Maria Prochipiuc

Þi-am pomenit numele poate prea des cu tine și despre tine, cu tine și mai puțin despre mine, e doar semnul că ești pe cerul acesta cald și ghețurile se vor topi și inimile strânse mănunchi încep să

răsună dealurile și văile a bucurie desfătare a gândului nălucile își caută amăgirile peste tot între noi va picura liniștea pacea și împlinirea Iarnă. Decembrie. Ar trebui să vorbesc de zăpadă, de

în zori când liniștea își revarsă lacrima peste ape vivaldi într-un anotimp al iubirii eterne orchestra cântecul pescărușilor pescarii mrejele peste depărtarea purpurie mi-am întins brațele

Nota: desen realizat de Victor Marinescu P.S. Îmi întind palmele și le fac căuș și-ți prind sufletul în el. Acest poem face parte din ciclul: învăț să număr învăț să învăț tot într-o joacă de...

am încercat toate cuvintele să văd care ți se potrivesc ți le-am așezat în poeme în proză iar apoi pe buze erau de celalaltă parte de tine doar semne tipărite indescifrabil vreau să te pot schimba

în dimineața aceasta soarele cade vertical cînd roșu când galben pe oglinzile ce aleargă a neștire din firele nopții trecute adun secundele ca pe o apropiere și păstrez liniștea ochilor

ridica-voi ochii mei întru slava înălțării Tale ca într-o rugăciune ghenunchii se înfrățesc cu lespedea peste care împărăteasa Elena a înălțat Eleona măslinii și-au ridicat ramurile primind

ascunzi paloarea ochilor fiecare cuvânt promite multă dragoste îmbrățișează-mă cât vrei în punctul culminant al intimității să te pot citi de la un capăt la altul de gând să bem din

cobor în rădăcini pe patul durerii sufletul pustiit în visuri rămâne pe la răscruci cutez spre înălțimi stelele aprind candela cu fruntea obosită suferința mi-a împietrit inima pe morminte orele

Știu că ești foarte singur și toate ferestrele și-au tras obloanele, e mult de când dorul își făcea de cap prin colțurile minții. Ce crezi tu acum, oare în ce ape ne mai scăldăm, de-ai reveni, s-ar

Motto: Anii noștri s-au socotit ca pânza unui paianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani, și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere;

Mi-am lipit sufletul de copaci, / în coaja lor aspră mi-am încrustat / obrazul ud și tâmpla fierbinte / Le-am ascultat pulsul strigând / ca o fântână îngropată de vie. Un ton greu de definit, ceea

Tentații a venit ca un raspuns firesc la evoluția muzicii rock actuale. Muzica rock de astăzi este-și firesc de altfel-diferită, și poate încă într-un proces de căutare de direcție, am spune noi, dar

soarele cu aripile sale depărtează norii fără cuvinte ploaia fulguind a martie se rostogolește peste pământ îmbrăcându-l în alb visul se împrăștie în țăndări plăsmuind nostalgii târzii salcâmii

nu suflați o vorbă vreau ca ființa să zâmbească să odrăslească mireasma vieții dincolo de Hokkaido Kyushu și Shikoku ca iarba în plină primăvară acolo pe dealurile Repedei buzele tale au strâns