Poezie
memento
1 min lectură·
Mediu
peste turle și vechi obiceiuri,
țipenii, la amiază, ghicindu-se,
umbre tolănite pe marginea drumului,
vor arde, vor arde în cele din urmă,
snopi care lichefiază tot împrejur
strâși unii în alții,
zburând razant peste smârcuri deja îngălbenite,
o teamă abia ghicită ține tot acest orizont,
mai departe, singurătatea e o scoarță
care crește în oameni și îi separă
cum se desperechează berzele
înainte de a pune jar peste cuiburi,
un aer dens se ridică între ele, zăbrele de praf construite
pentru melancolia stâlpilor
rămași să păzească pustietatea
033.098
0
Imi placeintensitatea poetica a nelinistii mimand extenuare.
Izolarea umana fireasca, zic eu, intr-un conglomerat colectiv.
Deosebita aceasta popema!