Poezie
Nox Arcana
Tristissima Nox
2 min lectură·
Mediu
1.Curge greu noaptea,atât de
Printre tăciuni aprinși de clipe-n sobă
Mă sprijin cu spatele de teracotă
Și număr de la capăt anii nașterii mele
2.Cerul dezbrăcat de vise,se întinde peste hăul de câmpie -
Și fantome îmi tulbură somnul
Și dihonia cea neagră cu părul de năpârci și
panglici însângerate.
3.Sunt iele și strigoi și ecouri de romanță
Mireasa adormită plânge,alb de var/ chip de fecioară.
Și plânsete în noapte și speranțe răstignite
4.Sicriul mi se pare tot mai strâmt
Lemnul îmi atacă materia inertă de câtva timp(din totdeauna)
Au mai rămas câteva clipe și ei...
5.Ei tot plâng lângă mine,și lumânări și ceară și steag -
Mă privesc.
Mă ating
Mă strig,mă chem
Mă caut,mă mișc ?
6. Ochii goi mi s-au învinețit
și privește ce mâini de gheață am
și privește-mi picioarele legate la ochi
Mă caut,mă mișc ?
7. Din tot ce a fost vreodată
Mai răsună,acum departe veșnici pomenirii
Din câte glasuri se adună
Mai se varsă o lacrimă în privirii
Pământ și cruce și viață viitoare. Finibus.
8. Și număr anii mei de la capăt
mă sprijin de teracota unde -
căldura stinsă nu mai poate
și cu degetele rupte-n tăciuni
curge greu . noaptea,atât de...
001773
0