E... puțin trist... (?)

E... puțin trist... sau poate mai mult... nu știu... niciodată nu voi ști să apreciez corect sentimentele mele... probabil... cine știe... Dar acum știu că... sunt puțin tristă... sau mai mult(?)... oricum lacrimile tot își fac loc printre gene... și... plâng fără să vreau... și îmi dau seama că țin la tine... și iar realizez ce mult doare când cineva drag pleacă departe... în altă parte... și că... altă distanță se va crea între mine și... altcineva... distanță care... ne va uni mai mult... sau nu... Și totuși... cine sau... ce sunt eu pentru tine? când sau... cum ai ajuns tu să însemni ceva pentru mine? Poate că... cineva... undeva... știe răspunsurile la toate întrebările mele... sau ale tale... ... ... ... Și uite așa viața își continuă cursul... dimineață ești vesel și nici nu-ți pasă că mergi printr-un noroi ce se chema, nu demult, zăpadă... și că ți-ai murdărit ghetele proaspăt lustruite... și nici că în pizzerie este prea mult fum de țigară sau că ți s-a adus o ciocolată \"fierbinte\" și nu caldă, așa cum ar trebui... nu... astea sunt doar momente care te fac să râzi mai cu poftă și să uiți de adevăratele probleme... Iar seara... cu lacrimi în ochi îți amintești ce frumoasă a fost ziua ce se termină... și ai vrea să mai fie... măcar frumos dacă nu ziuă... dar nu va mai fi... cel puțin, nu va mai fi... la fel... niciodată. ... ... ... Și totuși... va fi și bine... cândva... undeva... măcar pentru cineva...