A murit...

Mi-ai zis să-ți caut un batic negru căci nu ți-ai luat când ai plecat... și caut în dulap tot caut în toate sertarele dar știi și tu că eu nu găsesc niciodată nimic din ce mă pui să caut... numai că acum cred că tu ai ascuns baticul ăla, ai crezut că dacă îl pui cât mai în spate eu nu o să-l găsesc, că tu nu o să ai nevoie de el, ai crezut că nu o să moară doar pentru că n-o să ai batic negru pe cap și doar pentru că eu nu îl voi găsi în tot dulapul... Dar, știi, mama, bunicul știe că ai vrut să porți un batic negru pe cap în loc de o eșarfă știe și că eu sunt cea care nu l-a găsit... dar nu se supără de ce s-ar mai supăra acum? El te iubește, că doar ești „fetița lu’ tata”... lasă, mama, că așa e dat să fie... așa a vrut Cel de Sus... uneori zâmbete... bucurie... alteori... lacrimi... durere... Dar, zâmbește, mami! Bunicul acum e cu Dumnezeu și cu Fecioara Maria și cu toți îngerii... așa se zice... poate chiar așa o fi... Nu plânge, mami! te rog eu mult... nu plânge... că plânge și bunica... și eu plâng... te rog... mami... nu mai plânge... el nu vrea să plângi... nu mai plânge...