Poezie
și veneam, tristesse
2 min lectură·
Mediu
stă într-un colț de fereastră,
ar putea să-i crească gheare
și ghearele ei te-ar putea cuprinde
tandru, precis,
atât de izbăvitor,
e timpul să deschizi ochii, tristesse,
femeia iubită e în brațele altui bărbat,
tu respiri, respiră și ea în același timp cu tine,
te bucuri că poți face asta, în sfârșit,
e prima dată când aerul nu se sfârșește brusc
acolo o găsesc,
deși sunt numai eu
plimbându-mă
de la un perete la altul
mă, îmi spune, vrei să fiu corabia ta,
să ai cu ce eșua pe insula aia unde te retragi
să mori de singurătate, de frig, de plictis
ridic din umeri: du-te dracu,
ești un fluture care s-a hotărât să-și bată cuie în cap,
care vrea să-și împletească venele,
un ochi pe față, un ochi pe dos,
un ochi pe lumea cealaltă, alt ochi pe lumea cealaltă,
căruia-i plac electroșocurile,
apele vii,
f-l-ă-c-ă-r-i-l-e,
care-și marchează teritoriul
cu neuroleptice,
cu demoni,
cu femei care au învățat să-și îngroape iubirile în poșete,
sub stratul de gloss
privești în tavan,
te decizi, brusc, să fii fericit,
cine mai are pretenția să îi ierte pe ceilalți
când nu mai e nimic de condamnat,
de ispășit
poemul pe care l-ai visat
îl scrii cât se poate de repede,
îți spui că ar putea să dispară:
atât de fierbinte era drumul...
dar veneam la tine...
și veneam,
și veneam,
și tălpile îmi erau aprinse
de dragoste
urc o scară,
tot urc și la capătul ei e același cer
care îmi spune: zâmbește, mă, pe lumea asta nu există decât plopi stingheri,
impari,
vinovați
iar eu tot veneam
și veneam, tristesse,
tu erai în colțul ferestrei,
aveai gheare și îmi scormoneai după suflet
și nu eram
nicicum
021
0
de dragoste"...
recunosc stilul tău, succesiunile de stări. incert cu ceva sigur, sigur cu ceva incert. exprimarea pe sunete a unui cuvânt cheie, trimiterea la plopii eminescieni, la singurătata care nu poate avea/fi cu soț, astea te reprezintă deja.
este o adevărată tristesse poezia ta, are gheare și lasă semne!
frumos, adânc!