Poezie
Eu și alter-ego
1 min lectură·
Mediu
Palma stângă a unui copil se joacă cu zăpadă,
Palma dreaptă a unui bărbat face cu pumnul rocadă,
Un cântec știrb rânjește către o fată știrbă,
Este suflat de vânt și se prăbușește în iarbă.
Vorbele din sensuri radiale se ciocnesc în aer
Și din ele cad sunete scâncind într-un spațiu mizer,
Cuvintelor proprii le-au crescut părul și le trimit la frizer.
Am scos verbul “a muri” din fraza existenței fade,
Din substanța lui am modelat verbul “a trăi” din care se scade
Neputința existențială ce în defectul cras decade,
Peste tare și păcate o ploaie murdară cade.
Ascult cum ziua în privire scâncește,
Pălmuită de lumina ce mamă-i este,
Pe moneda realului este scrijelită o poveste.
Noaptea trosnește arsă de focul stelelor,
Acum înțeleg povestea sorții spusă la adunarea ielelor,
Un vis creat la naștere s-a întors din viitor,
Nu știu dacă eram eu sau alter-ego-ul dintr-un timp anterior.
Avântul cu letargia în același lăuntric se îmbină,
M-aș despărți în două, eu – avântul, celălalt umplut cu vină,
Eu exaltat în cercul îngerilor, celălalt un demon de mână să țină.
023.417
0
Primo, mi se pare forțată rima v1-v2 din strofa întâi
Secundo, aș scoate și-ul din v2 strofa a doua
Tertio, de la stofa trei în jos “căutarea” rimei ucide ideea poeziei, idee pe care o salut încă o dată și care mi se pare totuși că ar merita mai multă atenție din partea autorului acestor versuri.