Pasăre

Zburand pasarea,
scandura adulmeca
penele dorului...

umbre pe zid,
așa lunecând luna -
păsări de noapte

Cristina, mulțumesc pentru modul simplu în care ai rezonat cu gîndul meu de azi :)

Bogdan,

din umbre ivorii
treptele dorului
baladă pentru o planare

Daniel,

hieratică alunecare
clopoței de lună
leagănă umbra

Mulțumesc pentru amprentele voastre lăsate mie, aici.

dinspre noapte intoarse
vise in care zbori
ridicare dintre pene

\"Pe scandura veche\" a fiintei, din \"somnul prelins vertical\" ca o vopsea pe fata lucrurilor, \"pasarea-care-nu-e\" inchisa launtric, cu aripile de o parte si de alta a sufletului, evadeaza din inchisoare si zborul creeaza pasarea-care-e , numele ei fiind \"Speranta\".

Sa atingi asemenea simplitate presupune, cu certitudine, multa munca. Sau geniu. Atat de putine cuvinte, atatea intelesuri. La prima citirea am simtit nevoia sa fac o pauza, poate o virgula mi-am zis. Inainte de \"somn\", sau dupa. Ba nu, inainte de \"vertical\", sau dupa. Mi-am dat repede seama ca orice interventie ar fi o dureroasa greseala. Este ca o sfera.

pasărea întoarsă spre ea însăși
își plânge dorul
și aripile frânte!

Drag,
Magdalena

A fost un moment al zilei, ieri, in care o anumita stare s-a impletit cu amintirea unui poem citit demult-demult si care m-a atins in mod special. Asa s-a nascut miniatura aceasta, din fericire am gasit relativ usor imaginea acelei sculpturi care ilustra perfect gindul meu. Pentru ca arareori ratacesc ceva, am gasit poemul lui Claude Aveline printre hirtii vechi, vi-l redaruiesc acum, drept multumire pentru semne si empatie cu pasarea-care-nu-e, dar care nu a incetat niciodata sa spere ca ii va fi ingaduit a fi:)

PORTRETUL PASARII-CARE-NU-E

Iată portretul Păsării-care-nu-e.

Nu-i vina ei că cel care le face pe toate

A uitat s-o facă

Seamănă, cu multe păsări, fiindcă viețuitoarele

Care nu sînt seamănă cu cele care sînt.

Dar cele care nu sînt nu au nume.

Iată de ce pasărea noastră se cheamă Pasărea-care-nu-e.

Și iată de ce e atît de tristă.

Poate că doarme încă sau așteaptă să i se îngăduie a fi.

Ar vrea să știe dacă poate să deschidă ciocul, dacă

are aripi, dacă nu-și pierde culorile

cînd se scufundă în apă, ca o pasăre adevărată.

Ar vrea să se audă cîntînd.

Ar vrea să-i fie teamă c-ar putea să moară.

Ar vrea să facă pui mici, foarte urîți și foarte vii.

Pasărea-care-nu-e visează să nu mai fie un vis.

Nimeni nu e mulțumit, niciodată, nicăieri.

Cum vreți oare ca lumea să meargă bine în condițiile astea?


CLAUDE AVELINE

cu drag,

Citit și pasărea, și pasărea-care-nu-e. Mulțumesc pentru lectură. Interesantă realizarea ideii zborului-care-nu-e din poemul tău.

**

\"Tăcerea mea aude pe nenăscuții cîini,/ pe nenăscuții oameni cum îi latră\", scria Nichita. Asta cred că ar fi pasărea-care-nu-e, o excelentă spunere a nenăscutului care trebuie să vină. Pus sub semnul tragediei încă înainte de venirea pe lume, se obține un efect echivalent unei ample metafore. Stilul acesta eliptic - care cred că va fi specific poeziei de mîine - limpezește mesajul textului, făcîndu-l mult mai pătrunzător. Te voi citi cu interes!

Alina, Victor, Ion -cred ca inainte de toate e vorba de afinitate si empatie cu gindul meu si pentru asta va multumesc de semnul lasat.