marian vasile

greoi pentru o carpe-diem-istă. construcții gen “o piruetă puternic ancorată la fund” sau ”o simt în mine ori cu ea înfășurată” lasă impresia unei naivități involutare, scuze. sau ” iar tu ești liber” deja mi se pare că a trecut bizar de atelier. scuze din nou. iar mișcarea aia de (la) final e de-a dreptul rizibilă. and a happy new year!

subînțeleg: după “dacă” în s3,vs erau două puncte. În ceea ce privește chestiunea preot-doctor nu cred că era nevoie să îmi explici cine ce vindecă. Aș avea de adăugat numai că există boli și vindecări care se întâmplă în altă parte decât acolo unde era cazul. Adică poți să te vindeci de cancer la preot și de păcat la prostituată.

Lipsește cumva un „dacă” în s3, v3?
Remarc “tot ce este alb îți scoate sau îți introduce lichide în corp”. Dat fiind începutul poeziei cred că mai degrabă preoții au mai multă nevoie de noi decât, cum spui, „doctorii au mai multă nevoie de tine decât ai tu de ei”.

...hai, spune tot, auzi! apreciez aceste versuri. mult.

Salut ideea dublului din acest text, idee obsedantă pentru subsemnatul. Am trei obiecții, cu acordul autorului, sper:
Primo, mi se pare forțată rima v1-v2 din strofa întâi
Secundo, aș scoate și-ul din v2 strofa a doua
Tertio, de la stofa trei în jos “căutarea” rimei ucide ideea poeziei, idee pe care o salut încă o dată și care mi se pare totuși că ar merita mai multă atenție din partea autorului acestor versuri.

Nu am spus in niciun caz sa modifici. sugestia mea era numai legata de posibilitatea enumerarii imaginilor care, repet, dau o forta remarcabila textului. si pentru ca nu am facut-o in prima mea \"interventie\" trebuie sa subliniez ideea care reiese din: \"vor curge cuvinte în limba unică/și ei nu se vor înțelege\".
Cu bine

textul este fluid,ideea bine inchegata, imaginile conturate cu mana sigura. o singura iritare orl-ica vine sa tulbure placuta lectura: constructia care irita - \"va-vor\" (sunt 4 de \"va\" si 13! de \"vor\"). accept ca pot fi voluntare, ceea ce nu imi schimba ideea cu ... orl-ismul.

Nu pot să nu remarc metafora cu lipsa coarnelor care aruncă “autobiografia” dincolo de un simplu poem în proză. Prietenii știu de ce întotdeauna spovedaniile sunt morfologii ale încăierării.

O construcție poetească ce place ochiului și spiritului. Chiar dacă recomandarea mea nu poate face din această poezie o “recomandată” cred că e o poezie de forță, rară, nostalgică, matură, bine închegată, cu simț al aternului și trecătorului în același timp.

sugestia pe care vreau să ți-o fac. Renunță la și-ul din strofa 1 versul 4. în rest e plăcută plutirea asta – ca de beție

...că primele cinci versuri mă apropie fatal de această poezie. e numai un filing pe care vreau să-l exprim. despre poezie (categorial, nu despre aceasta) nu mai vreau să vorbesc. restul e plăcere (baltică, bahică). nervul optic remarcă și \"...morții din noi să ne recunoască/și să se bucure de viul...\"

E un aer de sfârșeală în toate. Sfârșitul poate ar fi avut vreun tâlc, ori poate cineva ar fi putut avea vreo replică care să rămână celebră, să devină maximă, dar nu! e numai sfârșeală, e numai starea de la sfârșit. Iar dacă vine vorba de stare atunci alții sunt în măsură să o caracterizeze, să-i dea atributele care i se cuvin. Eu nu. Eu nu am decât Cuvinte de laudă pentru Poezie - atâta timp cât ea însăși pe sine se (mai) scrie.

DIN CATEGORIA \"VIATA E PREA SCURTA PENTRU A MERITA TRAITA\"
Muzeul din Turnu Magurele a mustit de viata boema la sfarsitul deceniului trecut. Transmit pe acesta cale respectul cuvenit si stima Dlui Traian Panea, ultimul nihilist sadea din cati am cunoscut (mii). La Muzeu nu se intalnea om cu om, idee cu idee, prieten cu prieten, ci se intalneau ipostaze, farmece, magii. Era o vreme cand se facea tuica, cand se scria poema, cand se facea zambacul, cand se sculpta statuia. Nu sunt nostalgic; sunt numai unul care subscrie categoriei expusa sub forma de titlu.
Virgile, nu cladirea ma intereseaza, nu candelabrul care era sa ne ucida intr-o zi pe toti, nu veceul infect de-ti ramanea mirosul zile intregi daca treceai pe acolo, nu expozitiile tinute (putine reusite, restul boema pura), ci misterul luminii existente acolo, geamul acela portocaliu care sclipea noaptea cand veneam beti de la carciuma, usa aceea de metal care ni se deschidea ca Lupului de stepa de fiecare data cand delirul nu era totatal. O, tempora...
Iar daca insasi cladirea se darama, putin imi pasa. Cu daramatul asta nu e asa de usor cum isi inchipuie lumea. Nu se poate darama credinta ca pe acolo am trecut zece ani, zi de zi, ca am delirat pana la real, ca am citit tot ce se poate citi (carti, femei, sticle, zori, parcul). Sapienti sat!

sugestie, fara a fi indemn: renunta la prima si ultima strofa (la ultima mai m-as gandi, prima sigur e de renuntat).
\"...albastrul/
are un om in minus\" (?!?!)

Hm! Avea Steve Buscemi un vers intr-un film: The roses are red, the violet are blue/ I love Spectre.
Aia e, Moromete ar fi venit la \"oras\" daca nu plecau copiii lui.
Poezia s-ar fi scris si fara noi.
CRED ca Dumnezeu ar fi creat si fara noi.
Dar marea???
Dar muntele???
Cine le-ar mai fi iubit?

O lume în care numim zilele Genezei leveluri, în care sensurile sunt de mult uitate nu poate sta mărturie decât ochiului de Poet. Totul e ca în pictura lui Escher: nu știi de unde începe ceva și unde se termină/ nu știi dacă a început ceva (vreodată) sau nu. Nu știi ce este acela „vreodată” îmi imaginez obsedatul copil al jocurilor pe calculator. El nu mai are timp. El nu mai are lume. Poezia aceasta este un fără timp și lume. De aceea „răstim oricărui trecător: hi-r-ați voi și hi-e-a dreacu viață!” Sugestiv. Dacă aș fi în locul Poetului („m-a ferit Dumnezeu”) aș lansa înjurătura ca specie existențială. Numai că „cine are urechi…” nu are!

cred ca stalky nu-l va suporta niciodata pe eric. sunt curios sa vad care va fi rezultatul iernii. poate verde va fi. sau care va fi rezultatul accidentului. poate Forma va fi.

diana nu stiu de ce unele aprecieri sunt luate drept jigniri. sunt dezamagit de poezia ta pentru faptul ca nu inteleg ce inseamna iubire marturisita. marturisita fiind iubirea isi pierde din intensitate si veridicitate. eu cred ca nici un om nu poate fi sincer fara a cunoaste minciuna. te rog mediteaza la chestia asta. si cand vorbesc de rame si scoici le apreciez ca ele sunt mute, nu precum caii sau cainii. un caine isi poate exprima sentimentul de durere (vezi poezia lui esenin cu cateaua...), un cal lovit se intristeaza ca si atunci cand se bucura daca ii dai un cub de zahar. o scoica nu se va plange niciodata ca a fost scoasa din lac (\"nu ma plang, nu ma jelesc, nu strig\"). in fine, imi pare rau ca unii se arunca exact ca musca in lapte cand vine vorba de faptul \"hai sa scriu si eu ca trebuie\". si nu ma ascund acum, ma refer la cristina. si mai tine cont de ceva: rama e hermafrodita...

asa cum am profetit trebuia cu nesesitate sa urmeze poezii penale. dar lasa balaure, lasa...,iti vine tie iar inspiratia si...ne nenorocesti pe toti. adica ne furi norocul de a fi treji ca am o banuiala sinistra: aceea ca stai cam beat in ultima vreme. spune sincer a mai trecut vreo ora in care sa nu pui nimic pe limba???
pai cred si yo ca esti beat tot timpul daca apelezi la cuvantul micsunea.
imi permit o epigrama in care - de ce sa nu spun - il parafrazez pe liviu:

unui balaur pe drum
din urechi ii iese fum
si e tare rupt in gura
chitaie a latratura
cu miros de micsunea
feriti-va ca-i belea!
belea mare la mancare
si la storsul de pahare...

Tu știi că poezia este tot ceea ce nu este în aparență…, e ca o fericire de om beat. Întrucât n-am mai fost de mult pe site îmi acord dreptul de a te disaeca vers cu vers. Să vedem:
în fiecare zid mă oglindesc altfel sau încercarea poetului de a fi asemenea cu poezia, adică să fie tot ceea ce nu este,
minunile oamenilor sunt munți ajunși mușuroaie…, da înțeleg lenea ta de a urca așa ca de ce nu??? Să coboare muntele la noi!
- nu pune mâna! liantul se sperie și curge…, aș putea spune (sper să nu mai citească nimeni comentariul ăsta), dă doamne să fie vin!
încălțându-ne în socluri, acest vers este dacă vrei o fărâmă din psihologia romănului prost: își bagă picioarele în orice valoare, fără a putea pune alt-ceva în loc (versul care urmează îmi da dreptate)

nimeni nu va ști niciodată
dacă răul înseamnă a dărâma temple sau statui ,este o revalorificare poetică a ideii primei strofe, așa ca nu mai adaug nimic (dacă mă gândesc mai bine poate chiar îți mai scad unele cuvinte spuse)
idolii pictați sau idolii sculptați
sunt la fel de mincinoși
și casabili, este o modalitate de a face poezie cu ciocanul. Aici dau trimitere la Nietzsche (Balaure să nu mă cerți că fac chestii d’astea)

aud ecoul pașilor în pustiu, iată un vers plastic care îmi aduce aminte de Blaga ce auzea bietul, razele lunii batând în fereastra sa…
monoton ca ai unui faraon care știe că va muri, începi să te repeți și devii enervant!
nori de sete acoperă soarele viu
dezgropând blocuri albe
de piramide, subliniez cuvântul sete care mi se pare extraordinar de bine folosit în această ipostază. Setea reprezintă în mitologia bgntu dorul de revenire în locurile consacrării…

îmbălsămat
cu dări de poezie trec vămile născute din nisip, este un final apoteotic care după părea mea putea sta la fel de bine și la începutul poeziei. Dau însă respect Creatorului.

Pe ansamblu poezia formeză un tot meditativ ce tratează problema revalorificării tuturor valorilor.