Poezie
rainbow
2 min lectură·
Mediu
1.
eu sunt în cealaltă parte a inimii tale,
cea plină, care poate respira, nu îți fie teamă
cât vede cel ce nu știe,
cât poate striga cel ce doarme cu ochii deschiși
unul în altul
vom trece și de noaptea aceasta,
tu - un fel de trahee,
eu - un fel de cuțit,
așteptându-ne, mișcându-ne unul lângă celălalt,
tot mai rapid, tot mai aproape,
un fel de dragoste din care nu ai cum să ieși
viu
2.
ce mai e de adulmecat,
ești în locul unde tristețea mea nu te-a ajuns
aerul din jur, tot mai sărat,
îl disloci cu umerii goi
vine valul, îți atinge coapsa
și toată marea se îmbujorează
ești ispita tuturor faptelor,
ești ispita tuturor celorlalte lucruri care se vor însuflețite
uite, pot respira sub apă,
am branhii, trăiesc într-o lacrimă,
un mediu ostil oricăror altor forme de viață
pot separa căldura pielii tale, rid cu rid,
pot separa ziua de azi de ziua de ieri,
când te-ai deghizat într-o căutătoare se scoici
(ăsta e un secret teribil, teribil)
în timpul ăsta, eu învățam să îmi mențin echilibrul,
nu te apleca în afară
a fost ultimul mesaj de la tine
3.
să ne bucurăm, asta îmi spuneai
conspirativ
(știam să îngân,
nu mă crește la sân, iubito,
nu mă crește la sân, nu sunt eu cel care merită
să nu fie ucis,
nu sunt eu cel care merită
să nu fie alungat cu pietre,
păcătos până când iadul dă pe dinafară)
în asfințitul acela
vechea piață ne-a fost complice,
ne trimitea fonograme,
ți-am cântat când ai simțit că te evapori
la fereastra ta, târziu,
nu era nici un bec aprins
te țineam de mână și, la schimb,
eu eram luminat
ca un aeroport imediat după o aterizare forțată
034.541
0
Îmi place cum redai lumea dinăuntru și mai ales agitația din corpul omenesc.