Poezie
happy soul
2 min lectură·
Mediu
am să vin, nu îți fie teamă,
știu un capcăun, e gata să înfulece o pădure în flăcări
nu există limite, nu există hopuri,
opreliștile sunt făcute pentru cei care s-au declarat învinși,
care au obosit,
de zile, de moarte, de aer, de culorile care se îmbină pur și simplu
e o frenezie
a nuanțelor,
se amestecă păsările atunci când nu au loc să mai zboare,
cum se tulbură sângele, se dilată,
fierbe,
a felului de a muri, cât se poate de copleșitor, de viu
uite-l cum arde, e un tăciune aprins,
un iad care, lua-l-ar dracu, ne încape, în cele din urmă, pe toți,
un fel de apă care clocotește,
un vulcan care erupe numai în interior,
ca bolile autoimune,
o inimă care nu mai are puls, doar se dă peste cap
de trei ori,
se transformă într-un prinț deja bătrân, deja mâhnit, gata să capituleze,
pompează nervi secționați în lungime,
precum venele sinucigașilor extrem de hotărâți
cu șapte guri, cu tot atâtea păcate,
cu tot atâtea ceruri, pe care le-am tot numărat, pe rând, pe râând,
e-hei, am să vin, nu îți fie teamă,
din părul tău voi face zăbrele de pus inimii,
voi împleti un căluș, să nu mai putem vorbi decât prin semne,
dislocând aerul,
dislocând spațiul,
dislocând oasele
inventez chei pentru lacăte care nu se pot deschide,
inventez drumuri care nu se pot străbate,
uite-mă, uite-mă,
calare pe un zmeu extrem de timid,
aripile lui de hârtie
sunt pleoape care se închid, cât se poate de tandru,
peste zâmbetul tău
045778
0
OA