Ești un fel de rotiță dintr-un angrenaj necunoscut, pe deplin străin, total lipsit de afect, de rațiune, nu-i aparții, pusă acolo cu forța, împortiva propriei voințe, fără nici un fel de posibilitate
ai cerut ispășirea și ai aflat-o,
în cele din urmă
numai tu mă auzi:
frunzele care cad în interiorul copacilor
se vor întoarce, cândva,
sub formă de lampioane de luminat sufletul
pe
dacă zâmbești,
animalul din tine zâmbește și el,
ghemuit, plin de cețuri, aproape lacustru,
te imită perfect,
te cunoaște, oho, extreem, extrem de bine,
plângi tu, plânge și el,
respiri tu,
poți spune inimii să tacă,
taci dracului,
gratiile sunt făcute pentru cei care
au fost învinși definitiv
există și păsări care nu-și găsesc echilibrul
uite, inventez un anotimp pe care-l
Nu te întrebi dacă starea de bine e dată de starea de rău. Sau invers. E cu adevărat o stare de bine dată de starea de rău sau e o stare de rău dată de starea de bine? Și numeri: un salcâm, un
nici moartea nu te mai sperie,
o cunoști prea bine, e un far la marginea lumii, părăsit de nălucile
tuturor corăbiilor care nu au apucat să eșueze
îți tot face semne, bă, mi s-a făcut dor de
Cei neiubiți ajung la orfelinat, așa spune mama. Iar orfelinatul ăsta e un fel de casă mai mare, în care fetițele sunt închise, noaptea, în dulap. Cum ar veni, sunt mereu pedepsite. Sunt puse să
William Miller, un fost polițist, devenit ulterior predicator baptist, e cel care a spus tuturor celor dispuși să-l asculte că Isus va veni a doua oară. A făcut asta în Statele Unite ale Americii, în
îmi spui:
tramontana vine dinspre creste și scutură obloanele, porțile,
spaimele de care nu am aflat,
atât de atent le creștem, le educăm,
le dăm din sângele nostru,
hai să ne chircim unul în
gări,
prea multe gări în viața ta,
totdeauna crezi că trenul pe care-l aștepți
a suferit un atac de panică,
e singura formă prin care-l poți identifica,
sub cearșaf, pe o masă metalică,
unde
aerului îi spui întuneric,
îl respiri și, iată, e atât de simplu să vină o noapte
pe dinăuntrul tău,
completă, difuză, eternă,
gândul că va dura până la sfârșitul lumii
te inhibă, ai numai
strângi vise,
fir cu fir, strop cu strop,
cândva, îți spui, le vei răsfoi,
le vei privi palmele,
muchiile,
le vei sorta după culori, după miros, după riduri și aure,
după modul în care te-au
E buhăită. Buza de jos o are crăpată. A venit într-un suflet. A văzut, de la colț, unde e birtul, că am oprit la aria ei. Până să apară, toată înfofolită, ne-am făcut de lucru prin odăi. Dar numai
Se numește Emilian. Emilian Stoian. E din satul Cândeasca, Belciugatele, județul Călărași. Deși are 46 de ani, se prezintă drept "un băiat", dar nu pentru că așa vrea el, ci fiindcă "așa zice lumea".
prefer un anotimp
care să nu mă cunoască,
să nu-mi știe mersul, să nu-mi știe ora la care mă întunec,
să doarmă într-un colț al camerei,
respirația lui să fie o formă a alienării,
tandră,
Matincă
- Îmi place vagonul tau, singur, singur...
- Mă bucur pentru vagon.
- Vrei să ne mutăm în el?
- E pentru unul singur. Doar unul încape. Mă gândeam să te întreb de timp, dar asta ar
aceasta este
noaptea ascunsă în cufere,
ca sufletele în alte suflete atunci când se regăsesc,
printre rețete, sindrom anxios,
sertralină, data eliberării 4.01.2008,
între coperțile unei cărți,
scopul e să arăți cum se frânge lumina
când intră sub piele
așa se înfiripă frenezia:
administrați adrenalină în doze de 10 micrograme/kgc, amiodaronă 5 mg/kgc după al treilea șoc,
de îndată
atât știe să spună,
happy time again, în vreme ce-și roade unghiile,
iată, orizontul e mult mai aproape,
mai intim,
atâta mai poți face, strigi,
moartea e un pește de râu
pândind de sub
stă într-un colț de fereastră,
ar putea să-i crească gheare
și ghearele ei te-ar putea cuprinde
tandru, precis,
atât de izbăvitor,
e timpul să deschizi ochii, tristesse,
femeia iubită e în
nu sunt viu,
pot vedea în interiorul meu,
pot vedea dincolo de interiorul meu,
pot vedea mult mai departe,
acolo unde se ascund morții
când vor să rămână singuri,
să respire prin
sunt ceea ce vreau eu să fiu,
partea de apă de la rădăcina trestiilor
o am fixată în pereți imaginari,
i-am construit cu mâl, ca racii când se simt încolțiți,
cu s.o.s-uri lansate din amfore
Flash:
- Tu nu vezi cum zboară timpul?
- Văd, dă-l dracu!
- Ne trezim bătrâni...
- Ne trezim morți!
O femeie îndrăgostită și însărcinată, irizează. E fosforescentă. Pulsează. Te uiți în ochii
am fi avut copii, mulți, foarte mulți,
atâția cât ne-ar fi dat dumnezeu, cum spui tu
anca, radu, cosmin, ioana și maria,
eduard, robert, alina și sfânta elena,
diana, alex, uitucul de marin
MB