Poezie
de la umeri și coapse
1 min lectură·
Mediu
câtă minciună, tot atâta urlet
și restul pereților pe care frenetic
îi gâdili, nemernicule, râzi!
viața e făcută din apă de var,
tot mai albă se prelinge direct de la umeri și coapse
abia mai tărziu, peste o mie de ani, aici se va naște
un alt anotimp plin de vertebre și nervi
o-ho, și cu câtă liniște ne întâmpină această moarte
și toată pendularea dintre nimicul de azi
și tot golul de mâine
frenetic ești, la fel de cotropitor
de parcă plouă cu fluturi
strada aceasta are un capăt pe care nimeni nu-l știe
câtă minciună, tot atâtea aparențe și deșertăciune
oamenii nu pot fi judecați decât
după faptele petrecute în memoria altora,
doar lucrurile ne mai păstrează mirosul
doar străzile ne cunosc forma pașilor
și tot ce gândeam
pe vremea când ne credeam invincibili
mori, acum când strânsoarea pereților
încă nu doare
când încă poți surâde din fiecare mască
în jos, pașii de ieri te urmează joviali și mușcând aerul
numai tu orbecăi
în soarele amiezii
până și copiii te știu că ești omul
care face pereții să râdă
001.766
0