Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
@adrian-munteanu
Poezie

S o n e t 1 0 9

1 min lectură·
Mediu
Stă pe un tron cu masca lui divină
În formă de șacal sau lup cu pene.
Emblema adevărului în scene
Cu mari inițiați fără de vină.
Cruzimea legii ce-a pătruns în vene,
O lege a iubirii de lumină,
O caută ispita mea senină
În liniștea din somnul prins în gene.
Negociez cu zei din lumi avide.
Anubius e cel cu aprig glas,
Pe tronul lui de înălțimi aride.
Plătesc păcate. Fac încă un pas.
Mă simt nedemn și ușa se închide.
Doar a căinței încă a rămas
073366
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “S o n e t 1 0 9.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/78635/s-o-n-e-t-1-0-9

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@negru-vladimirNVNegru Vladimir✓
O imagine teribila... \"sunt cea care a fost, este sau va fi si nimeni nu mi-a ridicat pana acum vălul\"... de la Ishtar zicere :)
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Zâmbetul poate fi clipa celor douã infinituri - din noi si de dincolo...cãinta poate fi clipa ce le uneste.

Tot binele,
Anda
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu✓
Iar această imagine teribilă ne dezvălui mereu zbaterea în noroi.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu✓
Mai rămâne să ne străduim, fiecare cu mai mult sau mai puțin folos, să ajungem până la căință. E alt concept simplu de prins în teorie și neașteptat de greu de atins în practică. Tot mai puțini sunt inițiații.
0
@mihaela-maximMMMihaela Maxim✓
vin ca la altar, să aprind un strop de lumânare pentru toate ființele și neființele, din noi și din afara noastră.
spun o rugăciune și plec mai departe, ca pe un drum neștiut cu stații cunoscute. merci.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu✓
Cred că ne împărtășim cu toții la acelați altar. Unii în genunchi, unii cu fruntea plecată, unii neregăsindu-se pe ei înșiși, alții păstrând o nădejde sau întrezărind un drum pe care să pășească. Important este să mai facem un pas, să mai căutăm o cale, chiar și atunci când ni se pare că nu mai putem merge, când ne dor picioarele și brațele de atâta povară. Poate de asta scriu cu atâta râvnă . Eu știu ? Ãsta să fie drumul ? Încă mai caut.
0
@mihaela-maximMMMihaela Maxim✓
lumina vieților noastre n-ar fi decât un ghem de ceară, nu și-ar ști rostul, fără acest fir de păianjen care ne țese clipele, împletindu-le una cu cealaltă...
preaplecată,
eu
0