Mihaela Maxim

ioana
nu știu, nu-mi imaginez cu ce să-l pot înlocui... este ca atunci când rămâi tablou... avem zâmbete puțin... idioate când facem gafe și nu știm despre ce este vorba. când știm, începem justificările: ah, păi aici, așa și pe dincolo.
sunt din ce în ce mai bucuroasă să te văd pe-aici, mi-ai luat o piatră de pe inimă. merci
merci, elena, tu știi cât mă bucur că treceți și mai citiți. altfel, m-aș simți musafir nepoftit printre versurile voastre... așa, mă simt și eu, ca între prieteni. e mult spus, decantat, de ce citești mai mult, de-asta începi să te ferești de anumite expresii care ți-au unic picurat în suflet, altele vrei să le mănânci și cu sare pe bucate, și cu gem, iar altele îți aduc în minte lucruri pe care numai cel de sus știe cum le-a cocoțat acolo, și cu ce cârlig le dai jos, să le prinzi pe hârtie... chiar nu e (numai) vina mea. observ uneori valuri de inspirație, sau inspirație multiplă, dacă vrei. sentimentele, la fel, uneori vin în grup, asediindu-ne cu imagini \"gemene\". e și plăcut, e și responsabil... suntem ca pe o plajă, unde ne arătăm unii altora, ce am găsit printre pitre, stânci, fire de nisip. uneori, încep lucrurile să vină de la sine, te saturi de scoici, de perle, de asfințituri. sunt frumoase, nimic de spus, dar vrei și o halbă rece și proaspătă de spumă cu alge sărate, să-ți mai clătești delfinii, balenele, racii, melcuții dragi.
și da, e fiindcă nu ești singur. ps. cu uimit am una întreagă, nu neapărat bună, da\' mi l-am scrântit singură, acu\' mă feresc de el, o perioadă.
thais...
măi copii, pe voi chiar vă enervează cuvântul ăsta... bine, mă gândesc... da, și mie, dar n-am gândit-o, a venit singurică și mi s-a cuibărit sub taste. uneori este frustrant, ai impresia că ești lăudat pentru ce nu ai făcut.
merci, totuși. repet, vizita voastră e un dar.
da, bianca,
va trebui să-l schimb, totuși...într-o zi.
ce să mai spun?... culmile sunt ale noastre, neh?
măcar pe astea le împărțim cu noi înșine toți, pe de-a întregul, cu aerul, cu înălțimile, cu ... păcile noastre interioare, în care ne binevenim bucuroși, unii altora.
merci.

vin ca la altar, să aprind un strop de lumânare pentru toate ființele și neființele, din noi și din afara noastră.
spun o rugăciune și plec mai departe, ca pe un drum neștiut cu stații cunoscute. merci.

subscriu

totul a pornit de la cioburile roșii uitate în viteză de cineva pe o trecere de pietoni. tăcerile mele nu au arme de apărare, se feresc și ele cum pot, dar mai răbufnește căte una. chiar îmi cer scuze, n-am vrut să doară, voiam doar să mă eliberez de propria mea durere.

Vladimire, adicătelea interesante, dar cam pe arătură?
merci:)
Florina, merci pentru răsfoire și versuri, m-am simțit și eu un pic... acasă.
mă bucură prezența voastră prin sufletul meu, și prin șosele... puneți-vă centura, când o mai iau pe arătură, nu pot promite că nu se mai întâmplă
:):)

înainte de \"ziceam că m-ai uitat\" era scris Ioana. foarte greu prind... agonia, zilele acestea, netul meu e franjuri.
m-am uitat cu frică, după un reboot, dacă a intrat sau nu, mesajul precedent... de multe ori degeaba dau control-c, dacă netul fuge cu tot cu sistem de operare...
mercic pentru păreri, steluță, inspirație, și toate cele.
miha

cumva cred, că am lăsat multe ecuații la voia întâmplării.
este doar un gest în calea orelor trecute cu ochii ațintiți în tablă. mulțumesc pentru steluță, o să-i pun un lănțic și-o s-o mușc, din mers, așa... de plăcere
:)
mercic, Radmila, nici nu știi câtă dreptate ai, cât ne suntem de necesari unii, altora. eu una nici n-aș mai scrie
de n-ar fi o...agonie...
săru\' mâna de trecere, ziceam că m-ai uitat, cu roșu de buze cu tot. mă bucur că nu. da, măi, nu mă prea pricep...lipsă de exercițiu. da\' tot mă bucur că mi-ai trecut pragul. te-am lăsat la urmă, adică am inversat sensul... răspunsurilor, și fiindcă pe undeva habar n-am despre ce vorbești, dar de-abia aștept să văd. spre rușinea mea, încă n-am trecut pe la pagina ta engleză, cred că luni, o s-o fac și pe asta. sunt extrem de alomerată, dar vreau să pricep mai așa, în liniște.
sunt destule confuzii, nu vreau să intru în ceață...
mercic.

pui mic
mă ridic
din voi
un pic

și mă-ntorc la ale mele
s-a umplut cerul cu stele

cine-a zis că după ploaie răsare soarele?

ca lumina unui sărut auriu pe creștet

cu imagini și povești, poezia ta înflorește pe zi ce trece

și mă bucur... chiar dacă tu nu te pregătești de oaspeți:

\"noroiul sfînt printre degete
murdare frunze de laur\"

place mult de tot

trecut și eu pe-aici, văzut, citit, plăcut. spor.

un poem reușit.
mai vrem

ea și piatra, da\' când te vede așa, pierdut în spațiu, cu aripile la vedere, se face mică, mică de tot, și se ascunde sub pragul unui gând uitat...

de viu argintul ei se scurge prin ochii mei... de parcă am făcut-o cu mâinile mele
mulțumesc...

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/78130/index.html
you\'ve got mail...

cum sufletul tău vine și pune o lumină în sumbra mea odăiță. săru-mâna, aveam nevoie, să văd să mai scriu ceva în uitarea mea...

:):)

pâââână în cotloanele sufletului, mi-ai scos țara la lumină.
a fost inspirată, ea, săraca, dar am expirat-o noi, alergând pe pagini cu sufletul la gură. Sufletul meu știe că aici valurile știu să doarmă, sunt ca o petală care curge peste un vis. singurele mele momente de liniște.
mă bucur că ești pe-aici.
paralela e perpendiculară deja... :):)

venim după tine, sonet după sonet...
cu drag