Poezie
rubinato
2 min lectură·
Mediu
viața e un defect
și numai moartea e atât de perfectă
în veșnicia ei
tragi o linie imaginară,
o numești rubinato,
atât e de simplu,
faci un pas, ești dincolo de ea și, iată, pur și simplu zâmbești
așa cum poate zâmbi un om care nu mai are nimic
de câștigat,
de pierdut,
faci un pas înapoi și vine iar o noapte care mușcă din tine cu poftă,
întunecatule,
măcar de nu ar pleca flămândă
(îți cunosc rânjetul,
o, ți-l știu prea bine,
ascunzi în tine aceeași indecizie de a păși într-o nouă zi,
intrusul care te-a invadat
are cearcăne, se mișcă mecanic,
povestește oricui că dragostea e un licurici care are sincope)
linia ta imaginară trece exact prin dreptul lamei de ras,
la ce bun,
la ce bun,
se face liniște și liniștea asta are o inimă care ticăie
pe furiș
fură și ea tot ce se poate smulge
dintr-un octombrie la fel de imaginar,
când se declanșează apocalipsa-n păduri
între o insomnie și alta,
linia ta e o fereastră care se deschide
sub piele
dincolo de toate,
cu un pas în urmă
găsești austeritatea camerelor de hotel,
acolo unde se plânge pe înfundate
când noaptea pare fără sfârșit,
când dimineața trebuie împachetată în feșe sterile,
unde rulează imagini cu tine dintr-o viață pe care nu ai apucat s-o trăiești,
unde albul pereților ascunde teama de a nu te trezi dintr-un vis care se repetă,
rubinato e o linie pe care
cineva ți-a tăiat-o în palmă,
în semn de bun-rămas
063541
0
„Omul care nu mai are nimic de câștigat și nici de pierdut”, trăiește într-o liniște care cochetează cu fericirea, iar omul care se agață de iubire ca înecatul de un pai, vede că „dragostea e un licurici care are sincope”.
Constanța poeziilor tale e valoarea, căci apreciez poemele tale ca fiind printre cele mai bune de pe acest site.