Gabriela Petrache - în pliante și solfegii

Nimic ascuns printre rânduri - aici descoperiți radiografia unei dimineți

Imagini lucrate și prelucrate de Sabina




Lucia Firefly Popescu




un “simplu gest” încerc spre tine
întinzându-ți raze mai calde să-ți surâdă
din viitoare primăveri doar pentru tine
pe drumul tău
cu “harta compasul și busola”
tu, călător
cauți neîncetat
tu, să găsești în fiecare zi!
“rugăciune pictată în aceeași culoare de suflet
de mai întâmplă-ne doamne să ne fim în spirale
unul altuia despre lumină”…
ai cerut, și ne suntem!
Lumină să ai mereu!
Înalță val către soare
și îți va fi!
Când greu va părea amintește-ți că poți fi
lumină TU!
și nori să nu te-ascundă niciodată
când mergi pe drumul tău!
La multi ani fericiți!




Bogdan Groza




Dare de seama despre o stapâna a pisicilor

Eu, motanelul Bodo, miaunez, pardon, raportez onoratului site, urmatoarele:

Lebragia, în tara unde eu sunt o felina respectata si respectabila, **** a învatat toate trucurile noastre pisicesti, astfel încât, chiar daca mieunam enervati, sâsâim agresim, sau mârâim amenintator (pentru ca sa stiti, dragii mei, ca motaneii mai si maraie, ba chiar bodoganesc) tot nu e impresionata de spectacolul dat de noi si ne tine la respect ori de câte ori am vrea sa mai face o escapada nocturna pe la pisicutele din vecini.

În rest însa, stapâna noastra e de treaba. Ne ofera Kitekat de 6 ori pe saptamâna, ne duce la cinematograf, ne spala, ne alinta, se joaca cu noi, de-a soarecele si pisica, fara a face discriminari pe motiv de rasa ori culoare… În câteva cuvinte, are grija de ghemotocul nostru de viata, ca sa nu ne lipseasca nimic. Dar cel mai mult ne place când toarcem fara griji în poala ei. Atunci parca suntem în al noualea cer pisicesc. Si în serile acelea obisnuite ea ne rasfata si îi alunga pe dusmanii de-o viata, câinii, (chiar daca iubeste toate animalele, începând de la arici pâna la… elefant, tot noi, pisicile, suntem preferatele ei) cu cuvintele: \"ssssttt liniste aici se viseaza\" ****

Da\', noi visam, dar si dulaii viseaza sa ne prinda si sa ne smotoceasca putin, ca cica ei stau si pazesc afara, în arsita sau pe ger, si noi, fie iarna, fie vara, ne lafaim în casa. Si-i cuprinde asa o ciuda încât ne-ar mai scoate fumurile din cap. Dar asta nu se va întâmpla atâta timp cât stapâna noastra, Lebragia, va domni peste împaratia noastra. Si ce ne mai place la ea e … aromele pe care le emana. Dar…nu ne prea lasa sa o mirosim. De aia ne-a si certat de multe ori, spunându-ne suparata: \"Ce primavara mea tot vreti?\" **** Fi-ti cuminti, motaneilor, ca nu sunt o papadie, sunt si eu om… **** si daca nu încetati ma lipsesc de voi…

Ciudate mamifere mai sunt si oamenii astia… Cica am auzit de la câinele care maraia nervos ca abia asteapta sa vina ziua Lebragiei ca sa mânance si el prajituri, sarmalute si alte asemenea ciudatenii. M-am interesat si eu ce-s astea, si am aflat ca ar fi niste bucate delicioase… Asa ca promit în mod solemn sa fiu un motanel cuminte si sa nu mai fac prostii care s-o enerveze pe Stapâna si poate la ziua ei (care nu stiu ce însemnatate are, pentru ca potaia din curte nu vroia sa-mi mai spuna nimic) ma voi înfrupta
din acele prajiturele de care am auzit ca se dau în vânt toti copiii. Si ca sa o înduiosez pe Lebragia, pentru a-mi oferi si mie din bunatatile pregatite atunci, îmi iau privirea aia galesa cu care am cucerit toate pisicutele din vecini. La m(iia)uuulti ani!





Dana Ștefan




Focul tainic al unei anume femei, e spiritul translucid al cristalului verde, natura ei intimă, pentru toate lucrurile făcute din har.
El este pământul ei, din care ea iși inventează ploaia și o împrăștie apoi cu dărnicie spre cer...
Balans între albastru și galben, verdele tainic al unei anume femei verde-cristal, va intra într-un joc simbolic de alternanțe, îngrămădind în pietre prețioase istoriile tuturor albastrurilor și galbenului, ca și cum printre frunze verzi, să poată înflori un gând roșu..
Și tu esti prinsă iremediabil în boaba mea de jad, în care eu am îngrămădit toate reflexele tale...
« La mulți ani ! » Gabriela




Dumitru Cioaca-Genuneanu





In opera Gabrielei Petrache nu am reusit sa intru mai in adancime si asta nu din cauza mea asa cum se va vedea mai jos:

entuziasmat de motto-ul aceste poetese...

\"cine pasheste va strabate calea\"
(Gabriela Petrache)

am pornit hotarat la indeplinirea lui...

nu muncesc de in dorul lelei
deci am luat-o eu la trap
vrand pe calea Gabrielei
sa ajung pana la cap

pentru ca mare sa-mi fie dezamagirea...

dar poeta rea din fire
de se mira Domnul, Sfantul
mi-a taiat brutal avantul
la un pas de fericire

cand am vazut ce pacat de neiertat poate sa comita o poeta atat de talentata...

Domnul pe-una n-a iertat
ce ca Gabi s-a purtat
ca-i cel mai mare pacat
sa promiti cand n-ai de dat

La multi ani Gabriela si numai fericire!

p.s. sper ca micul studiu critic o va aduce pe calea cea buna pe poeta noastra ori se va hotarî sa-si schimbe motto-ul acela incendiar care a rapit somnul atator poeti!




Magdalena Dale







Lucian Preda




Imi deschideam caietul
cu note zburatoare; hai!
sar vandra voci ragusite
in ton cu viitorul alb

Norii saltau pelicani
soarele lucea in pori
cu doritorii de fragi
ce-si sorbeau visele
in versuri de aripi

si eu cantam
cu vocea lina
la multi ani
Lebragia!

Daniela Luca



avea un fel anume de a certa păpușile
cu un glas însorind chipurile încremenite
zîmbea
respira
regula de trei simplă o caligrafia elegant pe toți pereții
lăsând aritmetici pe-o tablă nevăzută
se multiplica în toate oglinzile devenind condiția jocului
într-un caleidoscop de oglinzi nedeformate
scena se repeta la micul dejun
cortina pica prea greu de faldul sufletului
închipuit într-un balcon perfect izolat
în culise pe scară jucau bridge
fonic
doi sufleuri
ferestre supradimensionate se reglau după anotimpuri
rotind primăvara pe-o magnolie dalbă
și îmbrățișări cu măsură
etern prinse în buclele aceleiași iubiri
cît să nu trezească suspiciunea unui bob de piper
aruncat la întâmplare pe-o limbă de pământ
mici rotocoale de nesiguranță prelucrate la foc iute
arzând concretul până la ziua de ieri
alcătuiau serpentine bizare
printre anii tăi firesc
umbre înlănțuite
de lumini picurând
în căutarea sensului unic
spre aceeași nesecată apă
priveau prin eclipsă ciobul din palmă
întrezărind templul tăcerii invers
alunecau pe străzile colorate ale pașilor
înapoi pe-o balustradă de veac
cu pălării și fulare portocalii
într-un charleston demodat
sincron se visa
într-un ritm fără cântec
metaforă și simbol
revărsat din aceeași nescrisă partitură
între patru ochi și o șoaptă
scrise în albastru transparent






Gabriela reușește să găsească forma și instrumentul de împărtășire a stărilor interioare prin poezie. Poezia este modalitatea de a împărtăși și altora din prinosul bogăției sufletului. In calatoria mea prin universul poetic al Gabrielei imi voi lua ca punct de plecare principiul Yin-Yang adus de poeta într-o primăvară care definește cea mai frumoasă parte a zilei – zorii care pot defini partea feminină, inundată apoi de masculinul care e și el o parte integrantă a zilei:

bărbații își reiau locul firesc
în natură
își aruncă pleata sălbatec
pe spate
plecînd la război
duhnind prin toți porii
a divinitate. ***

Poemul e un pic întors invers, întâi zorile și apoi aducerea aminte de visele țesute în noapte, e un fel de transformare în funcție de starea celui care scrie: armonie, măsură și un estetism senin al pesonalității versurilor, te atrage te farmecă. Are un neasemănat dar de a expune și sensibiliza un adevăr despre viață, sentimente, trăiri - te cucerește.

Ceea ce ne atrage la un poet este atât universul său de imagini și idei cât și coloritul caracteristic, tonalitatea și accentele personale, timbrul versului, modul singular de a potrivi cuvintele. Ieșim din lumea incitanta a lui Yin și Yang ca să ne acordăm sufletul pe alte teme, unde ne regăsim ca și cum am fi noi acolo cu adevarat, vedem cum versurile încep să se însuflețească sub privirea noastră. Tăcerea privirii ne demonstrează inepuizabilele resurse de frumusețe, de meditație, de preocupări și satisfacții de ordin estetic, care sunt interesante prin originalitatea lor, prin coloratura ce nu se mai repetă parcă în alte poeme:

Zîmbetului răstignit pe crucea acestei zile,
Promisiunea orei fatale pe care
Numai odată cu amurgul
o voi simți mîngîindu-mi ucigator
de tandru carnea sidefie ***

Pentru a putea înțelege pe cel care scrie trebuie să pătrunzi în misterul versurilor pline de sensibilitate, pline de sensuri, iar acest mister să nu rămână nedescifrat de către tine, cititorule! Gabriela ne surprinde prin felul ei de a fi în poezie, chiar daca nu este o păpădie, ea regenerează aici întreaga esență a cuvântului pus în slujba poeziei... Poezia trebuie privită ca pe un gest de sinceritate și dăruire, doar că trebuie să descifrăm căile inedite ale metaforelor:

Am obosit sa ma tot vezi ca pe
Femeia de ata
de ceata
dizolvata eteric in suspin de papadie
zbanghie,
in alb
sau in negru de fum
gata de-apun
la prima boare de cuvint
infipt in avint,
m-am saturat sa ma vezi ca pe o poveste


Frumosul este conceput ca o idee manifestată în materia sensibilă, și se integrează în chip organic întregului stil al autoarei. Expresia pictează imagini sensibile, iar cuvântul este modelat după conturul lucrurilor. Valoarea unui poem e sensibilitatea inimii, prin inteligența suprema a fanteziei aduce fiecare poem în prag de sărbătoare.

Distanța dintre ea și trăirile sale se arată generatoare de tensiune. Pătrunderea în spațiul creației Gabrielei nu este deloc ușoară, cu toate ca ea preferă claritatea în cuvinte, doar înclinând spre idee, preferă vorbe de spirit, uneori cu ocolișuri și digresiune de o mare plasticitate a expresiei. Versul uneori dens alteori simplu o ajută pe poetă în desăvârșirea expresiei atât din punctul de vedere al fluenței, cât și din punctul de vedere al densității. Ea elimină atât umplutura ușoară care dă fluență, cât și umplutura prea grea care dă consistență. Pune accent pe armonia interioară a versului care asigură valoare definitivă versului luat în întregime:

Alearga in intimpinarea voastra,
Respiratia lor indigo
Secera nelinisti pe sira spinarii,
Scame de senin - volbura in ochii altora.
Miinile voastre
Maree de miere blinda
Topind aisberguri in ritm de jazz ***

Poeta este înzestrata cu multe și variate însușiri de artist, ea conturează versul după propriile sentimente, uneori setea de inedit se confundă cu armonia cuvintelor dând muzicalitate printr-o deosebită grijă de colorare, de nuanțe chiar a imaginilor. Cu o putere de sugestie cu totul excepțională, ea prilejuiește opinii diverse, iar valoarea sa poetică nu poate fi căutată doar într-o singură poezie, ci trebuie să pătrunzi cu adevărat în universul ei și să descoperi că ascunde o mare bogăție interioară cu o sensibilitate și diversitate derutantă uneori:

Reteta fericirii de-as cunoaste
ti-as scrijela in podul palmei
o scinteie,
ce-ar creste ziua
zimbet,
blinda pace,
iar noaptea ar descreste
in femeie. ***


În proiecții vizuale, cotidianul devine un scenariu fabulos îmbrăcat în albul cuvintelor și dincolo de ele căutăm misterul. Viziunile Gabrielei sunt clădite pe elemente de experiență vizuală care țin de destinul său creator. Impulsul spre creație este dobândit prin folosirea unor metafore care subiliniază virtuțiile creatoare, iar cuvintele devin magice și fac din rostirea poetică un adevărat discurs. Nu întâmplător ne îndeamnă: Taci și zâmbește! Acest poem poartă în el elemente ale frumosului transpuse în stări ale sufletului ei sensibil. Cel mai important lucru pentru cea care scrie versuri este ca ceea ce spune să-și poată găsi ecou în sufletul cititorului. Ea sugerează solicitând din plin atât sensibilitatea, intuiția artistică a cititorului cât și experiența lui de viață, spiritul de observație, cultură, capacitate asociativă, care presupune aptitudini pentru corelațiile spontane în planul imaginarului:

Femeie, iarta-te pentru iubirea
necuprinsa,
interzisa,
Spune-ti ca nu e decit un unghi
obtuz,
confuz,
Cine are nevoie de iubire globala?
Fericirea exista pe undeva,
himera,
stinghera.
Aminteste-ti ca miinele de ieri
e doar azi ***


Gabriela își recunoaște pasiunea devoratoare pentru exercițiul poetic. Găsim la ea poeme cu o coloratura deosebita a limbajului și a imaginilor, folosind un ton confesiv, care te introduce încetișor în universul miraculos al versurilor, iar versul îți descoperă anumite calități de sensibilitate ce sunt proprii poetei. Ca orice mare poet dorințele și le manifestă prin vers, așezate pe notele unui pian , răspândind în jur o mireasmă trasând un arc străveziu de curcubeu, ca un fâlfâit de aripă, care dă impuls imaginației atât poetei, cât și cititorlui să evadeze cu plăcere într-o lume doar de ei știută:

Voiam sa urlu
Dar soaptele imi acopereau deznadejdea.

Voiam sa mor
Dar moartea inca nu ma voia.

Voiam sa te urasc
Dar te iubeam si mai mult.

Voiam sa ma iubesti ***



Pentru Gabriela lumea exterioară constitue un spectacol estetic de forme și culori, ea are un anumit stil interior, își desenează peisajele în nuanțele curcubeului și se dăruiește poeziei cu toată ființa sa. Fantezismul versului nu e o călătorie în plină aventură ci tendința spre feeric, iar metafora constiuie în sine un poem total, fiind o revelație neprevăzută care îmbogățește concepția despre lume:

pietrele făceau transfer de sentimente
cu memoria încifrată a zilei impare
ziua respiram liniștea
așteptînd să crească ploile
noaptea pur și simplu ne iubeam
următoarea dimineață ne deștepta născuți
cu buza pe gîndul unui copil de rouă. ***


Poezia Gabrielei nu se mărginește doar a se crea pe sine în cadrul limbajului, ca o lume aparte, autonomă ci participă la experiența limbajului modern, înscriindu-se astfel în cea mai deplină contemporaneitate. Poemele sale confirmă fecunditatea unui talent pentru care trăirile se transformă în vers:

Uite-asa...!!!
Am invatat primavara sa respire
In ritmul nostru,
Sa nasca in noiembrie
Proiectii ideale numai pentru noi,
Cu un singur cuvint regasit
Cortegiul de iluzii transparente
A trecut in ne-fiinta
La fel si iarna
Cu vise-puerile de fantome trandafirii
Si temeri aninate de coltul gurii
Usor ridicate in sus ***


În poezie, expresia este însușirea de frunte, fiindcă numai datorită ei se poate stabili comunicarea între poet și cititor; și fără această comunicare poezia nu mai are nici un motiv de existență, este ca și cum n-ar fi. Cel ce scrie poezie trebuie să se înțeleagă mai întâi pe sine si atunci cu siguranța va fi înțeles și de cititori. Imaginația poetică e ca o împletire specifică doar poetei Gabriela și reprezintă o căutare permanentă la substanța sensului, nu întâmplător gândirea sa s-a concretizat lingvistic prin esența lucrurilor:

se întîmplă uneori alinierea cuvintelor la un capăt de linie
în palmă
uitînd a mai respira
într-o comă de gradul doi
agonizează în șoaptă cu un fel de demnitate a pietrei surprinse de reflux
dezgolită
cu toate păsările planînd întors
pe dinăuntru
într-o iluzie mimetică a unei neliniști fără carte de vizită ***


Construcția se desfășoară gradat, evitând monotonia, iar surprizele sunt pregătite fără ostentație. Gândirea poetică în înțelesurile ei cele mai profunde este descoperirea lucrurilor care pot fi corelate și dau frumuseți, dar nu orice frumuseții, ci acele frumuseți care stimulează spiritul și îl înalță:

nu, el nu stie ca despuierea de cantec doare
pana in maduva asteptarii
ca vrajitorul descantec infloreste in
topirea zapezilor odata cu presimtirea
el nu stie
ca
exist
m-am nascut
odata
cu
si
numai
ca un raspuns
al nerostitului ***





un capăt de poveste se cerea scris alerga
cu mireasmă de fîn cosit gîndul
mușca pofticios dintr-o piersică roșie cu umerii tatuați

spune-mi cum se țin poveștile pe mână sau aruncate pe spate cântec
voci care tac peste poezie și lege
unii spun direct asa cu față întoarsă spre lumină
bunica îmi povestește
numai visele sale bune în dimineți
după trezire

agățată clandestin de imaginea marcată pe aceeași retină
ca și ieri resuscitînd un timp inexistent pînă la sațietate
așternut învăluit ci-men-tu-it

plecând de acasă cu ochii păianjeni
aprind clipe de la unul de la altul
cu vocea celor care tac ori ignoră
de multele furtuni trecutul
silențios trăind prezentul

intuitiv
știam
undeva e un loc doar al nostru
separat împreună în fiecare din noi
alte cuvinte cu buze mușcate pînă la sîngele
violetul din mine plimba noaptea
la marginea lanurilor smulse cu iubirea mea
când mi-am dorit
din lipsa mișcării drumurile
sunt pline de doruri

nimicuri artizanale în foetaj de ploi mărunte
admiram ușurința cu care se insinuau în carnea pămîntului
alfa avea mirosul și culoarea rădăcinilor aglutinate
nu te teme iubito zăpada stă de gardă noiembrie
și-a făcut valiză
scâncește parcă
în primăvara ta
trandafirii flori pe sânii iubitelor
în casa noastră numai șoapta ierbii învață
să vorbească
nervii îngălbeniți de așteptare deapănă
fuiorul zilelor
numărând cuvintele
anilor.


Ion Diviza

E ziua ta, te simți deci bine,
În club noi toți ne veselim,
Cinstim șampanie cu tine,
Tu o urezi, noi o sorbim.

La mulți ani, Gabriela!