Profesorul

Profesorul nu este, nu trebuie să fie un oarecare, el trebuie să-și păstreze tinerețea sufletului, să fie capabil a intui sfletul tânăr, să aibă darul de a ghici ce se petrece dincolo de zidul aparent de netrecut al elevului. Profesorul este dăruire, el descoperă mereu ceva nou - elevul – cu care se confruntă zi de zi, într-o piesă jucată pe viu, fără cortină, fără sufleor, fără aplauze, într-un schimb permanent cu același public mereu nesatisfăcut - conștiința elevului. Ce se întâmplă cînd însuși profesorul este foarte tânăr? – este chiar el un elev în școala vieții, dar cum rămâne totuși cu dorința lui de a mai schimba sau adăuga cev? Eșecul poate fi transformat într-un pas îninte? A fi tînăr nu înseamnă a face greșeli, a fi neștiutor, a fi încăpățânat…. Se spune că timpul le rezolvă pe toate. Uneori apare o stare de deprimare, de eșec resimțit mai ales în suflet, o stare de resemnare. Atunci când hazardul vieții îți aduce în față un om care știe să te asculte, să te înțeleagă și să te sprijine, prinzi curajul de a înfrunta din nou totul. Nu îți rămâne decât să te întorci la domeniul tău, la materia pe care o predai, să redescoperi și să-ți înfrumusețezi din nou sufletul.Te întorci la elevi, la ochii lor calzi, când jucăuși, când ironici, când obraznici, dar inteligenți - și îți sorbi din ei lumina făurind împreună cu ei și pentru ei alte visuri. Învățând cu ei! Viața în general este făcută din tot atâtea tăceri câte cuvinte, ceea ce spune capătă un sens deplin prin ceea ce nu spune, și tocmai aceasta e ceea ce vrea să spună. Scirsoare deschisa Dragii mei, Să trăiți să fiți buni! Să fiți buni pentru a putea fi fericiți! cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, fericire nu. Nu, pentru că în primul rând, cei răi nu pot fi iubiți, și în al doilea rând... în al doilea rând, de! ... norocul și celelalte ,, pere mălăiețe’’, care se aseamănă cu ele vin din afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n tine înflorește și leagă rod, când ți-ai pregătit sufletul pentru ea. Și pregătirea aceasta, e o operă de fiecare clipă,... când pierzi răbdarea, împrăștii tot ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la capăt. De aceea și vedeți așa puțini oameni fericiți. A, dacă nu ne-am iubi noi așa fără de măsură n-am face atâta caz de persoana noastră și dacă ne-am dojeni de câte ori am minți sau ne-am surprins asupra unei răutăți ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârșit ne-am examina mai des și mai cu nepărtinire ( lesene-i de zis ) am ajunge să alungăm din noi partea aceea de prostie, de răutate și de necinste murdară în care se lăfăie nobila noastră făptură, uneori. Se știe că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătura și din durerile altora. Eu am încredere în voința voastră. Rămâne să știți doar ce vreți. Și am văzut că ați început să știți și asta. Așadar, dragii mei, certați-vă pe voi înșivă ori de câte ori vă simțiți egoiști, ori de câte ori vă mușcă de inimă șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii! Fiți aspri cu voi înșivă, drepți cu prietenii și suflet larg cu cei răi! Făceți-vă mici, făceți-vă neînsemnați ori de câte ori deșertăciunea vă îndeamnă să strigați: uitați-vă la mine! Dar, mai ales, aș vrea să scriu în sufletul fiecăruia dintre voi aceasta: să nu faci niciodată o faptă a cărei amintire te-ar face să roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire mai deplină precum conștiința curată. Păstrați scrisoarea aceasta! Când veți fi mai mari o veți înțelege mai bine! Fie ca și atunci s-o citiți cu sufletul senin de azi! ( după Al. Vlahuță ) Cu dragoste , a voastră dirigintă,....