Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 12

Bănățenii sunt niște fricoși. Ei abia merg, pâș-pâș, să nu ridice praful uliței, căci ar putea să bage ceilalți de seamă și i-ar urmări cu privirea. Or ei nu vor să fie priviți. Și nici urmăriți. Cică să nu se deoache. Și dacă te deochi, trebuie să ajungi la cea mai bătrână femeie din sat, să te tragă cu spirt. Sau cu ulei de candelă. Te prinde de mâini și începe să te apese cu niște degete subțiri, ca niște nuiele. Și te doare, așa că fie țipi, fie îți înghiți lacrimile. Mihăiță, fratele meu, a fost deocheat. Cică d-aia nu face la oală nici la 4 ani. Cine a deocheat / Și cu ciudă s-a mirat, / Să-i plesnească ochii-n cap! Doctorița, în schimb, spune altceva. E malnutrit, femeie! Și e și lipsit de afecțiune! Malnutriția asta e tot un fel de boală. O faci doar dacă mânânci pâine cu sare în loc de pâine cu dulceață. Iar afecțiune nu găsești la noi în sat. Afecțiune are numai la oraș, în niște magazine pline cu jucării. Se vinde în niște pachețele mici-mici, legate cu fundă. Pe bănățeni îi urăsc cei care au întemeiat satul. Că sunt niște scârbe, care aveau pământ și slugi, pe care le băteau cu biciul. Slugă, de ce nu muncești, slugă? Iar sluga trebuia să muncească până era bănățeanul mulțumit. Așa că, după război, au fost și ei învățați cu munca. Înainte, doar stăteau și trăgeau din lulele. Ca regele, ăla de a fugit, că altfel era și el pus să facă blocuri. Ar fi mers cu tata pe șantier, să care roabe pline cu nisip. Unii bănățeni au ajuns la canal, alții la tăiat de stuf, iar ăia care au avut mai puține slugi care au fost bătute mai ușor, au ajuns la noi în sat. Sunt niște urdori, așa le spune tata. Urdorilor, futu-va-n gură, nu mai vin americanii, băi? Iar bănățenii nu spun nimic. Pun capul în pământ și sunt atenți pe unde pășesc, să nu ridice praful. Canalul ăsta unde au fost duși bănățenii cei mai răi e un loc unde trebuie să sapi în piatră direct cu mâinile goale. Așa că trebuie să ai unghii viguroase, ca să poți străpunge piatra. Ca niște lame de oțel. Eu n-am mai văzut unghii de oțel, doar zmeii au, dar nici ei nu pot face mare lucru cu ele, căci vine Făt-Frumos și-i pune imediat la punct. Are el o foarfecă specială. Făt-Frumos lucrează la partid. Iar partidul e cel de la care am primit noi aria, ca să avem un loc unde mama să poată ridica o casă. Cea mai frumoasă casă! D-aia partidul e bun și bănățenii sunt răi. Tata de la ei fură găini. Asta ca să le fie învățătură de minte, că prea au crezut că l-au prins pe Dumnezeu de picior. Și nu e bine să-l prinzi pe Dumnezeu de picior. Asta înseamnă că ar merge și el șontâc-șontâc, ca iepurii când se împiedică și se julesc în genunchi. Unii bănățeni de la noi din sat spun că era mai bine dacă ajungeau la tăiat de stuf. Că satul nostru e tot un fel de pușcărie, dar fără gard. Că nici nu-i trebuie satului gard că, oricum, nu ai unde să fugi. Cum ar veni, e la dracu-n praznic, dar eu n-am voie să spun așa, că-l pomenesc pe Necuratul. Dar ei spun asta, că sunt niște păcătoși. Ei nici nu merg la adunare. În schimb, și-au făcut o altă casă a lor, unde merg numai ei, să se roage. Casa asta a lor se numește biserică. E făcută tot din tule, iar pastorul lor se numește popă. Popa Cizmă, așa se numește pastorul lor. Dar ei sunt tot păgâni, așa le spune mama, căci mănâncă numai carne de porc. Și se închină la niște icoane, deși Dumnezeu nu are chip și, deci, nimeni nu-l poate desena. Dumnezeu e o umbră de salcâm pititc. Sau e doar vântul care încrețește gârla. El e cel care alienează sperietorile și tot el e cel care a făcut ca dropiile să dispară și, în câmpie, să se audă numai lătratul lor, atunci când ploaia nu vrea să vină. Sunt niște proști, bănățenii. De ce ei au un Dumnezeu și noi un altul? Și ei nu știu că deși Dumnezeu e peste tot și poate face orice, nu este mai mare decât un judecător sau un procuror? Ei d-aia au ajuns în câmpie, că s-au rugat la Dumnezeul lor iar ăsta nu i-a ascultat. Au fost, în schimb, ascultați de procurori și de judecători. Și au fost milostivi cu ei, altfel fie trebuiau să aibă unghii de oțel, ca să poată săpa în piatră, fie ajungeau la tăiat de stuf. Iar bănățenii tremură când aud de așa ceva. Cum adică, ei, să taie stuf?! Stuful este pentru slugi! Iar procurorii și judecătorii au avut dreptate. Stuful nu este pentru slugi. Stuful e ciuful bălților. Acesta crește când bălțile sunt fericite. După ce bălților le crește stuful, ele încep să cânte. Iar bănățenii se plâng din orice. Ba că pâinea vine numai joia, ba că fântânile sunt secate, ba că școala e prea departe. Și mai spun că toată câmpia e un loc de pierzanie, de unde până și Dumnezeu a fost izgonit. Dar eu nu-i cred. Nu-i crede nici mama. Sunt păcătoși, copile. Hulesc! Și are dreptate: Dumnezeu locuiește chiar la noi în odaie. Doarme și el pe saci umpluți cu paie și, atunci când vrea să se joace, se ascunde după ușă, care e locul meu secret. Iar eu îl găsesc numaidecât! El nu trebuie să se lase văzut, ci doar eu trebuie să am inima atât de deschisă cât să-și poată face el un adăpost.