Plec...

Plec... și este tot ce îmi doresc... și nu știu de ce plâng... Și totuși plâng... și am încetat să mă mai întreb de ce... totul este atât de schimbat acum aici nici măcar nimicul nu mai e la fel Tot ce vreau este să ajung la tine, iubite... mi-e atât de dor de tine... de brațele tale... de ochii tăi... de sărutul tău... mi-e teamă de acest drum... un drum spre necunoscut spre un loc plin de oameni de peste tot... m-am săturat de atâtea drumuri am obosit să tot alerg autostrăzi, aglomerație mașini, autocare, trenuri... dar voi veni la tine, iubite, voi veni! va fi ultima mea cursă... mă va aștepta un tren... plin de lumini și oameni zâmbitori și obosiți de alte drumuri un tren la capătul căruia... vei fi TU, iubite! nu-i așa? mi-e teamă... de acel cântec care îmi răsună mereu în minte ca un ecou și pe care de mii de ori l-am tot cântat și îl mai cântăm („am ajuns la gară, nimeni nu m-aștepta ce să fie oare cu iubita mea?”) dar... tu vei fi acolo și mă vei aștepta... deja... îți văd zâmbetul și îți simt buzele moi peste ale mele... și îmbrățișarea... acea îmbrățișare atât de mult dorită... și... vom arăta tuturor că... încă mai există iubire! Și că... IUBIREA este totul!