Maria Gheorghe

Motto : Paradoxul meu se plimbă pribegind prin Infinit... tu ai adunat sămânța care l-a născut pe Yvves... (Scrisori, Cântecul peninsulei) Sunt invitată la niște prieteni, unde e multă lume

Eram, de acum, în atelier. Visul era atât de viu. Totul se repeta:..................... fereastra în spatele șevaletului, oala aceea de lut plină cu pensule și o lingură de lemn care cântă în

Am pierdut cărarea, dar marea a rămas în mine... Iubitul meu, de când ne știm, de când ne scriem, de când am schimbat pasul să pășim amândoi cu dreptul, de când.... ai aflat că nu sunt făcută

La o margine de drum m-a abandonat o iubire. La început i-am căutat primele cuvinte, să ți le trimit recomandat printr-un porumbel cu adresă la mansarda de la numărul întors. Drumul n-avea bordură,

Azi noapte am despletit luna și-am culcat-o pe un colț de pernă Tot aerul se îmbrăcase-n galben și cânta a doină... ........................ Ca un alint de pisică, m-am prelins minușând

Chiar așa?! Pe pașaporul meu românesc scrie îmbietor “Uniunea Europeană – România”. Sunt în vacanța mare, în România și, de când am venit, aveam o mândrie (nemanifestă) că voi vota acasă,

Plouă... plouă din rădăcini de nori înalți... Miroane, îți las semn din trecătoare aduceri aminte, învelite în uitare. Bătrânul stejar, într-o toamnă, mi-a dăruit, din frunză-i, un con. Își

Nici nu mai știu dacă ți-am spus: lui Léonie îi plăcea mult să primească scrisori, dar nu primea decât de la rezidența unde-și instalase trotuarul ei de condiție umană, de sărbătorile de Crăciun și

El: mă întrebam într-o zi la ce-o fi gândind Gânditorul de la Hamangia, iată că am dat peste acest motto, care se spune că-i aparține... \"Pe când nu era azi, nici ieri, nici totdeauna, pe când

tu nu știi....m-ai pierdut!...n-ai pierdut nimic,...o rătăcire... de azi, am început să citesc din nou ziarul în metrou și rețin, pentru toată ziua, semnul tău din zodiacul lui

Motto : « Pentru Maria, omagiul unui idealist incorigibil »...la un târg de carte, București, iunie, 1994, de la cel care a i(e)migrat din satul lui, Lisa, și care multă vreme a căutat zidul în

Era dimineață banală dar deloc întâmplătoare... pe Calea Griviței...așteptam... în stație a venit 86 care duce la gară...am urcat... pe cele două scaune alăturate... locul unde altădată era «

Motto: \"Vinovații fără vină cer să se facă lumină!\" Postez aici scrisoarea unui prieten, care se luptă de ani de zile cu un sistem ce nu mai iese din întuneric. Am ales momentul acesta ca o

Tot îmi zici să dorm lângă pietre și, pentru că nu-ți plac \"de ce?\"-urile, îți raspund: ca să le fur din vis? Azi cobor cărarea la parcul pentru joacă... mame, copii, băț și câini. De data

Motto : mi-ai semănat în suflet gând și-a răsărit un drum... \"gândurerile tale ce se plimbă cu ale mele\" La 21:15, din București... deci, călătoresc șapte ore în noapte și ajung mai

\"Casă albă, dragă mie/ Ce-a fost soarta să ne fie/ Vânt a pustiu bate-n tine/ Și durerea geme-n mine/\".... Lampa, pe un colț, lângă fereastră, pâlâie în gândul gol din casă... El stă la masă, cu

Motto : \"Să prinzi Spațiul dintre clipe și să-L plimbi prin Infinit\"... Vântul îmi luase urmele pașilor pe nisip când am ajuns la tine, când am plecat, urme n-am lăsat, zburam, tu m-ai strigat și

Je dédie ce livre à mes parents, qui n’ont jamais vu la mer et qui n’ont connu que l’aventure du sacrifice, en me souvenant de ne pas leur avoir dit, comme il se doit, combien je

Se făcea din ce în ce mai târziu. Speranța cobora cărarea spre \"așa a fost să fie\". Nimeni nu mă chemase pe numele mic, să-mi dăruiască Sentimentul că sunt Mare...și că pentru El există o

Cuvintele nu ajung să îți spună imaginea le urmează cu pasul în cântec o undă din gândul de-aseară coboară spre dimineața cu zâmbet din iară ...ajunge la fântâna secată de absența ta deșertul

M-am tot întrebat: cum se face ca ești cu o dimineață înainta mea, apoi cu o seară?! Și n-am vreme să-mi răspund, că mă trezesc pe marginea nopții, unde îmi dai brânci în vis... acolo e realitatea

Fereastra cu păreri albastre privea prin geam afară, totul era alb nebun de nea,...era iarnă, livada era pură și sinceră în rochia ei de mireasă. Am anulat orice răsărit, în mine nu mai e

De vei veni să mă iei acasă nu-i nevoie să bați în poartă... eu știu că va fi El... totul e pregătit în așteptare pentru galbenul de miere pe albastru...cel verde...