Poezie

azzero

2 min lectură·21 aprilie 2016

Mediu

ca și cum nici nu a fost,

asta spui, ne scunfundăm încet

într-un fel de nor, într-un fel de apă,

trebuie să existe ceva care să ne sufoce,

fiecare visăm separat

picură cu metal peste umbrele noastre care încă se mai iubesc,

sub pământ, în cele din urmă,

vom avea rădăcini care vor înflori

într-o primăvară despre care

nimeni nu-și mai amintește nimic

dacă taci, tăcerea ta are gratii,

de oriunde privești, te simți captiv,

ești o unghie crescută sub carne,

te doare ceea ce nu se vede

ceea ce nu se vede nu înseamnă că nu există

cum să nu fiu mâhnit,

uite, tresari tu, tresar și copacii,

te întuneci tu, se întunecă și copacii,

te decizi, în sfârșit, să nu îți mai fie teamă,

e cel mai bine dacă te transformi

într-un șuvoi de indiferență, unul vegetal,

sub pământ, sub pământ,

într-un anotimp în care înfloresc rădăcinile

apeși pe taste, încet, exasperant de încet:

m-am decis să răcâi tăcerea de pe fiecare perete

și exact asta faci,

ai unghiile crescute sub carne,

ai tăcerea crescută sub unghii,

de oriunde privești, te simți captiv,

tăcerea ta are gratii

ca și cum nici nu a fost

o dimineață în care o pasăre tot cânta

și cântecul ei era un vis mai vechi

pe care l-am avut amândoi

separat

și nu mai era nimeni care să-și amintească

002.422

marin badea. “azzero.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14091340/azzero

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.