Poezie
mirror
3 min lectură·
Mediu
nu sunt viu,
pot vedea în interiorul meu,
pot vedea dincolo de interiorul meu,
pot vedea mult mai departe,
acolo unde se ascund morții
când vor să rămână singuri,
să respire prin scorburi,
prin unghii
nu știu unde se termină ceea ce pot vedea în mine,
dincolo de mine
și ceea ce se află dincolo de dincolo,
pot vedea atât de adânc de parcă m-aș uita în mine
și acolo as fi tot eu încercând să mă uit cât mai departe
(când apa inundă cimitirul de la marginea satului, există candele care devin brusc surâzătoare: se pot îmbăia înainte de înviere și numai astfel pot inventa chipuri cioplite la care să se închine,
crești, copile, liniștit,
omul negru n-a sosit,
dacă vine și nu este,
totul e doar o poveste)
asta îmi spun: pielea atât de limpede, de transparentă,
pe care o cari,
în care încapi,
în care te simți atât de confortabil, pe care o tatuezi,
i.n.r.i. și ce mai crezi că e necesar,
love, baby, miss you,
soarele răsare la 6:31 a.m. și apune la 6:09 p.m.
etc.,
e un mijloc de transport spre o destinație imprecisă,
r-9109 pleacă la 14:06 și ajunge pe lumea cealaltă în 62 de minute,
îți plimbi temerile, deferența afișată când spui bună-ziua
e un mod de a arăta celorlalți că exiști,
de a-ți confirma că trăiești,
îți cari în pungi de unică folosință,
în ploscă,
în lumina asta difuză,
pusă pe mute,
care îți intră prin branule,
zilele pe care îți închipui
că le mai ai de trăit
ți se văd regretele pe dinăuntru,
seamănă cu funinginea de pe turlele bisericilor arse pe rug,
ți se văd vaietele,
u-r-l-e-t-e-l-e,
eu stau și aștept femeia aia care să-mi alerge la piept,
atât de surâzătoare să-mi spună:
bă, uite, nu te-am uitat,
din privirea ta îmi pot face rochii,
așternut de văduvă,
ești stratul meu de gloss,
în interiorul tău ești numai tu văzându-mă pe mine,
îmbrățișându-te
tot ceea ce nu e de privit
se poate vedea dacă poți răzbate prin pielea atât de transparentă a oamenilor
înainte de a năpârli,
înainte de a se scutura de temeri,
de insomnii,
moartea crește înăuntru
precum salcâmii până să devină dulci,
ca bubele copilăriei
(doarme de-a curmezișul și nu e apă de ajuns cât să-i fie frig, uite, nu tremură, se va trezi la miezul nopții ca să pună pe mine un pled încărcat de stele gata să se transforme în dorințe:
mă iubește, nu mă iubește,
vii, nu vii,
hai să murim, hai să murim din nou,
lua-ne-ar dracu)
nu sunt viu,
din mine răzbate doar un tropot de cai
alergând, din reflex, în cârligele abatoarelor
084.760
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- marin badea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 441
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 66
- Actualizat
Cum sa citezi
marin badea. “mirror.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14067190/mirrorComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EPEPemilian valeriu pal✓Semn de apreciere pentru final si pentru fragmentele astea care dau senzatia de degringolada, dar care mie im produc efectul de oglinda sparta(efect in sens pozitiv) si reconstructie.
0
MBMulțumesc pentru semn.
0
RRNu știi unde se termină ceea ce poți vedea în tine, poți vedea dincolo de tine, mai departe și mai departe, până intri pe teritoriul interzis al nefiindului, care prelucrează viețile până se transformă în esențe ale nimicului viu, poți vedea de unde provin zombii, care, din când în când, vizitează intempestiv arealul vieții, însă oamenii nu-i deosebesc de ceilalți semeni.
În pielea proprie nu te simți confortabil,căci organismul îți trimite semnale că nu totul funcționează perfect, te-ai simți fericit dacă ar exista lăuntricul fără organe, ceea ce este imposibil, iar când socialul te pune în interacțiune cu alții, îți afișezi masca corespunzătoare situației în care te afli și începi să azvârli în ceilalți, cu zâmbetul pe buze, platitudini, truisme și baliverne.
O poezie de anvergură, în care febrilitatea exprimării induce cuvintelor o agitație, ca și cum preaplinul vieții nu ar avea unde să se reverse decât în sufletul tău, iar nefiindul ar fi tasat de cavalcada gândurilor.
Felicitări ! Cea mai bună poezie pe ziua de azi, de departe.
În pielea proprie nu te simți confortabil,căci organismul îți trimite semnale că nu totul funcționează perfect, te-ai simți fericit dacă ar exista lăuntricul fără organe, ceea ce este imposibil, iar când socialul te pune în interacțiune cu alții, îți afișezi masca corespunzătoare situației în care te afli și începi să azvârli în ceilalți, cu zâmbetul pe buze, platitudini, truisme și baliverne.
O poezie de anvergură, în care febrilitatea exprimării induce cuvintelor o agitație, ca și cum preaplinul vieții nu ar avea unde să se reverse decât în sufletul tău, iar nefiindul ar fi tasat de cavalcada gândurilor.
Felicitări ! Cea mai bună poezie pe ziua de azi, de departe.
0
MBMulțumesc de semn.
0
AAÎmi pare un text bun, cu anvergură existențială, foarte bine condus, având miza celebra întrebare despre ființă/ neființă.
0
MBMulțumesc. E un text la care eu țin foarte mult.
0
MBEnea Gela,
mă gândesc că, uneori, poemele se nasc cât ai bate din palme. Și că astea sunt cu adevărat speciale.
mă gândesc că, uneori, poemele se nasc cât ai bate din palme. Și că astea sunt cu adevărat speciale.
0