai
și curg din piele , seve și se scurg
în asflat și în mușchii și ierburile,
crescute pe fața
asfaltului
din
eu.
treci
Dragă Mircea,
scriu către tine c-un pic de teamă.
DAR
îmi simt aproape sfârșitul
Ș-aș fi vrut să știi
despre toate cele care încap într-o cutie
de bijuteri.
Ieri,pe drum nas în ochi am