uneori cînd privesc

uneori cînd privesc foarte atent pot vedea
timpul trecînd ca un șnur luminos și rece
prin fisurile dilatate ale spațiului
se aude Bach aproape imperceptibil
aerul îngheață spirale violete pe stîlpii pămîntului
așezat ca o tipsie de aur bătută în mii de circumvoluțiuni
trenurile se opresc în gări
focurile mor înfrigurate
iar valurile îmbrățișează porturile într-o tăcere neverosimilă
iubirile noastre încetează să mai existe
inimile devin un fel de cești aproape străvezii
mii de ventricule casante într-o imponderabilitate de porțelan
furiile teribilismele strălucesc metalic
disparînd ușor precum scînteile epuizate ale unor artificii
privirile își reverberează oglinzile la nesfîrșit
ecou al atîtor vieți ascunse în închisorile cromozomilor noștri
chiar și gîndurile devin doar o plutire nemișcată
printre voalurile împietrite ale dendritelor

totul devine atît de clar
începuturile își ating sfîrșitul fără nici un fel de reproș
întrebările capătă răspunsuri eliberate de orice regret
iar căutările noastre devin cea mai liniștită regăsire

uneori
deja vu
parfumul tău
mă face să tresar