Din întâmplare

Această ancorare a omului-copac în \" pământuri nepătrunse de soare \" am vazut-o ca o stingere a vibrației interioare. Astfel, nevoia de a-și reapropia flacăra sună ca un vaier lung și încă fără sfârșit.

da, Adrian, ai vazut bine. Ceea ce mai doresc sa spun, este faptul ca flacarile unora dintre noi, se duc acolo unde altii au nevoie de ele. Cu toate acestea, ramanem plapanzi si fara mirare, intreband de chibrituri din intamplare. Daca nu le gasim, nu-i nimic, nu regretam lumina plecata din noi spre altii.

imi asezam in rucsac tot felul de intrebari sau de vise
sa nu uitam cuiele imi strigai, chibrituri,
s mai ales o bucata de cordelina sa ne legam intre noi, nu cumva sa uit
cine mai sunt in aceasta calatorie

la ce bun sa deschid ochii
oricum nu o sa fiu salvat

cuie, intrebari, chibrituri, vise, cordelina - extrem de folositoare in calatoria cu radacinile in pieptul tau

poezia asta o pun in rucsac atunci cand plec in excursie prin padurea de oameni. o s-o impart cu feicare drumet ce-mi iese in cale. povetele ei hranesc sufletul.

placerea e de partea mea. Si de-a padurii, cred

madona cu ochii pierduti, muza asta, in mana cu suflete calcate in picioare. Atentiune, NU calcati pe suflete, aici, ...se traieste...

\"atentiune, nu calacati pe suflete
aici se traieste\"

ce spui? daca tot ai inceput, merita sa continui. Ar fi o poezie frumoasa

nobody knows...
dar poate nu voi fi eu aceea...sunt idei presarate,
muscate, dorite, sau poate doar visate
fiecare este liber pentru propria echilibristica pe marginea sufletului...

o.k. \"poate-poate\" :)