Poezie
iarna canibalilor
(poem în 2 acte minore)
2 min lectură·
Mediu
întâia: zăpadă șerpie
zăpada fără oase s-a strecurat în pod. mă simt
un ou de șarpe sub troienită criptă. o lună neagră-ntoarce
visările în plod. înveninându-mi trupul cu amorțiri de vită.
e-atâta umezeală c-abia răzbate lampa
să pâlpâie de barba-mi deasupra unei cărți.
pe frunte - țurțuri? coarne? - se chinuie să-mi crească.
parcă tălpici de sănii peste polare hărți.
zăpadă 2: corăbii fără leac
azi am rămas întroienit. mă cuprindea
muțenia zăpezii. un coșciug de gheață
plutea pe curba lumii. fluturi albi
mureau în aer aprinzând lumina.
sau întunericul. dar fiind atât de frig
de țărmul iernii se izbeau corăbii
zăpadă 3: m-am ursit
se ridicase ziua jumătate. ochiul stâng
simțindu-i lipsa începea să bată. nu
clipeam. dar inima parcă voia să vadă
raiul în care chiar și urșii-s albi
întâia vânătoare: sfârșitul
cuvintele îmi sunt tot mai puține. cred
că voi porni - azi nu dar mâine - Marea Vânătoare.
am ascuțit săgețile de-un os
fosforescent al bunului meu tată. nu
nu l-am cunoscut. pân-am crescut pornise
mânat de-o altă foame-o altă vânătoare.
dar și-a tăiat o mână. a lăsat
vorbă-ntre urși: să îmi păstreze osul.
iar eu am două fete. s-au sfârșit
numelui nostru vânătorii
vânătoare 2: dezvrăjirea
n-am altă armă. singur acest os
tocit la capete. iar măduva e suptă.
câte sălbăticiuni la foc am perpelit!
nimic nu-i mai gustos decât un tată.
secretul? iată-l: de nu-l mănânci pe tot
chiar afumat chiar înghețat se strică
vânătoare 3: hârca
demult am părăsit pădurile. o urmă
de nu-se-știe-ce m-a ispitit departe.
iar peste umbra mea o umbră mult mai lungă
îmi spune că vânatul în mine s-a întors.
atât de tare strâng în mână osul tatei
că-ncheietura mâinii de scris mi se albește
074.866
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 286
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 45
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “iarna canibalilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13919880/iarna-canibalilorComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MVMVmarian vasile✓...hai, spune tot, auzi! apreciez aceste versuri. mult.
0
VMam și-un băiat: cu
vântul -
pe osul moștenire citi-va la soroc:
MÃNÂNCÃIPETOȚI!
și eu :).
vântul -
pe osul moștenire citi-va la soroc:
MÃNÂNCÃIPETOȚI!
și eu :).
0
EPDistincție acordată
Din punctul meu de vedere un poem excelent, autodevorator. Am rezonat mai ales cu partea care incepe de la \"intiia vinatoare\". Ca atmosfera imi aduce aminte de \"Cantofabule\" de la Phoenix. Ca sa nu fiu inteles gresit, prefer oricind o evadare intr-o lume de hirci si de vraji decit un text in care ne-o bagam si ne-o scoatem poetic.
In plus ceea ce am apreciat intotdeauna la Vasile Munteanu este muzicalitatea deosebita a poemelor, ca un fel de cintec-ritual samanic. Poate e prea mult spus, dar mie asa imi place sa vad.
In plus ceea ce am apreciat intotdeauna la Vasile Munteanu este muzicalitatea deosebita a poemelor, ca un fel de cintec-ritual samanic. Poate e prea mult spus, dar mie asa imi place sa vad.
0
EP\"intiia vinatoare\" tastatura bat-o vina.
0
OA“iar eu am două fete. s-au sfârșit
numelui nostru vânătorii” - final de “Mare Vânătoare”: „2 acte minore”!
Subtil, profund, sincer!
Cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu
P.S. apropo de \"epilog...\", băiatul tău, Cuvântul, este reușit!!!
numelui nostru vânătorii” - final de “Mare Vânătoare”: „2 acte minore”!
Subtil, profund, sincer!
Cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu
P.S. apropo de \"epilog...\", băiatul tău, Cuvântul, este reușit!!!
0
IC(Sub)scriu ideii de muzicalitate de care vorbea Emilian; aud ropotul ei tocmai din Muțenia zăpezii și din locuirea umbrei ce cuprinde o întreagă devenire (ispitirea dinspre depărtare, dar și întoarcerea vînatului înspre). Iarna canibalilor produce o călătorie a cunoașterii, un salt originar în aceste zăpezi vînătorești ale ființei.
0
VMmulțumesc pentru lectură și semnul despre. și scuze pentru răspunsul dat cu întârziere, motive tehnice.
0