marin badea

1. ai nevoie de un factor declanșator, un declic care să-ți crească nivelul de serotonină din creier, nu mai reacționezi la medicamentele de sinteză, la micile pilule pe care, seară de seară,

1. agfaphoto cu cerul pe care îl supraveghezi, negative ale propriei vieți, decupezi fâșii, frame to frame, e o piele descuamată, de fiecare dată năpârlește în alte nuanțe, ziua care te

te gândești că viața ta e un șir lung de întâmplări agasante, nu mai crezi în nimic, cei care mor nu se vor întoarce, puțin mai târziu, în păsări, asta-ți spuneai, e forma prin care oamenii

au fugit toți copacii din ținutul ăsta arid care se naște atât de tandru în inimă, aici sălășluiesc toate fantasmele dintr-o lume pe care nu o mai înțelegi, cu care nu te mai identifici, în

La etaj, sunt cei tăcuți. Dacă taci îndelung, ai figura unui om înțelept. E curat. Așternuturile sunt strânse, deși e puțin trecut de ora 8:00. Ferestrele sunt deschise. Larg. Au gratii. Se aud, pe

A fost condamnată, în repetate rânduri, pentru furt calificat. Un timp, a stat și în arest preventiv. În 22.05.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani de

îmi spui: asta voi fi, mereu o umbră, un fum care te îmbrățișează și-ți poartă de grijă, hai să respirăm împreună și respirația noastră să fie un fluture care își bate cuie în cap, în

Are 78 de ani, e în formă de seceră și vede lumea de undeva de jos. Cam de la 1,30 metri. Privește mai mult spre pământ decât la chipurile celorlalți oameni. Cu atât mai puțin spre cer. Ca să-l vadă,

ca și cum nici nu a fost, asta spui, ne scunfundăm încet într-un fel de nor, într-un fel de apă, trebuie să existe ceva care să ne sufoce, fiecare visăm separat picură cu metal peste umbrele

am să vin, nu îți fie teamă, știu un capcăun, e gata să înfulece o pădure în flăcări nu există limite, nu există hopuri, opreliștile sunt făcute pentru cei care s-au declarat învinși, care au

Se numește Stanciu Marian Florin și are 36 de ani. Am dat de el prima dată în urmă cu o lună. Zâmbea nevinovat, deși avea la poartă atât o mașină de poliție, cât și una de prim-ajutor. Doar

drumul e un câine care se gudură sub tălpile celui care pleacă e limba unui șarpe, atunci când se bifurcă e un peștișor de aur gata să-ți îndeplinească trei dorințe, dacă-l eliberezi sub

nu există dragoste, doar o cărare șerpuind prin inimi, doar o îmbrățișare a pleoapelor când cerul se face mic pur și simplu, după care ia foc, atât de mic că sub el nu mai e loc pentru

fă-ți un zid care să fie numai al tău, fă-l din scrâșnetul dinților când nu mai ai loc în nici o inimă dragostea pervertește și doare ca un nerv între două vertebre tasate pentru

Într-o amiază cu multă ploaie, ai ajuns la o concluzie care îți smulge un zâmbet. Tâmp. Adevărul că viața e prea scurtă ca să iubești o singură femeie sau, după caz, un singur bărbat. E păcat de

viața e un defect și numai moartea e atât de perfectă în veșnicia ei tragi o linie imaginară, o numești rubinato, atât e de simplu, faci un pas, ești dincolo de ea și, iată, pur și simplu

e cel care învață păsările să vorbească, răbdarea lui e linia electrică a destinului care nu mai are ce să-ți ofere, nici o șansă de a mai cerne lumina prin gene, cum fac fetele tinere, care

aici sunt umbre care știu să tacă atât de intens, aștepți un animal diform și electric, gata să devasteze toată singurătatea zilele-ți sunt amfore lipsite de brațe, cauți un punct de sprijin,

Ai puterea să râzi. Râzi pur și simplu. Râzi cum nu ai mai făcut-o de extrem de multă vreme. Ți-a dat cu un gel special, un fel de untură, dar transparentă. La picioare, deasupra rotulelor, pe mâini,

vine un întuneric de care nu ai unde fugi, e singurul care atât de frumos ne copleșește degeaba îți numeri păcatele, în fond, numai unul e capital, pentru el urmează să ceri izbăvire: nu ai