Mihai Lidia

Citeam zilele trecute pe internet o frază care suna cam așa: “Singurul lucru bun la copilărie este că s-a terminat.” Sincer, nu sunt sigură că îmi amintesc corect formularea, Am ”prins-o” cu coada

31 decembrie 2007 – Grădina Ghetsemani Ierusalim în vale. Morminte. Mii de morminte. Și zidul atât de înalt. De aici se vede foarte înalt. Probabil lângă el te simți un nimic. Un nimic. Și

trăiesc într-o lume care nu e a mea, mai degrabă plutesc... plutesc în timp și fac lucruri pe care le uit și de care nu-mi mai pasă. întâlnesc oameni noi și îi uit pe alții... și mă întreb dacă e

aseară iar am plâns... e trist să realizez că prietenii de demult nu mă mai (re)cunosc, prieteni care credeam (și, în ciuda a tot, încă mai cred) că îmi vor fi alături toată viața. sunt persoane

ce folos să încerci să faci lucrurile corect... perfecte sau aproape perfecte acolo unde ar trebui să le faci... dacă cei de lângă tine, persoanele de la care aștepți apreciere pentru ceea ce faci și

imensa durere din suflet n-o poate depăși decât nimicul ce-l văd când ridic pleoapele grele de lacrimi e chiar în fața mea și mă întrece până și timpul își pierde semnificația în fața

\"Niciodată să nu spui niciodată... întotdeauna... mereu...\" întotdeauna ești singur, întotdeauna vei fi singur... poți să ai mulți prieteni cu adevărat buni, o familie care te iubește

iar mi s-a făcut dor de tine... aș vrea să fii lângă mine acum, să-mi spui că „viața e frumoasă” și că „o să fie bine” și vreau ca eu să te cred... vreau să cred ceea ce-mi spui... vreau să te aud

Când ești departe de casă, primul lucru care îți lipsește este prezența prietenilor și activitatea ta zilnică... Când termini facultatea, dacă nu ai ceva de care să te ocupi, ai impresia că

de ce acum sunt tristă? și mai ales de ce am lăsat să se vadă că sunt tristă? - \"nu mai râzi așa cum râdeai înainte...\" - \"înainte erai mai veselă. râdeai mai mult. ce s-a întâmplat?\" - \"de

E... puțin trist... sau poate mai mult... nu știu... niciodată nu voi ști să apreciez corect sentimentele mele... probabil... cine știe... Dar acum știu că... sunt puțin tristă... sau mai mult(?)...

Era noaptea târziu. Căutam un înger. Când s-a apropiat de mine i-am zis că-i nebun dacă poate să dorească un suflet ca al meu... S-a supărat... mi-a zis că era îngerul meu și că dacă

Te-am căutat și nu te-am găsit... de-acum... nu te voi mai căuta... nu ești al meu... și nu sunt a ta... Îmi era dor de tine și voiam... doar câteva clipe din noaptea ce vine... însă am rămas

Era într-o seară târzie... După o zi destul de lungă, în care trecusem prin nenumărate sentimente contradictorii... față de mine, față de viața mea... mă așez în pat să dorm (încercând să urmez

Plouă pe caldarâmul Veronei... Julieta nu se mai ferește de stropii de ploaie... (nici eu...) și nici râsul ei zgomotos nu se mai aude... (dar nici al meu). Eu... mă gândesc la el și îți

Știu că plec și că... nu ar trebui să-ți scriu, că mai rău voi face dacă voi scrie... și ție și mie... dar așa simt eu acum și apoi... oricum tu nu mă poți opri să scriu ceea ce simt, ceea ce

Plec... și este tot ce îmi doresc... și nu știu de ce plâng... Și totuși plâng... și am încetat să mă mai întreb de ce... totul este atât de schimbat acum aici nici măcar nimicul nu mai e la

Se apropie cu pași destul de repezi ziua examenului... examenul final! Mi-e frică și nu știu de ce mi-e frică... de o nereușită? sau că se va termina totul? ... și iar pierd vremea fără rost...

Am privit cerul... m-am uitat la el... era senin... era albastru... era albastrul care îi place lui... pe bucățica de cer pe care o vedeam eu erau doi nori albi... erau mari și pufoși... unul avea

Iar plâng și iar îmi spun că nu ar trebui să plâng... știu că și ție ți-e greu, poate că și tu plângi uneori noaptea cu gândul la mine... la noi, poate chiar acum... poate că și tu te gândești că

dacă ziua de mâine nu ar mai veni... dacă nu ar mai exista... adică să se trezească cineva și să zică „mâine nu mai există!”... nu mi-ar părea rău... nu mi-ar părea rău pentru cât și ce am

Mi-ai zis să-ți caut un batic negru căci nu ți-ai luat când ai plecat... și caut în dulap tot caut în toate sertarele dar știi și tu că eu nu găsesc niciodată nimic din ce mă pui să

Acum, e atât de trist aici... nu mai am cui povesti ce am mai simțit azi ce trăiri sau ce vise prostești de copil Când ne vom întâlni iar nu mi le voi mai aminti dar nici nu vor mai

... subtil, cuțitul se răsucește în rană. Exact în inimă! nici nu putea rata... A intrat cu ceva timp în urmă... să fi fost clipe... ore... zile... cine a mai ținut socoteala? Simt doar