S o n e t 1 9 9

Să îți spun că nu sînt de acord cu tine...? Poate te va deranja. Am rezerve mari că viața este o sclavie. Poate mai degrabă cerbicia cu care nu vrem noi să recunoaștem cînd am făcut o mișcare greșită și am intrat într-o fundătură. Din ce în ce mai mult cred că între bios și zoe noi ne declarăm sclavii celei dintîi ignorînd-o pe cea de a doua.

Imagini placute, textul poate fi chiar fredonat langa o chitara,dar mai este si un dar,.. pare un vers stiut dinainte, usor desuet. Imagina poetica e dialuata prin curgerea ei in prea multe versuri. In fiecare vers parca gasesc informatia ca trebuie sa ma iau \"la tranta\" cu versul urmator!
In concluzie, e totusi un poem, chiar placut!

Virgil - cum să mă deranjeze părerile celor ce comentează ? Dacă n-ar fi și observații, ne-am peria unul pe celălalt, ignorând orice diferențiere valorică. Cred în productivitatea variantei ideatice pe care o expui. Eu însă mă străduiesc să realizez o radiografie spirituală a propriilor mele trăiri din diferite etape ale existenței. Viziunea sumbră, chiar fatalistă, a fost o prezență reală în timpurile mele nu prea îndepărtate. Acum o compun din cioburile amintirilor mele înfrigurate. N-aș putea să spun că aceeași stare mă caracterizează și acum, dar nu vreau să uit ceea ce a fost și toate etapele devenirii mele.
Dincolo de atitudine în fața vieții, aștept să-mi spui odată ce crezi despre realizarea în sine a textelor mele.

Marinela - Bun venit pe la mine, pe la noi.
Nu înțeleg exact care este starea cu care ai rămas după consumarea lecturii, pentru că vorbești, pe de o parte, de imagini plăcute, ușor de fredonat, iar pe de altă parte de dificultatea, de \" trânta \" la care te supune fiecare vers. Concluzia totuși mă linișteste : e totuși un poem. Bine că nu e altceva.

Calea ta are propria ei frumusete si mister. Ea nu este niciodata ceea ce crezi tu ca este, daaaaaa, ea nu depaseste niciodata capacitatea ta de a intui urmatorul pas. Avem intotdeauna doua voci in cap, trecutul incerca sa ne retina, viitorul incerca sa ne grabeasca. Ne place sau nu trebuie sa le ascultam pe amandoua, abia apoi ne putem echilibra si reveni la centru caci fiecare pas este un act de echilibrare, fiecare pas este un act spiritual.
Vorba lui Robespierre: eu sunt un sclav al libertatii :)

Amadriada

ma regasesc aici, ca de fiecare data in poemele tale.
unire stranie cu mine insami, ca-ntr-un inceput de oglinda
numai bine!
cu drag,
miha

Ce m-aș face eu fără luciditatea și echilibrul vostru ?
Un sclav al libertății ? Este un lucru la care voi medita.
Să-mi trăiești !

Cu tine, Miha, este o poveste lungă, lungă...
Să-ți spun doar, printre altele, că abia azi am aflat și am citit \" Proiecții pe sticlă \" și m-a apucat plânsul. N-am reușit să fiu atunci aproape de tine. Eram la numai două zile distanță de propria mea zi de naștere. Îți dai seama de unde se trage și o anume afecțiune reciprocă ?
Îți voi scrie și acolo, îți voi scrie și separat. Tot nu voi recupera timpul, dar măcar să știi că mă gândesc la tine și-ți doresc tot binele.

Ritm, ritm, mult ritm schitand valsuri ametite de tristete.Inchisori de suflet si trup, imagini recompuse, si iar cadenta care te poarta pe caile de vis.Daca mai continui devin patetica.Ma iarta daca am batut campii, mie mi-a placut.

Imi place cum \" bați câmpii \". Compui o imagine în mișcare care îți aparține. Mă bucur pentru această intrare insolită și prin dreptul textelor mele, chiar în momentul în care mă pregătesc să ajung, probabil marți, la cel de al 200-lea sonet. Mai târâș, mai grăbiș am făcut-o și pe asta. Cu toată tristețea pe care ai intuit-o, merg mai departe. Mai sap pe unde pot, dau de ape murdare sau de izvoare cu sunet aromitor. Mă țin de parapet, să nu-mi frâng gâtul pe maluri abrupte și mai cred că voi fi și mâine la întânire cu cei pe care îi consider prieteni.
Ne mai auzim noi.
Pe curând.

Adriane, oare trebuie sa ajungem la virsta senectutii ca sa pricepem ca noi suntem intr-adevar sclavii propriei noastre vieti? Stiu ca nu ne place sa recunoastem asta; cit timp putem, afirmam ca NOI ne croim viata.
Abia acum poti sa privesti in urma cu detasare. Dupa ce ti-ai croit viata asa cum ai vrut, asa cum ai putut, privirea de ansamblu iti arata toate cararile lasate necercetate. Ne-am pus rame bogate, aurite, la toate succesele noastre. Abia acum vedem ca acele suucese nu sunt decit cioburi din oglinda vietii noastre...
Sa fie oare o exprimare libera a vechiului adagio \"desertaciune a deserataciunii, totul este doar desertaciune...\"?

Și fără să gândești la o anume formulă prestabilită și des întrebuințată, adevărurile din jurul nostru ne duc într-acolo.Trebuie să mărturisesc că încă mai este o distanață între formula poetică și realitatea omului care sunt. Încă mai am puterea să mă înfrunt cu viața și mai cred că voi mai repurta ceva biruințe.