Mircea Robert

Aha, v-aș putea contrazice foarte facil în ceea ce privește pesimismul lui Bacovia. Probabil că ați lecturat din opera lui doar primele două volume, în cel mai bun caz. Poezia este slabă pentru că se contrazice constant. De asemenea, o iubire fondată pe așteptări e ca un fel de troc ” Eu ce dau / tu ce dai... a, de când nu ne-am mai văzut” ca să îl citez tot pe Bacovia.. Nu am nevoie să îmi resuscitez niciun spirit de observație. Nu înțeleg ce e așa deranjant în faptul că mi-am exprimat cu argumente opinia că această poezie mi se pare umflată și valorizată aiurea. E strict opinia mea. Bun, sunt mulți care vă pupă undeva, e treaba lor. Sunt mulți cărora această poezie le place, foarte bine. Nu am nimic personal cu dvs, nu vă cunosc. Nu îmi place pur și simplu cum sună și am motivat de ce. Iar ultimul vers, oricât ați vrea să vă explicați, mie îmi sună pur bacovian, din poezia pe care am menționat-o. Mă opresc aici din comentat, nu aș vrea ca o eventuală polemică să augmenteze numărul de vizualizări pe care acest text le are deja. Se vede de la o poștă că e Bacovia și mă prostești că domne.... așa și pe dincolo. Mă rog, e opinia mea. Seară bună

”O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult.”

Poezia e interesantă, dar paradoxală... Renunțarea e contracarată de imediata căutare, strofa a doua este oarecum inexpresivă - E clar că fiecare om are o lume diferită de cea a celuilalt, iar faptul de a iubi + în zadar e oarecum redundant. Ce iubire adevărată așteaptă ceva ? iubim în zadar cu toții până la un punct, și în orice caz iubirea genuină nu este subordonată unei așteptări, ea există pur și simplu. Din nou... renunți supraviețuind... nu știu, din punctul meu de vedere lucrurile nu sunt ok. Și ce sens are ”același pământ care confirmă posesiunea”, iar finalul este banal... dacă nu plângi, zâmbești... pentru că în note de toamnă
”De firele electrice, paralizată,
Ca un simbol,
O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult.”

Îmi pare că poezia are o notă ușor ironică ( în mod voit inserată, sau nu) pentru că toată recuzita de gesturi, reacții și potențiale acțiuni denotă o persoană foarte tristă. De fapt, nu cred că scriem din bucurie. Nu cred că fericirea, sau bucuria pot fi izvoare pentru poezie. De altfel, romanticii în special asociau conceptul de frumusețe cu starea de tristețe. Însăși actul creator e o formă uneori directă, alteori escamotată de eliberare a unor doze de tristețe, care în funcție de efortul, inspirația, talentul scriitorului îmbracă haine frumoase, sau mai puțin frumoase. Cum a remarcat și Leonard se simte o oarecare dezbrăcare de poezie în text și mai mult o comunicare la limita dintre indiferență și lamentație, pentru că sunt pasaje care vin rece, curg spontan și altele care sugerează o ardere, un moment de trăire intensă. Cu drag,

Așa e ! Urechile lui oricât de mari s-ar putea prelungi prin minciuna, sau prin adevăr (creșterea fiind garantată pe ambele căi) depozitează pentru cine poate să afle o cantitate limitată, dar prețioasă de cunoaștere. E un fel de busolă pe marea dezagregare a omului ”contimporan”. Data viitoare, vom da cuvântul măgarului (posesorul lui de drept).

Mulțumesc frumos pentru lectură și apreciere.

Mulțumesc pentru opinie,contează foarte mult pentru mine.
Țin doar să punctez faptul că nu sunt sigur că vreau să fiu luat în seamă
Sunt naiv în exprimare,caut să supralicitez lucrurile și abuzez prea mult de unele cuvinte. Sunt doar mic.

O viziune foarte interesantă asupra unor lucruri aproape necunoscute mie și în general tinerilor pasionați de literatură.
Adevărul...
L-am văzut pe D-l Manolescu la mine în liceu,în urmă cu un an și dânsul avea un zâmbet plin vorbind de d-l Cărtărescu.
Pentru mine,cel mic, acești domni erau doar himere mascate în litere,posibilitatea unei discuții a generat,la vremea aceea sentimente naive și mari în sistemul meu de gândire ! ,,Mamă... uite de la dânsul îmi tocesc creierii cu tratate de estetică și critică si vorbe...!,, . Ce modele ! Ah... te simți sătul când numele îți apare gravat pe o copertă domnule absolut ???
Dacă acestea sunt întradevăr reperele literaturii române de azi,atunci cea de mâine riscă să nu mai aibă puterea de a fi. Rupe-ți-vă cu toții ceasurile de la mână !!! Respect,domnule Suciu.

Un text frumos pe care il apreciez mult. In opinia mea prin supralicitarea eului (sunt,sunt,vad) se reuseste detasarea din poezie.. Efectul este grozav ; Ca si cititor traiesc cu impresia unui eu creator orgolios,demiurg asemanator cu Blaga,insa moartea din final imi sugereaza faptul ca eul de fapt se diferentiaza de poezie,se elibereaza si inevitabil ucide in interiorul lui ,este o moarte intru viata. Pentru ca acest sacrificiu genereaza libertatea. Viermi si privirea de ansamblu,o ultima privire inainte de imbratisarea unei noi existente.. potenteaza intensitatea trairilor. Cu adevarat special ! Cu stima,Mircea

Constiinta durerii
Arderea ei
Consumul ei chiar de la interior
O intrebare naiva,timida... Exista bucuria de a trai durerea,fie ea de cap,de toamna,de moarte,de viata ? Cu stima.