Poezie
Monopolisoliloqui Beta
Deraierii de seară
2 min lectură·
Mediu
Și i-am cerut o clipă ochii
Să înlocuiesc cu ei,piesele ruginite din mine
Și nu a vrut să-mi dăruiască decât pleoape
Dar ce să facă,orbul de mine,cu simple fire de curent ?
Și astfel visele mele s-au răstignit
Pe o ploaie de petale de vis,decupate din cartea de bucate
Spre direcția de dincolo de întuneric,și de dincoace de aproape. Orbul de mine.
Cânta pianul tot mai fin.
Morții au o frumusețe numai a lor.
Chipul lor înghețat oprește în terminațiile cele mai calde
Toată viața. Și gurile ce suav tac și privirea deraiată
Din ultima clipă de viață
O câtă viață ! În cicatricea de pe-a lor față.
Poarta către moarte.
Moartea către moarte.
Și ce prizonieri par,închiși de patru lemne.
Și când povești se spun la capătul lor.
Par să asculte cuminți. Ca și când ar zbura din nou
În timp,și uneori chiar completează cu zăngăniri șubrede
Morții au o frumusețe,doar a lor. Impenetrabilă
Nici de ape,nici de scrisul de pe cruce.
Morții râd,iubesc,regretă și tremură.
Dar morții nu plâng.
I-am văzut pe unii monologând și mâncând colivă.
Doamne,cât de frumoși sunt morții ! Atunci când tac
și când se joacă. ca la grădiniță . ca în prima clipă de viață
023.159
0
o seară bună
Tudor V.