Poezie
atât de alb
1 min lectură·
Mediu
cât de stingher și cum să șerpuiești
printre suflete și câte alte măști
aici, doar manechinele fac dragoste
cu frenezia cu care te strâng pereții
și celelalte zile în care nu ești
iubito, îți spun, iubitooo,
nici o noapte nu te poate ascunde
atât de alb
doar frica și numai orașul
atunci când trage să moară
în rest, există ore scuturate de nervi
strada aceasta ar putea să învețe să meargă
taci dracului! e un aer care ascunde atâtea minuni
și restul nimicurilor
uite, se așterne o liniște de parcă facerea lumii
a avut loc extrem de curând
mă cunoști atâta timp cât
nici eu nu știu cine sunt
atât de stingher șerpuiești
printre suflete, suflete!
în celelalte zile în care nu ești
e un aer pe care l-am respirat separat
014.267
0
vorbești despre iubirea din insecte, o armonie sau despre tușele groase de acuarelă ale omului?
pereții nu au cum să te strângă până nu îi strângi și tu pe ei. și atunci nu șerpuiești, ci te pierzi, exact cum zici în strofa 2 (ooof!, lasă omul să simtă, nu-l mai dirija ca pe un copil).
contrastul din strofa 3, unde vorbești despre inocență și naturalețe, și strofa 4 atenuează un pic din plăcerea descoperirii.
fuziunea prin renunțare la sine (¿dragoste?).
și evidențierea distincției ca o disonanță.
interesant final.