marin badea

Îți propui să scrii, cu mâna pe ceas, 10 minute. Este 13:52. Și numeri: un mort, un mort, un mort, în total 8 morți. Procurorii au declarat doar trei. Și faci un bilanț, pe repede-înainte. Cazul a

la trompetă poți cânta doar cu degetele care ți-au fost amputate, mergi de pe un acoperiș pe altul, stai suspendat pe hornuri, ești un vârcolac într-o noapte în care te simți în exil, luna se

invoci liniștea, vine numai daca te uiți înapoi spre femeia iubită, te urmează sfioasă sau nu, a înfrunzit sau nu, te-a prins între ramuri sau nu, poți cuibări acolo, în inima ei, ai culcușul

pe când te iubeam, vântul mușca din noi și noi mușcam din vânt, îl lătram, îl alergam, dădeam pinteni cailor, doi năzdrăvani, mâncau flăcări, scuipau flăcări, aveau aripi de flăcări, și

vindecarea este o formă de a muri pe neașteptate, peste umbră, atât de sensibilă în lumină, trece o altă umbră, un tramvai care vrea să o înfășoare sub roți, din ea ne vom împleti

La 9:55, a venit Muc cel Mic. De fapt, doar a vrut să te facă atent: Băă, sper că nu ai uitat de mine, sunt și eu pe-aici! A avut 4,7, o nimica toată, doar s-a zgâlțâit puțin scaunul pe care stăteai,

sis, nu plânge, ceea ce era de spus s-a prăvălit din nori, a râs, a gesticulat, hanna nu ne poate face nici un rău, o să vezi, totul trece, până și moartea, maschezi asta cu lash sensational

muști din ceilalți, din timpul de care se lepădă atât de ușor de parcă-l tocmesc pe isus, din ceea ce lasă în urmă, aer, echilibru și spațiu, porți, cât mai multe porți, ziduri, cât mai multe

te lepezi de ură, năpârlești, nu mai încapi în ea, uite, sufletul tău se dilată, e un mort proaspăt, zemos, imponderabil, întunericul e un tunel care crește în fiecare atât de încet, cu el

Sunt depășit. Mă și mir că dinozaurul din mine nu este deja hidrocarbură. Prin Iran, în câmpurile Ahwazb și Yadavaran. Sau, mai aproape, în Câmpia Bărăganului, între Ileana și Tămădău. Măcar să mă

îngerii care sună din trâmbițe, de șapte ori câte șapte, câte seminții, câte armate și încă atâtea mii, fel de fel, spun că îți vei ruga moartea și moartea, ce javră! nu va veni dacă nu ai

iubita s-a despletit, din părul ei îmi face cămăși, îl trece prin andrele, un ochi pe față, unul prin întuneric, un ochi pe dedesubt, unul prin cer, repejor, repejor, degetele ei se mișcă

așa s-au rostogolit zarurile: pe calul negru stă cel ce are în mână o cumpănă pe un taler e un ochi, acesta vede numai înauntru și știe să împartă sângele, să-l amestece, prin aer, pe sub

Dacă e întuneric, e simplu: poți să-ți subțiezi ochii până când aceștia devin un fel de brici care emite lumină. Și stai așa și te concentrezi: se va face lumină, se va face lumină. Sau te crezi

venise toamna, iubito, noi eram la fel de stingheri ca două ziduri care stau cu spatele unul la celălalt, prăbușite, care nu mai au ce să-și spună, mă, tu ești alb, mă, tu ești negru, mă, tu

Lilian Catană, din comuna Roseți, pe data de 25 septembrie, a avut o revelație: urma să moară fix în acea zi. Și-a dat seama de asta, spun rudele, pentru că doi dintre vecini i-au spus, scrâșnind din

cauți sensuri în fumul care stă suspendat de tavan, în formele lui aproape neverosimile, îți spui: uite un înger care a învățat să tacă, să nu mai creadă în minuni, ce înger mâhnit! uite o

În ziua de 29 august, Florinel, din Independența, s-a trotilat cât l-au ținut picioarele, of, nu las băutura, am să beau mereu, unde-i masa plină, acolo sunt eu. A fost zi de leafă, pe unde lucra

se umflă liniștea-n pereți așa cum se dilată morții aici se înfășoară timpul ca de rămas bun, e un șarpe care îți intră în cochilie, îți sapă în interiorul urechii, tot ce auzi e o