1.Astăzi mi-a vorbit cel din oglindă
Și mi-a cerut socoteală pentru chibrituri
M-am plecat în genunchi să-i ascult mai bine șoapta
Fiindcă nu mai pot să mai pot să mai fiu.
2.Robotul
7. Nu am mai ținut post de secole
și nici nu m-am mai rugat la nimic și pentru
nimic
sufletul meu e bolnav.
Atât de, încât nici iubire și nici moarte și nici vis
nu...
1. Haide să apucăm! Ajută-mă. Ține-te tot mai bine
Să dăm cu poezia de pământ
Să lichidăm strofele prea lungi și parfumurile
Prea tari
2. Ahh ? Ți-e frică ? Te-ai îmbătat ? unde fugi
1. Pe stradă în drum spre nicăieri,aproape de casă
M-am întâlnit cu Poe care fuma nepăsător
Din mantia-i ca noaptea cea mai lungă
Ieșea in leneș zbor,cântând același trist
1.S-au obosit și crengile să mai plângă
de când vântul mătură frunzele și anii
S-a închis și fereastra ochiului tău
De când soarele a fost ucis și a căzut din ceruri.
2.Și crucile au
1. Ce cauți tu aici singur atât de departe și atât de jos ?
Ziua de mâine sau cea de poimâine
Când toate trec ascunse
Atât de ascunse ca marea pitită într-un pahar
Sau ca frunza
1. Vă scriu cu dor și cu durere,de aici din pat -
Vă scriu din suflet și din măduva sufletului.
Mă înțeapă conștiința ca un pumnal otoman
Viața.
2. Febra mă încălzește ca un cazan
1. Nu am puteri mai mari decât lovitura de la mâna stângă
Și universul nu mă citește,nu mă cântă și nu mă ceartă
Nu sunt un corp ci un ochi,un deget și o părere de rău
Caut prin
1.Astăzi am luat liftul de la ultimul etaj
Și am gustat cu sete din felurite păcate.
Ultimul cel mai dulce.
Am coborât pe la șapte,apoi am ajuns la trei
și mai departe.
2.Am întâlnit
1.Curge greu noaptea,atât de
Printre tăciuni aprinși de clipe-n sobă
Mă sprijin cu spatele de teracotă
Și număr de la capăt anii nașterii mele
2.Cerul dezbrăcat de vise,se întinde peste
Declinarea I
Astăzi
Mâine
Iar
Eu
A
Declinarea II
A
Eu
Iar
Ieri
Niciodată
Declinarea III Vocalică
Jos,jos,jos infinit de jos
Pământ
Pomul Gras
Eu
Cutremur de iarnă și
Am descoperit acest loc într-o fericită zi de vară. Trenul este resortul eliberării mele de tot. În acest sens nu sunt puține cazurile când fără nicio explicație,nici pentru mine,nici pentru univers
Cocoțat din trunchi tăiat de copac
întâia zi de primăvară,și câmpul nesfârșit
precum o părere de rău prelungită dincolo de bine
Vânt aprig ca Mircea la Rovine -
Auzisem cum plâng mările
Auzisem
Gândurile mele cu avânt de exod năvăleau puternic în tot trupul ca o vibrare electrică și porniri mânioase îmi atacau rațiunea. Cuvintele blajinului profesor de limba română îmi atingeau corzile
Și poate eu sunt prea mic -
în această lume plină de comunității.
Pământul e atât de bun cu noi încât
ne acceptă pe toți poeții.
Felul principal descria un plat nici prea simplu,am
1. Oboseala îmi consumă coroziv toată materia cenușie
- o las.
De mult s-au dezlipit de mine culori și impresii
- de poeta faber.
Îmi apasă pe spinarea cocoșată,încă un an și puțin
1. A început să ningă -
atunci când nu credeam a mai fi.
când voios mă pregâteam de primăvară și de viață
s-a întors ca un ecou refuzat de idee și de moarte.
2. Iubirile care încep
1. Ce de crengi ostenite se zbat în vânt - schelete.
Și ce ecouri jalnice inneacă toamna pe alei.
Pașii mei,trăiesc sub parfum de proaspăt tei
Profeții astupă intrarea,și adevăruri
desigur caută disperată în poșeta fără fund și fără an
Rujul,fardurile,fondul de ten și celelalte măști,mai puțin.
Unde oare ai pus oglinda,îți aduci aminte când i-ai spart mântuitul azur ?!
1. Ce melancolie ! Se aud amintirile purtate-n vânt ca un dor abia șoptit
e vremea când plâng regrete necuprinse în cuvânt...
vibrau scântei de vis, monoton dans de primăvară/..
și un tren
MR