marin badea

decupam zilele în care îmi zâmbeai, una albă, una cu ghimpi, una fără ferestre, o alta în care promisiunile se împlineau, atât de frumoase, uite, par acum în vreme ce foarfeca trece peste

ce fel de prag construiești, ce fel de prăpastie, ce fel de ură, cât să te sufoce, să doară cu durerea lupului părăsit de toți, cu frica aia a lui când, în ger, urletele îi sunt abia

1. s-au deschis salcâmii, lumânări spre cerul care te aspiră, ciocăne tu, să vedem dacă sunt eu pe cealaltă parte, un ghem pe care ai strâns, iată, atâta amărăciune, atâta dragoste, ciocăne

Te-ai trezit deasupra ei. Te miști mecanic, iar ea gâfâie, șuieră, își mușcă buzele, vrei să-i privești ochii, dar tot ce vezi e un fel de pată albă. Asta te convinge că nu se preface. Te întrebi ce

sunt un om slab, nu rezist tentației de a mă îndrăgosti, iar și iar, de felul în care știu stelele să se stingă atât de ușor, de felul în care explodează ele în surdină, într-o liniște cu

nu vei pleca vreodată, nu vei pleca, e loc destul, etanș pentru totdeauna, e modul nostru de a ne păstra unul pe celălalt fără să ne mai fie teamă, sub uriașe sarcofage de beton stau ascunse

nu mai ești, străzile care ți-au purtat pașii sunt pelicule dintr-un film mut, suntem numai gesturi oprite la jumătate, ceea ce urmează vom avea timp suficient să deducem nici îmbrățișările

nu ești mai mult de atât, nu mai înalt decât un cais care a înflorit prima oară, nu mai larg decât o fereastră care se închide pe dinăuntru, nu mai are nimic să îți spună îți vor pune

și spune-mi tu ce fel de noapte vrei să traversăm împreună, ce fel de moarte, cât de calmă, cât de lipsită de sens, să ne scufundăm în ceea ce ne acceptă, să se mai vadă doar semnele lăsate

1. eu sunt în cealaltă parte a inimii tale, cea plină, care poate respira, nu îți fie teamă cât vede cel ce nu știe, cât poate striga cel ce doarme cu ochii deschiși unul în altul vom

dormi, îți cer, măcar dormi, fii o umbră ce se zvântă la soare în amiaza care e un pendul agățat de tavan, în dormitoare străine, nu le mai recunoști azi, nu le mai știi atașamentul, mersul și

L-ai simțit încă de la intrare. Te-a izbit, ăsta e termenul corect. Imediat după asta te-ai așteptat să te oprească cineva, una dintre rude, să te întrebe: Băă, de ce sângerezi? De ce ai ochii

19 ani are acum Călin Ion Marin. În sat, la Ștefan cel Mare, este cunoscut drept al lui Paloșanu. A fost purtat prin instanțe, iar pentru 24 de ore, zilele trecute, a stat la arest. Nu are 40 de kile

prea mulți plasturi, retine fluide într-o dimineață din care nu mai poți coborî peste sânge, peste suflet, peste gură și ochi peste nervi nu e nimic electric, între celule are loc un

Călărași, ora 19:21, sâmbătă, 7 ianuarie. Ninge, nu altfel decât ca-n Frații Grimm. Pe alocuri, troienele sunt și de 2 metri. Stația meteo locală afișează: -12 grade Celsius, se simte ca -22 grade

ești un ceas care ticăie numai în interior, trei-doi-unu, dumnezeu face lumea după chipul și asemănarea lui, puțin schimonosită, plânsă, gata să fugă la orice semn de pericol fugi și tu în

Sunt ieșite la stradă și nu mai pot de grija unei vecine: cade casa pe ea, în arie au năpădit-o șerpii, iar ei îi este gândul la măritiș. Gura satului toacă mărunt, e o grapă care sparge pământul.

1. Nu mai e nimic de făcut, de împachetat, de străpuns cu degetele. Inima nu mai bate. Ție îți scriu, dintr-un lazaret unde mă simt abandonat. Am cu mine câteva poze de pe vremea când te

în care tu mai mult plutești, piatra cubică de pe străzile coborând în pantă nu-ți poate cuprinde pasul, între tine și aerul dimprejur gravitația este alta în care tu mai mult visezi o

Îți propui să scrii, cu mâna pe ceas, ten minute. Este 13:52. Și numeri: un mort, un mort, un mort. Procurorii au declarat doar trei. Și faci un bilanț, pe repede-înainte. Cazul a explodat sâmbătă.