Cătălina Vieru - pagini de suflet

Daniela Luca



in alt apus privirea se ascunde
in pasi de dans
ca-ntr-o sala de bal
in oglinda
siluetele par mai discrete
ochi tai ard viata
ca-ntr-un pocal
cind string laolalta
chemari de pasari departe
atingeri de muguri aproape
o albie
in care arborele vietii
se adinceste
asteptind rasarituri pe frunze


Plesca Adriana Doina




Și Timpul ni se scurge tainic
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de cătălina vieru [Atum]
2005-04-01 | |


Astăzi nu am timp să mă joc de-a v-ați ascunselea
fiindcă astăzi trebuie să cresc
așa îmi spun părinții prietenii iubiții
și astăzi nu am timp să mă joc de-a baba-oarba
fiindcă astăzi trebuie să intru la facultate
și să iau masteratul și să îmi clădesc minuțios o carieră
cărămidă ciment cărămidă
astăzi nu am timp să mă joc leapșa
fiindcă astăzi trebuie să mă căsătoresc și să cresc un copil
și să îi asigur baza unui drum prin viață
ah, astăzi nu vom avea timp să jucăm șotron
fiindcă sunt bătrână și fiindcă mâine va trebui
deja să dorm...

M-au atins aceste ganduri personale ale Catalinei in care surprinde cum lasam sa ni se prelinga printre degete clipele care ne alcatuiesc viata.Uitam adesea sa traim intens momentul prezent,confiscati mereu de urgente reale sau uneori imaginare, un\"trebuie\" permanent ne inunda motivatiile actiunilor noastre .Am ghicit printre randuri invitatia spre trairea bucuriei ,acum in momentul prezent care dipare atat de repede ,facandu-i loc altui moment , pavand astfel drumul catre fericire.
Iti doresc de ziua ta sa poti trai plenar si sa gusti intens clipa care te anunta ca ai mai adaugat un inel de aur varstei tale.



Dan - Alexandru Alexandru



dumnezeu e iubire îmi ziceai și mă ascundeam
după colțul monitorului albastru
speriat
iubire e uterul mamei mele
iubire e tranzistorul ars stins cu lacrimi
iubire e sarah connor - skin on skin la etajul 2 al unui bloc de pe primăverii
în care nu există cer nu există pământ
o combinație de fulgi de nea cratere din marte telefoane închise calendare cu file șterse
12 grade riechter sub o coajă de nucă golită de puștiul cu pistol cu bile
trase în perdeaua de albastru care îmi sechestrează privirea sub cer
asta e iubire, draga mea

dar iată, azi, dumnezeu e iubire!



Ana Suter



Muza și artistul

cu pumnii strânși pe tâmplele crude număram în gând
secundele dizolvate în paharul cu vin roșu
cu anii fragezi și ochii pete
nemarginită în sclipiri de galben
mângâi a grafit contururi alese
nici un abis nu ar putea să mă înghit-acum
eu sunt deasupra lor eu sunt al meu stăpân
nici chinuri în cărnuri
nu cresc alte mai bătrâne
lucește a tinerețe și trăire
sângele în spirale
alung cu degetul începutul unei stări febrile
nu vreau să înec sublimul într-o farfurie cu lapte
alung tăceri la varf de iarba
trec în zbor de dimineþi
sunt pasăre larg cuprinsă
de zboruri
(versuri extrase din poemul O femeie frumoasă - Cătălina Vieru)

\"Când Uitarea și Furia duc lupte grele așezate ficare în câte un colț de întuneric, tânărul pui de lup, stăpânit de îndoială, jură că, adus din nou în fața Tatălui Soare, va reuși să nu privească Pământul.\" Iar tu știi lupta pe care tânărul lup o duce apoi cu sine. Așa că ține-te cu o mână de o rază si cu alta de un fir de pământ, fă-te mijloc. Gustă din roadele de jos pentru că fară firul de pamânt, galbenul de sus, e doar o sclipre caldă. Fără sclipire brunul pământiu devine humă. Să vedem unde îți feți ecoul. Locul unde îți meșterești o sferă de hârtie să-ți fie veșnic. La mulți ani!



Lucian Preda



\"mă trezesc și-n dreapta colega mea de facultate
își doarme mahmureala îmi pute gura a trupul ei
ce se foia azi-noapte prin cearceafuri \"

De facultate si carte am mai auzit
dar sa puta in halul ala nu accept!

Ziua dorm apus de luciul astrului
iar noaptea ma strecor nevazut
incoerent cu ochii bulbucaati

Acum e momentul pentru a afla
pentru a dorii, pentru a sporii
drama sufletului meu rapus
Ma tem ca va fii o noua zii insorita

cine stie si vrea este Cheia.
La multi ani pentru tine.



Livia Ștefan



***ai de zece mii de ori pe minut revoluții karmice
dar lasă, mai bine sufli în păpădii
de câte ori vin metaforle să-ți bată
în vârful creoinului - alo, Cătălina, ești pe foaie?
te mai cuibărești în corzile vibrânde ale chitării
când sunt cuvintele neacordate?
se strâng ușor în jurul brațelor
atingerile verii picurându-și nectarul
dintr-un vârf de curcubeu fără nume
zâmbești dintr-o nuanță mai închisă
și întârziată a ploii
spre călătorii prăfuiți ai imaginației
oferindu-le încă un fursec cât un poem
de la mulți ani***



Adina Batîr



zâmbetul tău de lumină
lângă apele lungi făcea curcubeie
și spirale de vanilie pe buzele
naufragiate de vânt
s-au adunat parce
ți-au cântat frumusețea
printre atâtea vedenii
aterizând pe umerii anilor
cu o singură clipire
fratele lor cel mic șoptea doar din hornuri
împletind firele de nisip vișiniu
și se mira câtă viață
într-un singur suflet
câtă viață
într-un singur glas
apoi s-a așezat în mâinile tale căuș
a adormit acolo mi-a spus că se bucură
de noul său cuib
și dacă mă întrebi cred că îți poartă ecou
poveștile cu cenușărese moderne până sus
în norii de unde s-a desprins



Codrina Verdeș



prin dimineți de viață
te modelez frumoasă și departe
nu am să te las singură
așează-ți infinitul pe umerii mei
leapădă-ți feminitatea
(nu mai este la modă)
nisipul curge invers în clepsidră
îmi potrivesc pasul cu statuile ce plâng
mai tai un gând de pe tâmple
despre viață și nonsensurile ei
măsor absurdul din tine cu un termometru spart
de ce nu ții mâinile pe suflet
viața se mestecă la nesfârșit
ochii tăi pictează atomi de sunete cafenii
nu îmi rămâne decât să tac peste o clipă dintr-un veac
varsă-te peste mine și suspendă-mi rădăcinile
o să bem visarea cu paiul unei inocențe puerile
în timp ce vei fi târâtă spre maturitate



Maria



Mi-am amintit astazi ceva din ce imi marturisea cineva, fiindca am gasit un melc in gradina. Spunea ca i se pare mic si jalnic... Dar sa fie chiar asa? Eu nu vad asta, cand privesc un melc. Eu vad Natura. Vad maretia ei, vad puterea Naturii si insignifianta mea. Cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce ne invata ea, la tot ce am putea invata de la fiecare faptura sau planta. Chiar si de la melc... Linistea, calmul, rabdarea de a observa totul cu alti ochi, intelepciunea, tacerea. Ai incercat vreodata sa privesti lumea noastra cu ochii unui melc? *** - cu acest text apare pe poezie Cătălina Vieru - e un moment de experiment pe care ni-l impune, dacă reușești să te prinzi în mrejele lecturii, atunci totul e bine pentru tine ca cititor, dar dacă cauți dintru început ineditul se pare că nu vei merge alături de autoarea noastră decât cațiva pași.

Ei uite că acum eu mă aflu aici tocmai că am acceptat experimentul. După primele întrebări ca un fel de incitare, ne desprindem și ajungem în realul pe care îl trăim zilnic. Ei, lectura cred ca iși atinge scopul Parca totul este derulat cu viteza marita in fata ochilor tai. Apoi liniste. Peste 15 minute urmatorul metrou, alte persoane, aceeasi fuga dezordonata... Te simti jalnic? Te simti mic si insignifiant sau, dimpotriva, ti se pare total inutila aceasta graba “a lor”, cand tu ai tot timpul din lume? Cand fiecare dintre noi are tot timpul din lume? Pentru ce sa intram in cerc, pentru ce sa alergam si noi de la un metrou la celalalt? Catalina ne duce într-o lume parcă creată intenționat atat de real pentru noi cititori, te regăsești acolo printre rânduri.

Proza este autentică, scrisă fără prea multe pretenții, iar când o scriere provoaca discuții, atunci autorul poate fi fericit. Desigur că eu m-am decis să urmăresc doar proza autoarei, și observ că în fiecare scriere își schimbă perspectivele și natura argumentelor, de la un text la altul.

Din punctul de vedere al eticii, al mesajului social pe care îl comunică e o înscriere a absolutului văzut dinspre exterior spre interior. Desigur că textele Cătălinei pornesc de la o anumită filosofie, abordând anumite teme. De la lumea privită prin ochii minusculi ai melcului se sare la o tema interiorizată mai mult despre fericire. Teme de studiu, care îți vor pune pe parcursul citirii lor întrebări, la care cauți și răspunsuri. Se pare că subiectele sunt abordate doar dintr-un singur punct de vedere cel al autorului, rămâne ca și cititorul să încerce să atingă Fericirea... ***

Cătălina e la vârsta întrebărilor în proza sa încearcă diferite ipostaze tocmai pentru a-și demonstra o realitate și anume realitatea de a exista în această lume, de a se vedea singură de la înalțimea gândurilor, dar și pentru a fi văzută de alții, problematizează, pentru obținerea rezultatului, încearcă să se detașeze de ce scrie, dar de fapt se afundă tot mai mult. Incearcă o definire a caracterului ei și a ceea ce înseamnă ea pentru cei din jur ***

Proza de început este un fel de confesiune, uneori privită prea grăbit, alteori insistând asupra unor aspecte care te distrag lecturii. In textul de față *** tema propusă este trădarea – apoi după aceasta temă esențială pentru personalitatea unui om, ne îndeamnă duios spre acea stare de meditație cînd totul nu mai are nici o vină și chiar nu se găsește nici o vină – Rugaciunea. In condițiile astea, cum să iert? Cum sa uit? Cum sa iubesc? Invata-ma sa ascult, sa iert! Ajuta-ma sa iubesc asa cum iubesti Tu, ajuta-ma sa cred in puterea Ta de a vindeca rani atat de adanci! Amin. ***

Cătălina prin textele sale mai mult înclinate spre o anumită filosofie încearcă să privească viața din anumite puncte de vedere, încearcă răspunsuri dar care se încheie tot cu întrebări, se pare că subiectul propus încă nu s-a încheiat. In textul de față doar prin rugăciune cred că va izbuti, pentru ca doar rugaciunea poate să aducă în suflet dragoste, liniște și pace. Se întreabă cum poate să ierte pe cineva, raspunsul ar fi: Când vei vedea pe cineva că te urăște, sau te nedreptățește, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomenești la rugăciune.

Dintr-o confesiune în alta uite așa ni se deschide sufletul nemărginit al Cătălinei, încercînd diverse ipostaze: Degeaba sustin ca “clipa absoluta” isi merita toate lacrimile… Sunt minciuni… Totul e o minciuna. Totul e distorsionat de dorintele mele, de visele mele( daca nu cumva si ele sunt doar minciuni), de mine. Probabil ca acea clipa absoluta nici nu exista. Probabil ca nici macar eu nu am simtit-o…Probabil ca doar mi-am dorit sa o simt… Unde esti, Vlad, cand am nevoie sa imi intaresti amintirea acelei clipe de fericire? Neputința este doar o incapacitatea a acelui moment, imposibilitatea de a știi să-ți răpsunzi la întrebări, poate dacă nu ar fi fost un monolog totul parea altfel, dar se pare ca în majoritastea textelor încercarea de răspunsuri eșueaza, până la urma parcă ne ducem undeva spre irealizabil, adică spre ceva imaginar. ***

Tema următoarea cea a lacrimilor este actuală întrucât consider că asistăm în zilele noastre la o criză profundă a trăirilor interioare, a modului de a ne înțelege mai întâi pe noi și apoi pe ceilalți sunt de fapt crize existențiale determinate tocmai de absența dimensiunii spirituale. Mesajul transmis este de cele mai multe ori diluat și denaturat. Desigur că descoperim aspecte corelative care circumscriu subiectul acestei comunicări, fără a detalia însă acele idei care sunt deja foarte prezente și mult dezvoltate în lucrări ample. De ce oamenii se apropie întotdeauna de cei care ii resping? De cei care ii trateaza cel mai rece? Ce e in neregula cu firea umana? Este auto-mutilarea prezenta in fiecare dintre noi? Este masochismul la fel de prezent ca si sadismul in Om? Cum se face ca, pe fiecare lacrima ce trece, cu fiecare lacrima pe care o varsam pentru cineva, acela ne este mai drag, mai aproape de inima noastra, si suferim mai tare, plangem mai mult? Eu stiu de ce fac asta EU, dar imi este imposibil sa inteleg felul in care aleg si in care gandesc ceilalti… ***

Ce este “strigatul de mut” despre care vorbesc in poeziile mele? E destul de greu sa intelegeti, daca nu ati strigat niciodata de pe marginea unei prapastii si nu ati auzit cum va raspunde decat ecoul… Strigatul de mut e strigatul acelor oameni are au nevoie de ajutor, dar nu o spun. Si trebuie sa vezi durerea in ochii lor, sa o simti in tremuratul buzelor lor… Si atunci cand, si daca, mai ales, reusesti asta, vei auzi atat de tare strigatul lor de ajutor, incat iti vei pune mainile la urechi! *** textele par uneori ciudate, dar ciudată ne este viața atunci când nu avem destul curaj si iubire pentru a-i arunca o privire lucidă și detașată. Si, atunci când reușim, ajungem sa fim atinși de fiorul copleșitor al tainei eterne care este totdeauna prezentă atât alături cât și în noi. Ajungem la concluzia că nu știm nimic depsre această lume, la fel cum nu cunoaștem mai nimic despre noi înșine. De multe ori ne însoțește sentimentul misterios ca am putea trai altfel. Uneori întâlnim oameni și scrieri care, conferindu-ne o traire tainica și cu totul aparte, ajung să ne vorbeasca despre acel altceva - despre viața trăită altfel.

Cat sa ma gandesc la tine, ca sa se puna la socoteala ca te iubesc? Cat sa te visez, ca sa pot spune “da, il iubesc”? “Da, ma gandesc la el ?” Cat nu as da sa existe o definitie a ceea ce noi, muritori ignoranti si insensibili, numim “dragoste”. Ceea ce noi definim ca fiind cel mai frumos sentiment, cel mai pur, este, de fapt, murdarit de realitate, de nevoi sociale. Sentimentul care ar fi trebuit sa fie cel mai puternic se lasa invins de orice piedica, mai grea cu putin decat un ac. Asta e dragostea pe care o slaviti voi?! Asta intelegeti prin “sentimentul suprem” de care vorbiti inchisi in birourile voastre sau in vilele izolate termic, fonic, etc? *** Desigur că mereu din fiecare text vom desprinde o prima impresie. Aflăm astfel mai tirziu că realitatea care ne preocupa este numita de alții, prin termeni sofisticați, aici la Cătălina totul e simplu spus așa ca la o lecție de viață și despre viață, teme dezbătute, doar din principiul autoarei, doar așa cum percepe ea anumite realități.

Cui ii scrii cand cei despre care vrei sa scrii, reprezinta \"toti\"? Cu cine vorbesti despre durerea pe care o porti in suflet, cand durerea e pricinuita de toti? Suntem singurii nostri prieteni, cei mai devotati si mai critici. Suntem singuri pe lume, si nimic nu poate schimba asta. Cine ne-ar intelege durerea cel mai bine, daca nu propria noastra durere? Cine ar plange mai sfasietor pentru visele zdrobite, daca nu propriile noastre vise?Ma intreb daca notiunea de “cel mai bun prieten”, a fost introdusa, probabil, pentru a ne indulci constientizarea singuratatii... ***

Puțini dintre noi mai reflectăm profund asupra aceea ce a devenit la ora actuala viața noastră. Unii spun că trebuie să ne trăim viața, ca e mai bine să ne lăsăm cugetările pentru vremea când vom fi bătrini. Cătălina își începe cursul vieții spre maturitate deplină paunându-și cât mai multe întrebări la unele își răspunde singură, iar altele rămân ca momente de meditație. În fiecare text se pare că joacă un anumit rol, sau mai bine zis că îndeamnă la un joc al minții ale cărui reguli nici măcar nu ne sunt impuse. Dacă ne concentram atenția asupra textelor ne dăm seama că nu este vorba de un joc oarecare, ci de unul special, care este chiar viața noastră. Paradoxal, chiar dacă nu știm de unde venim în aceasta viață și unde vom ajunge când se va încheia, ne facem timp să ne oprim și să întrebam sau să ne întrebăm incotro mergem.


Din nou, dupa o perioada de stagnare, scriu… Imi urasc fiecare particica a psihicului si a fizicului meu. Sunt urata atat pe dinafara, cat si pe dinauntru.
M-am saturat. Nu stiu cum de reusesc intr-un timp atat de scurt sa dezamagesc atat de multi oameni; mi se pare ca tot ceea ce fac inseamna o persoana in plus care sufera. Probabil asta e plata pentru clipele in care ma simt norocoasa pentru un anumit lucru bun care mi se intampla. ***

Textul de față ne propune să meditam la intrebarea dacă urmărim anumite tipare sau ne conducem după propriul tipar, dacă noi ne facem viața sau dacă nu cumva un anumit mod de viață ne este impus... Pentru majoritatea, existența intră în deriva, iar curgerea timpului se întețește, capătă noi dimensiuni, fiecare dintre noi construim în interiorul nostru și distrugem ce vine din afara noastră considerând că nimic nu este bun.

Am filuit desigur câteva pagini din sufletul Cătălinei, vă las libertatea și vouă să încercați cu o linie două să întregiți portretul ei așa cum o descoperim în texte.