marin badea

Satul nostru are fântâni, cam câte una la fiecare răspântie. Răspântia asta e un loc unde se întâlnesc străzile și se ceartă. Tot acolo se opresc și oamenii și rămân pe gânduri, atunci când nu știu

un alt cer se dilată veghează din ulii și corbi viața asta ca o curvă rânjește, ar putea să-ți spună ceva la fel de plăcut de parcă nu te-a cunoscut vreodată salut, silfidă, nu mai poți

îți zugrăvești viața, ți-o scrii direct cu unghiile fiecare perete are partea lui de trăire și tot atâta depresie nu e nici o gură să stri-ge, oho, câte obsesii ascunde această cameră și cum

Tata lucrează la oraș, adică tare departe. Iar orașul ăsta e tot un fel de sat, dar mai mare, iar acolo casele sunt puse unele pe umerii celorlalte. Cum ar veni, în loc să aibă acoperiș, au alte case

Satul nostru se numește Dropia. De jur-împrejur nu mai e alt sat. Mai găsești un altul tare departe, numai dacă mergi câțiva kilometri pe jos. Iar câțiva kilometri înseamnă mult, foarte mult, cale

în golul dintre pahar și sticlă soledad, aici picură-ncet și îmi e bine cu tine, îmi e atât de bine cu tine ziua aceasta se tânguie direct pe suflet și nu se mai termină (moartea mă va găsi

Nu ți-a cerut decât să-i cumperi piersici, urâtule, asta vreau de la tine, ce zici, îmi poți cumpăra? Iar tu ți-ai spus că-i vei aduce livezi întregi, orașe întregi, nopți și lumini toate explodând

noaptea nu mai cade pieziș ca privirile, înainte de rugă doar ziduri, o-ho!, și palmele mele frământând o neliniște pe care tot încerc să o scuip, javră, viața asta este câștigată la zaruri și

murim și e atât de bine de parcă urmează să plouă cât mai adânc și până la umeri și resturi și din ce mai e de urlat taci! e o liniște de parcă aici sunt doar oameni fără chip și

Mama știe cel mai bine să spele. Vinerea spală. Adună cămășile tatei, pledurile, nădragii, fețele de pernă și perdelele. Perdele nu avem decât două, câte una la fiecare fereastră. Prin ferestre poți

Ieri a fost zi de pâine. Are cuptorul făcut din lut, căptușit bine și dat cu var, undeva mai într-o parte, spre fundul curții, în dreptul orătăniilor. Îl încălzește cu foc iute, făcut cu ciocălăii

Casa noastră e cea mai frumoasă dintre toate. Are candelabre și seamănă cu un palat. În ea se ascund iepurii, atunci când vor să moară de-adevăratelea. E greu să mori de-adevăratelea. Asta înseamnă

te poți apropia de ferestre, de celălat aer , de toată această liniște săpată-n oglinzi iubito, noaptea are mai multe fețe și toate se ghicesc în limba acestei străzi pe care nimeni n-o mai

ziua aceasta nu ne mai încape, nici aerul, nici orașul, doar mâinile cu care anemic scuturăm frigul ascuns în memorie aici, cineva tot spune că-l strâng pereții și restul de nopți care i-au

Plouă mărunt și miroase a foamete, venită cu aeronava. Aeronava asta, dacă nu știți, e o corabie. Ba un avion, sare, cu gura, un altul. Hannah Montana, prințesa cu fustă cu volănașe, își intră bine

gara curge direct din bagaje, se revarsă, e ultimul nostru loc secret mai avem atâtea să ne spunem în jur nu mai e decât un aer pe care-l decupăm tacticoși, separând copacii de păsări ești

nu eu, ci un altul umblă cu chipul meu pe figură îl văd cum bate cu pumnii-n pereți, cum urlă băi, cine dracului e dincolo și câtă liniște poate ascunde zidul-acesta iubito, îmi e la fel de

cât să mai poți suporta strânsoarea pereților e-hei, zilele curg de parcă aici n-a mai țipat cineva sunt numai gheare și zimți un rest de depresie care zace uitată-n sertare păpădică, orașul

Te-am așteptat aseară, în colț la cimitir, C-o sticlă de palinca, ascunsă-n hanorac, Dar n-ai venit, gagico, și mi-e așa sictir Că-mi vine să mă spânzur, c-o sfoară, de un crac. Te-am

nici aer nu mai e, nici loc, ci numai starea aceasta alienată, doar moartea și restul pereților înfășurându-te alb și tot mai strâns, cât să taci numai plopi impari și stingheri și această

Conform unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, în dimineața zilei de 4 martie 2013, Ioniță Aneta, din satul Mihai Viteazu, comuna Vlad Țepeș, a reclamat, prin sistemul

moartea nu ia prizonieri, păpădică, doar întunecă sufletele de parcă s-ar scutura corcodușii într-o liniște săpată cu unghiile hei! corbii au invadat streșinile și toate celelalte neliniști: