marin badea

Primarul din Dorobanțu, Vasile Stoica, ne spune că, la un moment dat, și-a luat fata de mână și a dus-o până la marginea satului, la penultima linie, pe strada Vasile Alecsandri, la cei ai lui Pufi.

minunate grădini, nemaivăzute grădini, apăsător de frumoase, șiruri de wisteria luminând fosforescent peste toată această melancolie, sub cruci, ca niște baloane cu heliu ridicând suflete care

cumva ne vom întoarce sub forma unui praf care acoperă grădinile cu glicine sub forma unor umbre care vor fi atât de îngăduitoare, ne vor înțelege spaimele o, dar câtă alinare vom găsi în

Te trezești într-un spațiu îngust, extrem de îngust, cam cât e într-o inimă, când se hotărăște să nu mai bată, să nu te mai accepte, cam cât e într-un pod de palmă, care tot cere și nu primește ceva,

reflejo la luna mă voi întoarce, știu, când vă veți simți îngrozitor de singuri, planeta voastră va mirosi, toată, a întunecime, a piele jupuită, ca-n abatoare, o, dar câte friguri o vor

Iarna, copiii săraci mănâncă ceai de tei. Cu terci. Cât să ai burta umflată. Tuciul e pe o masă, afară, în ger. Vorbește cu o pereche de ghetuțe. Cu o găleată. Cu un borcan în care au fost, cândva,

știți voi, frenetici căutători de fericire, de corpuri incandescente, stele incendiind planete nedescoperite, de făclii, de lucarne tăiate la baza gâtului, semnul elocvent al sinucigașului aflat

Ți-a telefonat, a simțit cât ești de agitat și de dezamăgit, în același timp. Să nu te mai duci pe acolo! Tonul ei a fost mai mult o implorare, îi știi fiecare inflexiune a vocii, când îți spune așa

E aproape ora 10:00. Ne spune că mai stătea așa, în pat, dar are fața buhăită. De somn, de băutură sau de ambele. Îl întrebăm cum îl cheamă, dar leagă cuvintele extrem de greu, vorbește într-o limbă

toarnă sare pe trup, peste răni, să nu supureze, o sărbătoare continuă e în interior, precum în biserici, când lăcrimează icoanele, un ținut plin de promisiuni, cum stai rezemată de un spătar

eu ți-am înnodat somnul, să nu te bucuri de el, linia ochilor să-ți fie lizieră între coșmar și otravă, între viață și moarte, între mâine și ieri, brici apăsând carotida cu o precizie care

Ești agil, cum altfel, ca o pisică. Și ea e la fel de agilă, tot ca o pisică. Numai că ea are ochii de un cenușiu-verzui. Cu ochii vorbește. Îți spune așa: Mulatrule, urmează-mă! Și asta faci. Te

sub pielea ta descuamată nu ierburile pârjolite ale toamnei se ascund, nu ropotul ploii bătând streșinile când simți că vine un frig care te împresoară, nu păsări, nu dragoste și alte

al dracului, al dracului de sfios îmi pare, îi țiuie urechile de liniște, de teamă, de plictis (se freacă la ochi și nu-i vine să creadă cum cade ceața pieziș peste câmpuri, printre scaieți

Ție îți scriu, deși știu că de foarte multă vreme nu îți mai pasă. Desigur, timpul e de vină și nu noi. Mușcă rutina din fiecare. Mușcă, mușcă. Orice am face în plus, orice am face ieșit din tipare,

Și-a dat foc la casă, iar acum are o față de etern spășit. A băut până i-a stat limba plută, apoi și-a adus aminte că nevasta îl înșeală. Ba cu unul, ba cu altul. I-a ajuns femeia acasă, iar el s-a

Una e în fața cimitirului, alta e în deal și cea de-a treia e între cele două. În centru, cum s-ar spune. Și toate sunt deschise, deși e puțin trecut de ora 8:00. La cea din dreptul cimitirului, sunt

pereți și oglinzi reflectând alți pereți, alte oglinzi, urme de pași peste alte urme de pași care nu se mai recunosc, linii electrice care-ți modifică starea de conștiență, sări dincolo, sări

peste turle și vechi obiceiuri, țipenii, la amiază, ghicindu-se, umbre tolănite pe marginea drumului, vor arde, vor arde în cele din urmă, snopi care lichefiază tot împrejur strâși unii în

S-au înecat cu o zi în urmă, dar autoritățile au intrat în alertă abia după ce copiii nu au mai ajuns acasă de mai bine de 48 de ore. S-a întâmplat în satul Valea Popii, comuna Radovanu, județul