Mihai Lidia

Plouă pe caldarâmul Veronei... Julieta nu se mai ferește de stropii de ploaie... (nici eu...) și nici râsul ei zgomotos nu se mai aude... (dar nici al meu). Eu... mă gândesc la el și îți

Era într-o seară târzie... După o zi destul de lungă, în care trecusem prin nenumărate sentimente contradictorii... față de mine, față de viața mea... mă așez în pat să dorm (încercând să urmez

sunt un suflet ce rătăcește pe meridianele lumii născută dintr-o greșeală a naturii umane în luptă cu moartea dinainte de prima răsuflare... am cucerit viața i-am furat dragostea, am dat-o

Se apropie cu pași destul de repezi ziua examenului... examenul final! Mi-e frică și nu știu de ce mi-e frică... de o nereușită? sau că se va termina totul? ... și iar pierd vremea fără rost...

Mărturisirea ce vreau acum, Iubite, totuși să ți-o spun Este dragostea din mine Ce izvorăște pentru tine. Licurici ce ard în lacuri Către ochii tăi albaștri Vor veni să le șoptească Iubirea

Mi-e tare dor să te ascult Cum îmi zici iar că mă iubești Că te încrezi în mine mult Că n-ai să mă mai părăsești. Mereu cu gândul tot la tine... Mi-am petrecut iarna plângând A fost mult rău,

I Mi-a sărit în ochi de la început, din prima zi... Atunci îl priveam discret, nu aveam curaj, însă el m-a făcut să înțeleg că viața este așa cum este și că... trebuie să o accept așa. Ba, mai

mda... de-acum te las cu ochii triști... sau nu (ai tăi sau ai mei? ai tăi nu.) nimeni nu va ști – promit! nici cum... nici cât... nici măcar tu... nu mai rămâne decât amintirea parfumului

iar mi s-a făcut dor de tine... aș vrea să fii lângă mine acum, să-mi spui că „viața e frumoasă” și că „o să fie bine” și vreau ca eu să te cred... vreau să cred ceea ce-mi spui... vreau să te aud

Când ești departe de casă, primul lucru care îți lipsește este prezența prietenilor și activitatea ta zilnică... Când termini facultatea, dacă nu ai ceva de care să te ocupi, ai impresia că

Am iubit un suflet surghiunit Care m-a făcut iubirea să o simt M-a iubit mai mult decât pe Dumnezeu Dar l-a ales atunci instantaneu. Mi-a zis că nu merită să-l plâng Să luăm iubirea noastră în

La început am fost doar EU Singură, cu gândurile mele Apoi ai apărut și TU Izvorât din lacrimile mele. Clinchetul monoton al timpului Străbătea ca un ecou eternitatea Iar strigătul meu și-al

Știu că plec și că... nu ar trebui să-ți scriu, că mai rău voi face dacă voi scrie... și ție și mie... dar așa simt eu acum și apoi... oricum tu nu mă poți opri să scriu ceea ce simt, ceea ce

De azi nu mai sunt eu Lumea m-a schimbat... Iubite, să știi că eu nu am vrut să fie așa Dar... m-am lăsat pradă viselor goale în miez de noapte strigam către soare și soarele mă zărea

Dacă aș putea opri timpul aș putea să te privesc o veșnicie vei sta lângă mine, te voi privi în ochi și te voi strânge în brațe... Dacă aș putea opri clipa nu mă va mai interesa de mâine sau

Mi-ai zis să-ți caut un batic negru căci nu ți-ai luat când ai plecat... și caut în dulap tot caut în toate sertarele dar știi și tu că eu nu găsesc niciodată nimic din ce mă pui să

Îți scriu această scrisoare în speranța că poate, cândva, când te vei afla într-un moment de retriște, într-un moment în care crezi că toată lumea te-a părăsit, această scrisoare îți va alina

de ce acum sunt tristă? și mai ales de ce am lăsat să se vadă că sunt tristă? - \"nu mai râzi așa cum râdeai înainte...\" - \"înainte erai mai veselă. râdeai mai mult. ce s-a întâmplat?\" - \"de

Vânt. Tunet. Fulger. Iar tunet. Și vânt... Pe fața mea, Prin gândurile mele. Fulgerul se aprinde... Vine de la tine. Cerul se luminează. Salcia se ridică la el, Dar nu-l ajunge. Este prea

dacă ziua de mâine nu ar mai veni... dacă nu ar mai exista... adică să se trezească cineva și să zică „mâine nu mai există!”... nu mi-ar părea rău... nu mi-ar părea rău pentru cât și ce am

E... puțin trist... sau poate mai mult... nu știu... niciodată nu voi ști să apreciez corect sentimentele mele... probabil... cine știe... Dar acum știu că... sunt puțin tristă... sau mai mult(?)...

Plec... și este tot ce îmi doresc... și nu știu de ce plâng... Și totuși plâng... și am încetat să mă mai întreb de ce... totul este atât de schimbat acum aici nici măcar nimicul nu mai e la

Am privit cerul... m-am uitat la el... era senin... era albastru... era albastrul care îi place lui... pe bucățica de cer pe care o vedeam eu erau doi nori albi... erau mari și pufoși... unul avea

Citeam zilele trecute pe internet o frază care suna cam așa: “Singurul lucru bun la copilărie este că s-a terminat.” Sincer, nu sunt sigură că îmi amintesc corect formularea, Am ”prins-o” cu coada