Mădălina Maroga - la mijlocul distanței dintre două mici puncte

caut întotdeauna ceva
altceva
o tacere în prima silaba
un sarut într-o frunza de leandru
un copil sub un ghem de taceri
gasesc mereu
aceeasi femeie
cu oboseala ascunsa în zâmbet
calatorind prin tacerea facuta cadou
de an vechi

Cristiana Miu





mă ridicam spre cer călcând sonurile
sopranei răscolind grația uitărilor
dezvelite de verb urmele ne miroseau
a parfum ieftin și pat de violete
brutal ochii se deschid urzind căpruie
coaste miere și sulf adăpare a negrului
desfac carnea de pe călăreț sabie și cruce
trandafir ascunzându-și bobocii în ruj

Vladimr Albu





Domniță Mădălina,

Inima mea e ferfeniță de când v-am zărit întâia oară și nu mai stă fără sprijin în lăcașul ei, așa că, am prins-o în colțurile caninilor și am venit să mărturisesc sub prestare clară și dreaptă de jurământ că, vă iubesc dincolo de logica iubirii ca atare și ca definiție.
Domniță dulce și fină ca ciocolata elvețiană, am fost un om foarte liniștit pană să vă cunosc. Acum însă, pentru a petrece mai mul timp privindu-vă, mi-am dat în judecată rând pe rând vecinii, colegii de muncă apoi asociația de locatari, primăria și în disperare de cauză acum, o dau în judecată pe mama. Da, domniță, pe mama! Fac orice să pot respira aer din aerul pe care îl respirați, pe care îl tușiți, pe care îl bateți din gene... Ah, Doamne, justiția română e de 36 de ori mai delicată în pantofiorii dumneata, domniță!
În fiecare noapte, visez că voi auzi, sentințele multiple pe care le aștept, rostogolite melodios din vălul dumneavoastră palatin. Dulci îmi sunt coșmarurile, domniță!
Altădată, visez că vă țin de unghia mică(atât aș îndrăzni să vă sustrag), și alergăm împreună prin RSR-ul nostru de parc drag.
Haideți să speriem împreună rațele, gâștele și lebedele! Haideți să ne pozăm între busturile odioșilor, să-i punem coarne lui Antonescu, să țopăim șotronul pe harta României dodoloațe, și-n dosul stufărișului romantic să vă spun că lumea mea e roșcată, ochioasă, poartă fuste scurte și respiră în versuri...

Ce dacă-s pensionar?
Abia acum mi-e sufletul zburdalnic!
Ce dacă sunt pleșuv în cap, ca vulturul sălbatic?
Abia acum, mi-e gandul mai sprintar!
Ce dacă baba-mi mă așteaptă-n piață?
În inima-mi, doar dumneata ești... viață!

Vă las această scrisoare la ușă, în prag de sărbătoare personală, mărturisindu-vă cu bis, că vă iubesc de la eternitate în jos, pentru totdeauna!!!
Sărut mânușițele dvs. trandafirii, al dumneavoastră,
POEZIAN AGONIADU

La mulți-mulți ani, fericiți!

Ina Simona Cârlan



A fost odată, și va mai fi mult timp de acum încolo, cu chip de primavară timpurie, un suflet cald, care topește răceala iernii. In miez de decembrie, tocmai când anul se pregătește să-și facă bagajele, lepadându-și zilele pierdute și numărându-și AMR-ul, Lina Mădălina, mai adaugă o zi cosmică la viața ei pământească, pentru a ne \"tălmăci\" \" valurile de curcubeu ce poarta cu ele zgomotul pacii\". ***

In \"seara albastră\" a zilei ei când cu miros de gutui, la fereastră îi apar \"tulburatoarele sperante\" *** Mădălina, își împodobește bradul iubirii, cu \"gândul la sărbatoarea Craciunului. *** Și cum sta ea, Lina Mădălina, la gura sobei, în așteptarea sărbătorii Nașterii Mântuitorului, își notează, pe o bucată de cer decupat, \"cuvinte ce nu au fost încă inventate\" *** Si \"oprit pentru o vreme\" *** TIMPUL, ii zâmbea șăgalnic, închinând în cinstea ei un pahar de rouă. Afară, vântul șuiera, dar nu agresiv ci mai degrabă, prietenesc. Ascultând mai cu atenție, Lina Mădălina auzea că, de fapt, vântul nu șuiera ci, într-un dans al fulgilor de nea, îi transmitea urari de bine și de sănătate. La multi ani, Madalino!

Bogdan Groza


Ca să observi fondul adevărat și adevărata valoare a unei poezii trebuie să înregistrezi mișcarea ei interioară și să-i studiezi cardiograma. Aici cuvintele nu au atât importanță, câteodată nu au mare importanță nici imaginile, dacă sunt; e vorba aici să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului, pulsație care e suingurul indiciu sigur despre valoarea lui adevărată. Inima poemului este sub cuvinte, sub imagini, sub sensul inteligibil.


Visul este o modalitate a cunoașterii, mulți poeți folosesc această modalitate în poemele lor, prin reactualizarea experietnțelor morale, trecute; este o retrăire lucidă, în amintiri, care nu deapănă însă evenimentele, ci stările succesive de conștiință, ale personalității poetei, în timp. Prin magia cuvântului, Mădălină își întinde visele pe ață pentru a exprimă ceea ce ea simte:


Am numarat visele
Le-am insirat pe-o ață
Am facut înconjurul planetei
Și m-am oprit la tine
Sa-ți spun să ma crezi
Planeta e prea mica
Pentru visele noastre. ***

În majoritatea textelor sale Mădălina exprimă într-un fel sau altul sentimental iubirii, al iubirii de persoana cuibărită în inima ei, sau a iubirii de aproapele. Încearcă să exprime limpede lucruri obscure, de obicei însă expresia urmează în chip necesar natura adâncă a fondului ei sensibil:

...Mereu râmâi ghemuit
într-un colț de oraș
Lângă altul vinovat
și-l condamni
Căci mâine acelasi cerșetor
este pungaș
Analfabet în goană după bani
În minte nu mai ai
ideea iubirii ***


Iubirea este fiorul lăuntric care de foarte multe ori se contopește cu visul, se adâncește în vis. Sunt căutări cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei, cu alte cuvinte poemul care folosește această temă, e mereu nou, prin mijlocirea visului și a contemplației nu se poate exprima limpede, ci numai prin aproximații, prin atingeri, prin sugerări și apropieri ciudate, capabile să trezească în cititor fiorul necunoscutului, al misterului și al surprizei:

Hai, vino-n noaptea asta,
Sa traim visul extaticelor dorinte... ***



Cusurul celor mai mulți poeți de azi e că fac din imagine un scop în sine, că ajung la acrobații de imagini uitând complet emoția și obiectul poeziei. De fapt, este una dintre pietrele de încercare ale darului poetic, posibilitatea de a integra câteva imagini în cuprinsul emotiv al aceleiași poezii, fără să-i strici unitatea de simțire și atmosferă; tăria de a renunța la celelalte. Orcine știe să facă liste de imagini, puțini știu să facă poezii. Amploarea și adâncimea simțirii, calitatea emoției, acuitatea senzațiilor și expresia, adecvată lor, fac pe poet. În versul Mădălinei întâlnim spontaneitate ca o primă țâșnire. Ea scrie fără constrângere, liber, spontan:


Prin degetele măcinate-n vremuri sufocate,
Încerc să respir ozon din valurile iernii.
Când ninsoarea din noi aduce iubire
Ce se-nvăluie de obstacole triste cu bulgari,
Invadând clipa purtată pe aripile vântului
Lăsând în oglinda vietii o vestire curată,
Printre lespezi suferinde lânga glasuri sărace... ***


Si dacă încearcă o tristețe, ea nu este decât aceea de a nu fi fost ceaa dintâi, care să fi atras atenția aspura poeziei sale. Sensibilitatea versului este ridicată uneori până la nivelul ideativ. Vers vulcanic, exprimat în forme moderne, sub haina strălucitoare a unui imaginism nou și bogat și într-un vers liber plin de inefabilă muzicalitate:


Aveai o privire lubrică.
Subit, a fost o inadvertență,
Intre gândul meu și privirea ta.
Te știam inconstant
Și, cu idei contorsionate.
Nu cred ca m-ai fi putut converti
în vreun anume fel.
***

Preocupată de calitatea versului, poeta cu o sensibilitate ascuțită înregistraează realitatea înconjurătoare, cu o putenică plasticitate o traduce în subtile melodii. Poezia sa reprezintă o asociere între interiorizare și exteriorizare, o risipire a lirismului, fără posibilități de conturare și doar cu sclipiri frumoase de imagini. Cititorul atent va mai descopri însă o altă variantă și invariantă atît temperamentală cât și stilistică:

Zi de zi plec din labirintul gândurilor mele,
Azilul alb în care sufletul îmi plânge.
...Doar ceasul de pe masa mută se scurge în urma mea,
Măsurându-mi clipele reîntoarcerii. ***




Văd că ne gândim amândoi la un labirint al existenței. La tine este un azil alb ( foarte expresiv ). Ușor prea încărcată , deși nu e urâtă, continuarea cu sufletul care plânge. Să nu semene a romanță. O altă,asemănare nu poate decât să-mi confirme niște gânduri. Este aceea referitoare la nevoia de a ne întrupa într-un suflet de copil. Nu cred că ești departe de întrupare, ceea ce ar fi o mare victorie, Am eu motivele mele de a te invita să citești sonetul meu de mâine, Sonetul 16. Hai să ne întâlnim acolo. Vrei ?

Adrian Munteanu



Anotimpurile unei zile\"

adevărul e că poezia promite mult încă din titlu, mi-a plăcut modul cum \"negociezi\" cu timpul, cînd am citit poezia mi-am zis, ia uite încă \"unul\" de care se împiedică timpul, \"Măsurându-mi clipele reîntoarcerii.\", totul aici se reflectă interiorizat, iar starea de tăcere apare ca o consecință firească...e foarte bună poezia, sper pot să citesc toate poeziile tale în cel mai scurt timp...să ne re - citim sănătoși

Farcău Pavel

Poezia Mădălinei dansează un balet de cuvinte, e o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt. Dansul cuvintelor comunica, totuși, ceva unic și esențial despre timpul întors ca o foaie înapoi, ca o chemare de corn care sună numai și numai pentru cel iubit, amăgindu-și timpul depărtat al ispitei atât de aproape încât îl poate pipăi...poeta se ridică în fața noastră alergând în neștire către un univers în care să înțeleagă esența mișcării. Poezia ei cu adevărat, dansează, are forță și grație, caută materiile sonore și tranasparente, și lasă impresia unui joc superior al spiritului:


îmi alunecă pe retină urme ale castelelor de nisip inventate într-o noapte
plutesc pe oceanul întrebărilor fără ecou din fiecare zi
dacă ti-aș spune că vreau să adun fiecare bob de nisip
de pe talpile tale, să-ți construiesc pe marginea durerii
o clepsidră a dorințelor pe care le ai. Ce-ai face?
îți spun despre sufletu-mi văduvit de cuvinte
și despre tăcerea amară ca un țipăt la naștere
ești destinatarul fără adresă a rugăminților mele imaginare din întuneric
le trimit îngerilor dinspre apus o rugăciune cu superstiții
fără regrete fac scenariul primei întâlniri a mia oară
de parcă mă cauți să-mi dovedești legile imposibilului
cuprinsă de aburi fără semne vitale
las să se vadă cum visele nu-mi mai încap în corpu-mi
răvășit prematur, amuțit de neliniști… ***

inepuizabila iluzie\"

Parerea mea: e cam...declarativă, diluată, poezia, este, mai curand, o proză destul de reusită, carei ai dat forma unei poezii. Dar: șlefuind-o, poți face din ea, desigur, și o poezie foarte reușitaîă. E o imresie fugară. Mesajul denotă o stare de spirit ce m-a întristat să știu că te posedă...Toate sunt trecatoare: bune si rele...

Silvia CALOIANU

super!!
Mada, felicitarile mele, doamna!
am citit-o cu voce tare, parca nu te recunosc.
fara indoaiala este cel mai bun poem al tau pe care l-am citit.
inca o data, felicitarile mele sincere

nichita victoria


departind ploaia care te vede

tulburător de frumos știi uneori să nuntești cuvintele…dar asta vine de undeva de departe atât de departe încât pentru tine marginea durerii este chiar clepsidra în care te-ai cuibărit cu sfiala și cu teamă și cu.......această lumină din steaua pe care o meriți pentru că locuiesc în inima cuiva drag am uitat să pun steluța care înseamnă........

Florian Silisteanu

Citind și textele tale dinainte remarc o usoară tendință de conturare a temei poeziilor printr-un stil puțin \"dulceag\" - ce deja de la o poezie la poezie începe să cam poată fi intuit.
\"dulceag\" ar însemna expresii care deja le-ai folosit ca sens și idee dar le schimbi forma în mod conștient sau instinctual. La poemul de față e totuși o mică schimbare pentru care mă bucur.Þine-o tot așa.

Stoica Dan-Claudé

un suspin înăbușit într-o lacrimă

Un poem-fluviu, un poem al durerii, al dorințelor înăbușite, al înfrîngerilor noastre cotidiene, dar și al speranțelor mereu vii. Un poem care mă pune pe gînduri, schimbîndu-mi percepția asupra poeticului, făcîndu-mă să-mi redimensionez libertatea trăirilor, pe care le-am vrut a fi doar pur poetice. Felicitări sincere, Madim!

Tudor Negoescu

Pentru mine, participarea simultană la două atitudini poetice, cea veche și cea nouă, e tocmai o dovadă de originalitate, departe de orice modă, poeta se ascultată pe sine. A strâns toate elementele care o aclătuiesc, fie ele contradictorii, și ne-a adus un produs puternic, spontan, proaspăt și plin de sensuri. Candoarea poetei, jubilează în fața miracolului vieții, sentimentul de solidaritate cu universul și toate celelalte ficțiuni ale unei adolescente ajunsă la maturitate, retrăind fiorii de foc și de gheață într-o mângâiere amăgitoare:


uite, scriu...
cuvintele stau ancorate de buze
din palme imi desfac intrebarile
pe ferestre de toamna cu frunze rosii
ce rost are sa delirez cu tine
sa-ti intuiesc fanteziile de pe holuri
ah, dragostea, tristetea, bomboanele
un foc de paie, o tentativa
de lacrima si restul mofturi ***



Palme

Îmi place poezia ta, Mădălina, mulțumesc că mi-ai dat prilejul să mă bucur de ea!
As vrea să remarc \'stâlpii\' acestui poem:\"cuvintele stau ancorate de buze din palme îmi desfac întrebările\" - început în forță\" pe pereți ni se usucă paienjenii întrebările apun în palmele mele din sticla\" - superbă legătura între parțile poemului (as sugera \"mi-apun in palmele de sticla\", pentru a nu repeta supărător acel \"pal-mele mele\") și \"ochiul meu stâng se strange ochiul naufragiatului se naște în mine\" - un sfarșit pe masură!Felicitari!

Daniel Dinescu



Limbajul Mădălinei tinde spre purificare, metafora caută mai întotdeauna zonele însorite ale cuvintelor, rareori câte o combinație mai îndrăzneață agresează imponderabilele universului:

viitorul incepe azi
cand imi citeai articole cu noi din ziarul de maine
neimpinsi de nimeni intram in normalul
liniilor aeriene al cuvintelor fara bariere
perdeaua de fum devenea avion de hartie
unde adaposteam visele intr-o alta dimensiune
eram pentru azi sefa promotiei de nelinisti
faceam poze cu umbre cand ingropam
saruturi reci pe stanci deshidratate
eram pentru maine fotomodelul perfect al iluziilor
despre iubire si al fanteziilor noptii ***

prea spui totul pe șleau. eu aș mai rupe puțin versul creând puțin suspans și lăsând totuși mai mult aer de respirat. deșuet mi se pare acest vers pe care lași greutatea viitorul incepe azi dar... e un poem reușit! felicitări!

Dan Tristian

Din ce în ce mai bine, Madi, se pare că ai început să explorezi și alte lucruri pe care ți le-am sugerat. Aglomerația asta de versuri îmi creeaza senzația unei stări destul de prolifice care te caracterizează. Sunt de acord cu filip, poate daca ai mai \"aerisi\" un pic poemul pe ici pe colo ar fi excelent, ar fi mai usor de citit și de \"rumegat\" ;), dar asta rămâne evident numai la latitudinea ta și încep să cred, în sensul asta, că nu orice poem se preteaza la împarțirea în strofe.

Cristina Trușcă

Poemul trebuie să fie o expresie a unei opțiuni fundamentale, intervine aici o radicalizare morală a poezie, înțeleasă acum ca rigoare, iubire de geometrii ale cuvântului desprinse din amestecul mulțimii de unde nu se mai vede, dar cum toate acestea nu sunt decât ale poetei se poate întreba: ce-i pasă lumii? Ea doar tresare și se va minuna întrebându-se: cum de nu am văzut până acum?

telefoane, faxuri și contracte nesemnate de dor
sto pensando a te oriunde aș fi
Pausini are dreptate, nu mă pot minți singură
ca nu mă gândesc la tine, nu mă pot minți…
I’m surrender to your heart
nu mai suport să trăiesc în felul acesta
peste tot distanțe, distanțe dintre munte și câmpie
distanțe înalte, absurde și goale
uneori, noaptea le mai apropie pentru noi
dacă închid ochii văd muntele cum se teme de stânci
câmpia cum compune versuri albe.
într-o singura zi de post, spre seară
se puteau întâlni liniile comune, împreunate
nu a fost timp, distanțele
au eșuat în ziua de sâmbată dimineața de teamă
niciodată până atunci nu am urât depărtarea
și kilometrii parcurși de iubire ***

Che stai facendo?

telefoane, faxuri și contracte nesemnate de dor
sto pensando a te oriunde aș fi

Madim, uneori, suferința din dragoste aduce și maturizarea necesară. Fie ca poezia ta să evolueze spre acea consacrare, dorită de noi toți! Che stai facendo?
L\'importante è che sia evidente che ti piace quello che stai facendo, che ne provi gusto. Devi fare come se in quel momento il tuo amore sia rivolto esclusivamente...

Tudor Negoescu



\"distante intre doua mici puncte\",

distanțe, da, nu distanța, ai spus bine, sunt atâtea lucruri pe care le avem de măsurat între noi, și apoi mici sau mari punctele, nu contează...

și acum, o sugestie, aș scoate partea cu
\"că nu mă gândesc la tine\".

înteleg că \"distanțe\" se vrea un laitmotiv, devine totuși obositor mai ales în contextul nu foarte original, oarecum prozaic. în rest, cu prietenie!:)

Mae Stanescu





Petrecerile iernii abia încep, în odăile încăzite ochii privesc spre ninsoarea ascunsă în palma cerului. Noi citisem tot ce-am avut ca un fel de trăire artistică. Privirea noastră de poeme răstalmăcite și plăceri nedormite se opresc pe foaia albă plină de comparații, unde cineva și-a aștenut gândurile ordonat, pentru a continua viața… cu multe flori și cunvinte cu versuri stihuite pe scara timpului…un vânt ușor se aude prin horn, aducând de departe bucurie și cânt de colinde…