Maria Prochipiuc

Dragă Vladimir, ...și uite așa din poveste în poveste ne trezim că trec iubirile pe lângă noi, mai bine pe lângă noi decât să treacă prin noi ( sau tu ce crezi, că e bine să treacă doar prin inimă?), de unde ai mai adăugat și despărțiri, iubirile adevărate se transformă în frumoase povești duse dincolo de noi, cine mă poate vedea frumoasă decât tot tu care esti un suflet frumos, plin de iubire…

Iuliana si Dana, va multumesc de aplecarea asupra acestor ganduri invalmasite si pline de prea mult lirism, e doar povestea unui inceput de decembrie

Faptul că la început toate sunt bune, deja percepi că vei trece totul la trecut, și nu contează cine și în ce moment a rostit aceste cuvinte, ce contează e că se conștientizează fenomenul, dar totul depinde de ce și cum urmează... Un poem stradal cu treceri pe roșu și cu pretinse tendințe de uitare, e așa o amestecare de stări, pe care vrei să le ascunzi dincolo de cuvinte. Un poem cu o tehnică picturală mustind a culori: negru, gri, lumină, albastru, metal, lichide, beznă, peste toate iluzii care jupuiesc pielea înțelepciunii unui gând pervers, înlocuind amarul cu boiaua buzelor. Nu-mi plac aceste versuri, percep răzvrătirea chiar și către cele sfinte, în semn că nu ești înțeles: eu, tu, vreun dumnezeu străin cu implanturi de indigo adrogin suficient sieși mare amator de apusuri verzi si pisici

Carmen – așa este, gândurile curg din experiențe și trăiri, dar mai pot fi și visuri încă netrăite, e așa cum ai spus acel ceva, care se joacă în căutarea noastră. Când totul se învălmașește, când ceța acoperă totul, încerci să descifrezi doar… îți mulțumesc, cuvintele tale sunt mai puternice decât gândurile mele. Daniel – doar cei care o cunosc pe Măriuca, știu că tristețea din cuvinte e doar un văl, dincolo de el e Maria cea plină de viață și mult prea veselă pentru anișorii ei. Îți mulțumesc suflete!

M-ai învățat să citesc prea devreme, mamă!…pot continua… m-ai învățat să iubesc oamenii doar pentru faptul că sunt și eu asemenea lor, m-ai învățat să mângâi cu sufletul privirea, să înfloresc unde spinii își înalță măreția…multe m-ai învățat, dar dintre toate acestea doar unul încă nu îl reușesc – să fiu OM

Vezi ce se întâmplă dacă nu încerc să-mi ridic genele mai sus de gândire? Și cât am mai ...M-ai pus la zidul acordului, am luat aminte!

am să visez că îți sărut tăcerea poate fi așa cum stăm îmbrățișați sinonim liniștii care ne desenează pe inimă pe aceeași inimă fibre de frunză în bătaia vântului și știi noaptea asta poate că nu se va termina niciodată poate că sărutul pe care îl împărtășim ca o minune ne va transplanta cu tot cu rădăcini într-un mâine care va fi azi pentru încă de șapte ori câte șapte lumi și planete și universuri tăcute visate E oare gândul care îmi poate aparține? E doar liniștea dinaintea tăcerii, care lasă un semn, tot în tăcere și...cine știe se poate merge mai departe?

mereu aproape de sufletul, mereu cotrobăi dincolo de cuvinte, cine mai știe ce și cum este și va fi...e totuși prima noapte. Îți mulțumesc!

Cuvintele mele ar fi de prisos, nu pot ajunge la înălțimea versului bratulian, dueluri de cuvinte așezate în metafore epigramatice, la fiecare vers râd în sinea mea, cu un sughiț trist că nu m-am putut înfrupta din cocoșul de la Bolta Rece ( declarasem deja că sunt vegetariană ). Așa cum este cunoscut Iașul e orașul vinurilor cu faimă. Iar faima i-au dat-o cei care găsesc în licoarea vinului sprinteneala gândului, mai ales a gândurilor albe înfruptate din negrul cănilor de sticlă(era să zic de lut, așa se obișnuia mai demult). Cine credeți ca a fost cel care a descoperit perla aceasta? Vă las pe voi să contemplați printre versuri să descoperiți pe acel romantic desuet cunoscător, dar și specialist în tainele vinului. ...las și pe alții în aduceri aminte

Tu fiu al mamei tale încearcă să te prinzi în curcubeul culorilor, dar și în farmecul cuvintelor pentru a face ziua de AZI mult mai frumoasă, dar și cea de mine fiindcă va fi tot un AZI. Noaptea va pătrunde ca un cântec ce străbate galbenul maroniu de noiembrie, așa cum mirosul anotimpurilor se răsfrânge în numele tău ANDI (ANDREI), nume în care vei descoperi răsărituri și apusuri de o frumusețe rară. Aprind o lumină pentru toate poeziile citite aici la tine și în mod deosebit la aceasta, nu ca ar fi mai bună decât celelalte, ci pentru că sunt și eu sentimentală când pronunț numele ANDREI... Realizări: frunze de ceață Te-adun în cununi rădăcini Tipătul tălpilor de vânt Un infinit julit în coate Iezi albi într-un pahar cu vin

Peste tot deșertăciunea umple spațiul, e ceva care te face să-ți fie frică? Nu doar deșertăciunea schimbă dorul în minune, aici la tine deșertăciunea e binefăcătoare, deschide uși privirii, vindecă oameni, cred că acest cuvânt se vrea cu o altă semnificație, nu cred că ai vrut o improvizație, dar cine știe. Vigoarea expresiei există dar nu pătrunde, sau nu reușesc eu să pătrund dincolo de cuvinte…

A trecut Ina și tristețea și noaptea lui Andrei,dar de povești niciodată nu e prea târziu, așa că...îți mulțumesc de trecere și te aștept în toate momentele mele așa zis poetice.

dați-mi aripi prin vene îmi aleargă albastrul imuabil, fir mătăsos de eternitate Nimic nu este peste existența noastră pe care o pot numi cea de toate zilele. Albastrul - culoarea ochilor, a mării, a neantului, dar mai ales a îngerilor, îți dă acea siguranță de a te înălța în spirale desenând cu verde migălitor perfețiunea cuvintelor.

Lira ta poetică cântădin depărtare de cuvinte… trudind ogorul ce-ai grăit călcat de alții în picioare / încerc să pun în sol fertil sămânța holdei viitoaresimt un fel de răzvrătire cuminte, întrupată într-o formă poetică bine definită. Frumusețea versului încălzește cuvintele dându-le sensuri multiple: voi stinge frigul cu iubire nesemnul fără altă ură… de cad îmi scutur necăderea pășind ogorul în genunchi. Valoarea versului tău constă în totalitate acțiunii literare, fiecare vers te îndeamnă la contemplare : când versul șiroind de sânge pe sine însuși el se bea. Chiar tu ca poet îți rezervi o perspectivă contemplativă, iar metaforele sunt ca niște petale fragede și delicate : zăbala verbelor mă face recoltelor de lut stăpân. Nu cauți numaidecât înțelesuri adânci ci doar simboluri, care să îmbete cititorul prin forța și adevărul lucrurilor concrete.

Sorine, Ce mai pot spune? că ne-am petrecut noaptea dinaintea Sf. Andrei împreună în singurătate și tristețe chiar dacă suntem la distanță? noroc că postasem și după ți-am citit textul, altfel cine știe ce mai era... toate cele bune!

ai înțeles foarte bine ai și explicat acea singurătate, mă bucur că ai înțeles mesajul... și ca să te duc în eruare o poți lua ca o halucinație în noaptea de...

Sunt o salcie care nu am răsărit din întâmplare și nu pe o culme, ci undeva unde lacrimile mele au crescut râu…acolo unbde vii tu scriitorule și-ți răcorești fruntea încărcată de atâtea fraze și cuvinte… Realizări: coroana sacra, refugiu pentru pasari… se grabesc sa lase-n urma cioturi noi…clatin usor impletitura cuibului…eu am scantei ce in caderea lor se sting pocnind in artificii mute. Am o coroana neciuntita, bogata-n stele de argint si risipesc in jur parfum de munte si zapada... iar lacrimile ingheata intr-o rasina rece…Iar mai tarziu, zapada se topeste-n soare si pe carari numai de el stiute apare un calugar de la Schit. Merge tacut si strange, intr-o desaga ponosita, lacrimi de brad si de molid…Primavara ma invelesc in conuri verzi, sperante. Curisivitate, textul e plin de metafore ce dă o frumusețe dosebită textului, o nouă față a prozatorului, descopăr printre rânduri tristețea ce te copleșește…

Povestea ce a vrut să fie, e mult prea departe de tot ce-ai scris tu aici. Idiferent de modul de exprimare... în vers alb, proza, sonet sau parodie, tu ai puterea să le faci pe toate foarte bine. Să scot aici realizarile, aș ocupa locul celor care vor să vină la comentarii. Ai redat nuanțat, curgător, lin, dar și metaforic toate momentele petrecute acolo în acel pod plin de culoare, de culoarea incoloră a prunelor,culoarea pâinii calde din sufletel celor care au fost acolo, de culoarea culorilor exprimată în acele desene aduse de către Dana cu trimiteri bihorene. Frumos i-ai scos în evidență pe Dani lui Mitruț și pe Florina , Alina, Gabriela...lista merge inainte.

Nu te recunosc în aceste versuri, da, poate fi experiment: pe buze îmi tremură o poftă acută de sânge / o simt pulsându-mi în dorințe... e dorința ta de a prinde valul acesta de poezie: care se cramponează cu ghearele și colții / de fiecare trecător / sfâșiind în hohote carotide / member. Iau versurile tale totuși în contextual unei toamne pline de vânturi și ploi, o toamnă unde iarna bate la uși ca un tăvălug sarcastic / până când totul devine / materie primordială / și asta numai de dragul... de dragul cui? Prefacerea ta a dat o poezie bună, chiar dacă încerc să te descopăr în fiecare cuvânt, îți simt răzvrătirea și mai ales: câtă ură poate exista în mine / savurez cuvintele din fiecare inimă / cu înghițituri încete / până ce nu mai rămâne nici o urmă …toate le răsfrângi apoi spre niște: vise naive și dulcegării / de telenovelă braziliană. Ai reușit să prinzi ca un poet adevărat această violență, dar care nu-ți este caracteristică: mă hrănesc doar cu imagini violente / scrijelite pe retină cu voluptate de fiară / am devorat deja jumătate din planeta de suflete. Versurile care mi-au plăcut pentru profunzimea mesajului transmis incercând să-ți descifrez sufletul proiectat în imaginea ta: am devorat deja jumătate din planeta de suflete proiectate în oglinzi convexe și sparte într-un milion de particule de gheață iar cealaltă jumătate o păstrez pentru prânz anticipând cu poftă clipă de clipă fiecare mușcătură