marin badea

iubirea a murit într-o după-amiază de miercuri evident că ploua, plopii erau tot stingheri și impari, bătea un vânt direct din memorie, cine dracului să mai țină minte? mă minunam cât de bine

trucul acesta l-a explicat cu un aer doct, mimând un aparent interes cum numai o altă femeie poate face asta cu pasiune, cu ură, cu sete ca și când i-ar fi păsat vă și văd, doi stingheri

după o viață trăită cu genunchii la gură astfel se moare: în liniște, șșt!, ăsta moare și din ghearele lui se vor naște arini, restul luminii și tot ce mai avea de spus tuturor pereților care

Bănățenii sunt niște fricoși. Ei abia merg, pâș-pâș, să nu ridice praful uliței, căci ar putea să bage ceilalți de seamă și i-ar urmări cu privirea. Or ei nu vor să fie priviți. Și nici urmăriți.

Mama trăiește în păcat. Așa spune și pastorul, așa spun și vecinii, dar și tușa Vetuța. Nu știu de când trăiește mama în păcat, dar asta n-o s-o ajute prea mult pe lumea cealaltă. O să ardă în

Șareta cu pâine ajunge joia. Nu e trasă de un cal năzdrăvan, ci chiar de Isus. Căci Isus e cel care are pâine și tot el e cel care o împarte. Isus trage din greu la șaretă. Pufăie. Fornăie și asudă.

Ieșim din arie numai când mama pleacă prin sat. Așa spune: Copii, vedeți că mă duc cu treabă. Să fiți cuminți! Iar noi o ascultăm numaidecât. Asta înseamnă că seara, când se întoarce, o să mâncăm

câtă frică poți strânge în pumni, cât sânge și mai ales cât pot pereții să rezoneze laolaltă cu urletul tău, rânjetul îți e precum iedera care se furișează pe ziduri tot mai înalt și plin de

cândva, în viața asta, o să mă simt extraordinar de bine și mort, soledad alături de tine, uite-mă cum dansez direct pe călcâie o-ho, beția asta e cea care mă mai poate face să simt și

Nea Gică s-a făcut băiat mare. Abia dacă a împlinit suta de ani, cât să crezi că veacul zboară ca vântul și că e doar o clipită din timpul de la facerea lumii. E șugubăț și se ține tare. Nu-l mai

dincolo de oase și nervi poți îngropa toată ura și strânsoarea atât de exactă a acestor pereți viața e o curvă plătită cu ora e numai a ta și în același timp a tutoror acelora care mai au ceva

iubito, în oraș sunt atâția morți și nici o speranță de împlinit curg visele, de pe asfaltul încins, direct în rigole nimeni nu a mai văzut atâta lehamite și restul de aer care nu mai poate fi

Până în 50 de scrisori primește, lunar, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, de la cetățeni. Problemele ridicate în acestea sunt diverse, dar care au legătură cu activitatea

Valea Căpitanului, sătuc cunoscut, azi, drept Ostrovu, numără 20 de case cu totul și se află undeva în buza Bălții Mostiștea, pe celălalt mal de localitatea Valea Argovei. Abia după ce ajungi la

trăiești viața altcuiva sări din tine, uimit te privești cu un ultim efort îți faci curaj să strigi: ajunge, cu această bucată de cârpă poți șterge orice miracol și celelalte

nici o adiere nu trece pe-aici memoria împrumută ceva din regretele celorlalți câtă căință să pot aduce și cui fiecare avem un loc al nostru secret unde reușim să ne lepădăm de viciul de a fi

La adunare, ne ducem numai sâmbăta. Mama mă ia numai pe mine, spune că Mihăiță e prea mic și că nu are astâmpăr. Și că nici nu vrea să stea de curul lui, ca să mânie pe cineva. Pe celelalte femei

Are pălăria pusă șmecherește, trece un nouraș pe sus, cât să păcălească soarele. Se laudă că-și face veacul prin Luptători dar, de fel, e din Odaia. În acte, i se spune Neagu Ion, însă lumea-l știe

Dacă dormi pe saci de cânepă umpluți cu paie, e ca și când ai dormi direct pe câmp. Iar pe câmp dorm numai iepurii. Ei, însă, nici nu dorm de-adevăratelea, ci doar se prefac, căci trebuie să fie

câtă minciună, tot atâta urlet și restul pereților pe care frenetic îi gâdili, nemernicule, râzi! viața e făcută din apă de var, tot mai albă se prelinge direct de la umeri și coapse abia mai